Protocol de colaborare între CSA şi CSM

default

Dimensiune font:

| 30-11-2012 00:00

Protocol de colaborare între CSA şi CSM

 

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au semnat un protocol de colaborare care are drept scop creşterea încrederii publice în sistemul judiciar şi în serviciile de asigurare oferite de asigurători.

 


Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, protocolul, care este încheiat pe o durată de cinci ani, prevede, printre altele, schimbul reciproc de informaţii între cele două instituţii semnatare privind conduita procesuală a societăţilor de asigurare şi a magistraţilor în raporturile cu acestea, participarea la întâlniri şi seminarii pe probleme de interes comun, precum şi colaborarea pentru realizarea dezideratului comun de pregătire profesională continuă a persoanelor din domeniul asigurărilor şi a magistraţilor.

Unul dintre cele mai importante obiective ale protocolului îl reprezintă promovarea de către CSM, în limitele competenţelor legale, a ghidurilor şi studiilor elaborate de către asociaţiile profesionale din domeniul asigurărilor, şi puse la dispoziţie de către CSA, privind regularizarea pe cale amiabilă a pretenţiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului rezultat în urma producerii accidentelor de circulaţie.

'Promovarea în rândul magistraţilor a unui asemenea ghid va contribui la crearea unei jurisprudenţe unitare, aşa cum se întâmplă şi în alte state, cu beneficii pentru toate părţile implicate: păgubiţi, asigurători, magistraţi. Apreciez că, în acest fel, persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri pentru daunele morale suferite în urma unui accident de circulaţie vor beneficia de un tratament echitabil indiferent de locul unde s-a produs accidentul sau de instanţa care va pronunţa hotărârea judecătorească', a declarat preşedintele CSA, Daniel Tudor.

În perioada următoare, CSA va analiza documentele similare elaborate în România, cât şi cele utilizate în alte state ale Uniunii Europene şi va pune la dispoziţia CSM un ghid care să răspundă necesităţilor reale.

În primele 9 luni ale anului 2012, valoarea despăgubirilor plătite de către societăţile de asigurare pentru vătămări corporale şi deces a crescut cu 46% faţă de perioada similară a anului anterior, până la circa 246,653 milioane lei (19% din total despăgubiri plătite în temeiul asigurărilor RCA). Totodată, la data de 30 septembrie 2012, asigurătorii aveau constituite rezerve de daune avizate pentru vătămări corporale şi deces în sumă de 970,249 milioane lei, cu 50% mai mult decât valoarea de la sfârşitul trimestrului III din 2011 (57,17% din valoarea totală a rezervei de daună avizată RCA).

Astfel, daunele pentru vătămări corporale şi deces (despăgubiri plătite şi rezervele tehnice constituite) reprezintă 41% din totalul daunelor RCA, cu 9 puncte procentuale mai mult decât în 2011, aceeaşi perioadă.

La nivelul anului 2011, numărul dosarelor de daună pentru vătămări corporale şi deces plătite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti a fost de 1.937, iar cuantumul despăgubirilor aferente acestora a fost de 174,567 milioane lei, ceea ce înseamnă o daună medie pe dosar de 90.123 lei.

Pe cale amiabilă, în anul 2011, au fost acordate despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces într-un număr de 2.167 dosare, în cuantum total de 83,442 milioane lei, adică cu o medie pe dosar de 38.506 lei.AGERPRES

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
Ministrul Muncii, vești proaste pentru bugetari: Se va umbla la justețea unor sporuri
16/01/2021 21:18

Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici, a anunţat, joi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, in acest sens, că se face ...

Povestea criptomonedei care a ajuns sa valoreze miliarde de dolari. Totul a inceput de la o gluma banala pe internet
16/01/2021 13:52

 O moneda virtuala numita Dogecoin poate aduce castiguri fabuloase, avand in vedere ca in ultimul an a crescut de aproape 4 ori, iar numai vineri, 15 ianuarie, a inregistrat un profit de peste 10%. To ...

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel
16/01/2021 10:03

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel

Vești proaste pentru economie
15/01/2021 13:44

  Relansarea economică globală ar putea fi si mai fragilă dacă se materializează o serie de riscuri, care ar putea exacerba pierderile de venituri si cresterea sărăciei, se arată in cel mai recent ...

Firmele din România ocupă pe ultimul loc în UE la capitolul inovare
15/01/2021 11:45

Doar 14,6% dintre firmele din Romania cu cel puţin 10 angajaţi au desfăşurat şi activităţi de inovare in perioada 2016-2018, ceea ce plasează ţara pe ultimul loc in Uniunea Europeană, unde peste jum ...

ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului
15/01/2021 11:11

 ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor"    

Piața birourilor verzi, în creștere
15/01/2021 10:01

  Sectorul imobiliar din Iaşi este unul din cele mai dinamice, după Bucureşti şi Cluj Napoca. Domeniul s-a dezvoltat pe măsură ce Iasul a devenit un punct de interes pentru companii multin ...

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel
15/01/2021 09:59

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel

 Berarii artizanali, soluții inedite de supraviețuire
14/01/2021 16:23

  Piata berii artizanale, o categorie care a caştigat in ultimii ani tot mai mulţi consumatori, a avut mult de suferit de pe urma pandemiei. Imediat ce virusul ucigas a inceput să se răspandească, ho ...

Angajarea, principalul obiectiv profesional al românilor în 2020
14/01/2021 12:52

2020 a fost anul recordurilor in materie de aplicări, dar şi in ceea ce priveşte numărul celor care au căutat să se angajeze, peste 300.000 de romani făcandu-şi pentru prima oară cont pe eJobs.ro, arat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei