Reguli noi: Porcul trebuie tăiat numai în prezența veterinarului

00000000 8901433771-n_L

Dimensiune font:

| 18-11-2019 10:32

 

German Hog Farmers Competitive In British Market
Foto: Guliver/Getty Images
 

Val de nemulțumiri printre crescătorii de porci. Sacrificarea porcilor în gospodării se mai poate face acum numai sub supravegherea unui veterinar, stabilește o directivă a Ministerului Agriculturii. Teoretic, se poate. Practic, spun oamenii, regula este aproape imposibilă în condițiile în care nu avem suficienți medici veterinari.

Noua directivă, semnată de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a intrat în vigoare de o săptămână. Direcțiile sanitar-veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni.

 

În comuna Sprîncenata, din județul Olt, respectarea legii se va dovedi o adevărată provocare.

- De cât timp nu mai aveți medic veterinar în comună?

- De aproximativ un an de zile.

- Nu s-a găsit altcineva?

- Nu.

Deși primarii evită să critice noua măsură, oamenii sunt revoltați și spun că autoritățile decid împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini.

„Vin copiii de la oraș, e musai să-i tai. Și mă duc aici și nu găsesc doctorul. Ce faci? Nu trebuie să îl tai?” - spune revoltată o femeie.

„De-aia stăm la țară, să creștem, să avem și noi animalul nostru în curte. Cum, ne ducem sa cumpărăm?” - adaugă o alta.

„Nu e normal, doamnă. Pentru că ei zic că o fi bolnav. Să aducă ei din alte părți. Omul muncește, suntem vai de capul nostru, dintr-o pensie care o avem sa cumpărăm, să ținem și noi un porc, să avem ce mânca”, arată o altă săteancă.

Criză de medici veterinari. Au plecat la muncă în străinătate

Șapte comune din județ sunt în aceeași situație. Medicii veterinari și-au abandonat meseria sau au plecat în străinătate, explică Direcția Sanitar-Veterinară. Acum, deficitul va trebui acoperit de aici. Nu va fi ușor.

Veronel Bolborea, director DSVSA Olt: „Sunt medici care au preferat să se ocupe de alte activități, în alte domenii. Pentru că, la ora actuală, din cauza deficitului de animale, nu mai asigură veniturile necesare funcționării unor astfel de cabinete. (...) cu greu facem față. Și noi suntem destul de puțini”.

Nici în județele vecine măsura nu este privită cu ochi buni.

Dr. Andrei Butaru, director DSVSA Dolj: „Nu se poate! La o comună sunt cel puțin o mie de porci. Or, în condițiile în care noi avem un singur medic și un tehnician sau maxim doi, vă dați seama că porcii se taie într-o anumită perioadă. N-ai cum să fii peste tot”.

Același ordin al ministrului prevede și o limitare a numărului de porci crescuți într-o gospodărie la maximum 5 animale.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:01

  TVA de 5 la sută pentru casele care costă până în 140.000 de euro
25/10/2020 12:49

  Camera Deputaţilor a adoptat o iniţiativă legislativă de modificare a Codului fiscal potrivit căreia TVA redusă de 5% se aplică pentru achiziţia de locuinţe cu preţul de pană la 140.000 de eu ...

Comunicat de presa la lansarea proiectului “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII MEGASTEP SRL”
25/10/2020 12:09

  COMUNICAT DE PRESA Data: 25.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII MEGASTEP SRL”   MEGASTEP S.R.L., cu sediul inMunicipiul Iasi, Romania, Str. Prof. Ioa ...

Comunicat de presa la lansarea proiectului “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII GRAIN BAGS SRL
25/10/2020 12:00

 COMUNICAT DE PRESA Data: 25.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII SOCIETĂTII GRAIN BAGS SRL”  

Comunicat de presă la lansarea proiectului ,,DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII ZETRIX STREET S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE UTILAJE PENTRU LUCRĂRI DE PREGĂTIRE A TERENULUI”
25/10/2020 12:00

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 25.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  ,,DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII ZETRIX STREET S.R.L. PRIN ACHIZITIA DE UTILAJE PENTRU LUCRĂRI DE PREGĂTIRE A TERENULUI” &nb ...

Valoarea tichetelor de masă crește. Majorarea este INCREDIBILĂ
24/10/2020 18:51

Începand cu luna octombrie, valoarea tichetului de masă creste, nu insă si cea a tichetului de cresă. Noile valori sunt valabile pentru semesrul al doilea al anului 2020 si apar in două acte normative ...

 Unul din zece români cu credit Prima Casă nu mai plătește rate
24/10/2020 12:29

  Aproape 50.000 de oameni au cerut amanare la plată, potrivit declaraţiilor făcute de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).  47.212 ...

 Peste 640.000 de locuri de muncă în IT
24/10/2020 10:26

  Potrivit declaratiilor lui Daniel Rusen, Marketing and Operations Director la Microsoft Romania, in 5 ani vor fi create peste 640.000 de noi locuri de muncă in IT, dar universităţile romaneşti ...

Autoritatea de Supraveghere Financiară: Activele sistemului de pensii private au depășit 14 miliarde de euro
23/10/2020 14:37

  Valoarea activelor totale, aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private, a ajuns la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, in crestere cu 17,96% fată de septembrie 201 ...

 România, lider european la importurile de laptopuri
23/10/2020 13:00

  Importurile de laptopuri ale Romaniei in primele şapte luni ale anului au inregistrat un avans de 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei