Profitul Transelectrica a crescut de peste cinci ori în primele 9 luni ale anului 2022, de la 81 milioane lei în 2021 la 418 milioane lei

11

Dimensiune font:

| 18-11-2022 17:02

Compania națională de transport al energiei electrice Transelectrica a raportat un profit net de 418 milioane lei, considerabil în creștere față de aceeași perioadă din 2021 (81 milioane lei), potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori București.

Conform documentului, veniturile totale operaționale realizate în intervalul ianuarie-septembrie 2022 au înregistrat o creștere în procent de 114% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (4,884 milioane lei în ultimele 9 luni 2022 față de 2.282 milioane 2021), determinată în principal de veniturile din transport şi ale veniturilor din interconexiune în condițiile diminuării cantității de energie electrică livrată consumatorilor, cât și de creșterea semnificativă a veniturilor realizate pe piața de echilibrare.

Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizare) au înregistrat de asemenea o creștere semnificativă comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, 4.388 mil lei în al treilea trimestru din 2022 față de 2,182 milioane lei față de aceeași perioadă din 2021, determinată în principal de creșterea prețului mediu al energiei electrice.

Pe zona principală a activităţilor de bază s-a înregistrat o creștere de 83% a veniturilor care a depăşit creşterea de 44% a cheltuielilor operaţionale (inclusiv amortizarea) determinată de creșterea venitului din tarif transport aprobat de ANRE, creșterea veniturilor din interconexiune precum și de recunoașterea veniturilor din capitalizarea consumului propriu tehnologic (CPT) conform noilor prevederi legale.

Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumul propriu tehnologic (CPT) sunt în suma de 636 mil lei în primele 9 luni ale anului 2022, cu 354 milioane lei mai mari decât în anul precedent (+121%), depăşind semnificativ valorile înregistrate în ultimii ani.

Pe zona principală a activităţilor cu profit zero, s-a înregistrat o creștere în primele 9 luni ale anului 2022 a veniturilor și a costurilor pe piața de echilibrare de peste două ori mai mare față de aceeași perioadă din 2021. Potrivit reglementărilor ANRE, soldurile lunare nenule (surplusuri de venit) rezultate din desfășurarea acestei activități vor fi compensate prin corecție tarifară ex-post (corecție negativă) aplicată de ANRE tarifului în anii următori celui în care s-au înregistrat

În intervalul ianuarie-septembrie 2022, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi în toate cele nouă luni calendaristice. Influență a avut pe de o parte creșterea prețurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în prețul final al energiei electrice, iar pe de altă parte, temperaturile medii lunare care au înregistrat sistematic anomalii pozitive, situându-se peste normele climatologice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
LOTO 6/49 din 28 martie 2024. Numerele extrase la Loto 6 din 49, Joker, 5/40, Noroc
28/03/2024 20:27

  Rezultatele la tragerea Loto 6/49 din 28 martie 2024 Loto 6 din 49: 15 33 17 44 1 46  Loto 5 din 40: 38 31 20 26 40 10 Joker: 34 16 9 10 36 + 7 Noroc Plus: 4 2 8 8 3 7 0  Noroc: 882 ...

Guvernul a prelungit cu trei luni plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA
28/03/2024 14:50

Executivul a aprobat in şedinţa de joi actul normativ privind prelungirea cu trei luni, pană la 30 iunie 2024, a plafonării tarifelor pentru poliţele de asigurare auto obligatorie (RCA), informează MF pri ...

Ministrul Agriculturii vine în apărarea fermierilor, în scandalul puiilor vopsiți în galben
28/03/2024 14:36

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii romani "vopsesc" puii, subiect care a fost intens discutat in ultimele zile, el arătand că Romania exportă carne de pui inclus ...

Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică
28/03/2024 10:20

  * centrala fotovoltaică la sol de 2,5 MV va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei    * noua facilitate va produce in medie 3.500 MWh/an, contribuind la r ...

PNNR: Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică
28/03/2024 09:49

 Comunicat de presă „PNNR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Antibiotice Iasi a pus in functiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finantată prin PNRR, ce va asigura peste ...

Contracţie pe piaţa ieşeană a muncii
28/03/2024 08:25

Pentru prima dată in acest an, centralizatorul remis, săptămanal de către AJOFM Iaşi arată o scădere a numărului de locuri de muncă disponibile. De la 686 posturi vacante, s-a ajuns la 664. Degeaba ave ...

  Turismul şi HoReCa, cele mai slab plătite sectoare din economie
28/03/2024 08:21

Turismul şi HoReCa se numără printre domeniile cu cele mai multe joburi noi scoase in piaţă in această perioadă, in condiţiile in care angajatorii, atat cei din Romania, cat şi cei din străinătate, a ...

România are cele mai mici costuri orare cu forța de muncă din UE
27/03/2024 12:58

Costurile medii orare cu forţa de muncă in intreaga economie erau estimate anul trecut la 31,8 euro in UE şi la 35,6 euro in zona euro, comparativ cu 30,2 euro in UE şi 34 euro in zona euro, in 2022, arată ...

Soluții pentru repatrierea angajaților români
26/03/2024 14:47

În contextul actual, marcat de pandemia globală si de instabilitatea generată de conflictele internationale, multe tări se confruntă cu provocări economice si sociale semnificative. Una dintre acest ...

Apple și Google vor fi investigate pentru potenţiale încălcări ale noilor reglementări privind pieţele digitale
25/03/2024 14:05

Apple, Google (divizie a Alphabet) şi Meta Platforms vor fi investigate pentru potenţiale incălcări ale noilor reglementări privind pieţele digitale (Digital Markets Act - DMA), care au intrat in vigoare ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei