Posibile noi măsuri de austeritate în Grecia
Dimensiune font:
Bugetul Greciei pentru anul 2013 înregistrează deja un deficit de 1 miliard de euro, ceea ce, în opinia premierului Antonis Samaras, ar putea impune noi măsuri de austeritate, relatează vineri ziarul elen To Vima. Samaras a făcut o declaraţie în acest sens, conform publicaţiei menţionate, în cadrul unei reuniuni ce a durat patru ore joi la Atena şi care a reunit celula de criză economică, înaintea misiunii creditorilor internaţionali UE, BCE şi FMI.
După şedinţa maraton desfăşurată la sediul Ministerului de Finanţe, al cărui titular este Yannis Stournaras, premierul elen a subliniat că executivul ar trebui să prezinte propuneri până în 12 aprilie, când este prevăzută următoarea reuniune a Eurogrupului, la care se va discuta despre aprobarea noii tranşe de împrumut din pachetul de asistenţă financiară pentru Grecia. Estimările recente au scos la iveală o gaură de 1 miliard de euro în bugetul pe anul 2013 al Greciei, fapt ce lasă deschisă posibilitatea ca troica să ceară noi măsuri de austeritate, a avertizat şeful guvernului de la Atena.
Reprezentanţii creditorilor sunt aşteptaţi în data de 4 aprilie în capitala Greciei. La 1 aprilie, ministrul elen de finanţe va începe seria consultărilor cu cele doua partide care susţin guvernul (PASOK şi Stânga Democratică DIMAR), iar ulterior şi premierul va purta discuţii cu liderii celor două formaţiuni. În timpul vizitei creditorilor se va evalua dacă Greciei îi vor fi deblocate tranşele în suspensie de 2,8 miliarde de euro (pe luna martie) şi 6 miliarde de euro pentru primul trimestru al acestui an. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau