Prețul aurului atinge un nivel RECORD: două cauze identificate de specialiști

download (86)

Dimensiune font:

| 28-07-2020 11:07

Preţurile aurului au atins luni niveluri record, pe fondul pandemiei de coronavirus şi a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, care au crescut interesul investitorilor pentru metalul preţios, transmite CNBC.

 

Aurul spot a fost cotat în creştere cu peste 2%, la circa 1.941,11 dolari uncia, după ce în timpul tranzacţiilor a atins 1.943,9275 dolari uncia. Aceste niveluri au eclipsat nivelul record precedent, atins în septembrie 2011, informează News.ro.

Contractele futures pentru aur au avansat la rândul lor cu 2%, la 1.938,70 dolari uncia.

În timp ce considerăm că aurul va continua să fie susţinut de amplificarea tensiunilor geopolitice, în opinia noastră principalul factor care determină creşterea preţului aurului este corelaţia negativă între dobânzile reale şi dolar. Considerăm că aceşti trei factori, în combinaţie cu creşterea limitată a ofertei, în în timp ce companiile de minerit continuă să menţină cheltuielile de capital la un nivel scăzut, vor determina creşterea preţurilor aurului”, declarat luni directorul pentru investiţii al UBS, Mark Haefele.

Într-o notă adresată clienilor, un analist al Commonwealth Bank of Australia, Vivek Dhar, a spus că scăderea randamentelor titlurilor de Trezorerie americane pe termen de 10 ani este un factor important de influenţă, între alţi factori, cum ar fi slăbiciunea dolarului şi cererea pentru plasamente sigure.

Randamentul pentru titlurile de Trezorerie pe termen de 10 ani din SUA era luni de 0,5856%.

Raportat la un coş de valute, dolarul american a fost cotat la 93,906.

Creşterea preţurilor aurului are loc şi în contextul amplificării tensiunilor între Washington i beijing.

China a ordonat vineri închiderea consulatului american din Chengdu, după închiderea de către SUA a consulatului din Houston.

Între timp, numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească la nivel mondial. Peste 16 milioane de oameni la nivel global au fost infectaţi cu coronavirus, iar circa un sfert dintre aceştia sunt în Statele Unite, potrivit datelor furnizate de Johns Hopkins University. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
Amazon a avut afaceri de 443 milioane lei în România
15/04/2021 13:44

Cel mai puternic retailer online a avut anul trecut afaceri de 443 milioane de lei si un profit net de 25,4 milioane de lei in Romania. Amazon inregistrează o crestere a cifrei de afaceri de la valoarea ...

Call Center-ul A.S.F., apreciat de consumatorii de servicii financiare non-bancare
15/04/2021 11:53

  Peste 96% dintre consumatorii de servicii financiare non-bancare s-au declarat multumiti de informatiile primite, anul trecut, de la expertii Call Center-ului Autoritătii de Supraveghere Financiară. ...

Traseu pentru biciclete – semicircular - Mioriței – COMUNICAT DE PRESĂ
15/04/2021 10:44

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 15.04.2021 “Traseu pentru biciclete – semicircular - Mioritei”  

Solidaritate în teritoriul GAL Ștefan cel Mare – Comunicat de presă
15/04/2021 09:45

  Comunicat de presă                      15.04.2021 Solidaritate in teritoriul GAL Stefan cel Mare

Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună
15/04/2021 09:20

Munca la stat a devenit in Romania, din multe puncte de vedere, mai convenabilă pentru unii concetăteni. Dincolo de siguranta locului de muncă sau de criteriile de perfomantă greu de identificat (pe care si ...

ONG – Apelul 7: Acţiuni de advocacy pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, Runda 2
15/04/2021 09:05

ONG – Apelul 7: Acţiuni de advocacy pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, Runda 2 Regal Group Fonduri Norvegiene, autor Sofroni Mălin consultanta fonduri norvegiene   Suntem firm ...

Avertisment pentru cei cu card bancar: dispar banii din cont fără să-ți dai seama
15/04/2021 07:53

  Ai sesizat că ti-au disparut bani din cont si nu ai nici cea mai vagă idee cum s-a intamplat asta? Iată care e explicatia pentru toti cei cu card bancar. O cauză ar fi ca, dacă folosesti cardu ...

Mai bine de jumătate dintre muncitorii sezonieri din Spania sunt români
15/04/2021 07:30

Federatia sindicală CCOO (Comisiones Obreras), cea mai mare din Spania, a cerut ca toate măsurile de prevenire si control al posibilelor cazuri de COVID-19 in randul lucrătorilor sezonieri din agricultură s ...

Compania aeriană care oferă bilete gratuite
14/04/2021 13:15

Blue Air, singura companie aeriana low cost din Romania, are azi o oferta speciala. Conform unui comunicat al companiei, la fiecare bilet cumparat, la data de 14 aprilie, se ofera un bilet gratis, potrivit zia ...

Șmenuri de 4,2 milioane de lei la firme care făceau curățenie în spitale. Procurorii din București au intrat pe fir
14/04/2021 11:00

Mai multe perchezitii au loc miercuri intr-un dosar de evaziune fiscală si spălare de bani cu prejudiciu de 4,2 milioane de lei la firme care făceau curătenie in spitale. Surse judiciare au declarat că soc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei