Proprietarul Mercedes-Benz se extinde
Dimensiune font:
Grupul german Daimler a anunţat o investiţie de peste 300 de milioane de euro în România. Aceasta vizează creşterea producţiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz Cars. Daimler va extinde capacitatea de producţie a Star Transmission, din Sebeş, judeţul Alba, deoarece fabrica de la Stuttgart funcţionează deja la capacitate maximă. Consiliul de Supraveghere al companiei a aprobat miercuri măsurile de extindere a capacităţilor de producţie de piese auto destinate Mercedes-Benz Cars. Compania va investi în România peste 280 milioane euro pentru producţia noii generaţii de cutii de viteze automate, iar investiţiile totale planificate depăşesc 300 milioane euro, se spune în comunicat. „Scopul nostru este de a satisface cererea mare din partea clienţilor, cu o flexibilitate mai mare în viitor“, a declarat Andreas Renschler, membru în Consiliul de Administraţie al Daimler responsabil pentru producţia de componente şi aprovizionarea diviziilor Mercedes-Benz Cars şi Mercedes-Benz Vans. Angajaţii români vor urma un program special de calificare la fabrica din Stuttgart-Untertürkheim, pentru a asigura transferul de experienţă din Germania în producţie, asigurarea calităţii, întreţinere şi logistică. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau