INCHIDE

Săptămâna Turismului la Iaşi cu ceai, teatru şi avioane de hârtie

Compania Icar Tours organizează în această perioadă cea de-a patra ediţie a Săptămânii Turismului la Iaşi. Membrii firmei au pus la cale numeroase evenimente la care sunt invitaţi toţi ieşenii. Astfel, astăzi, echipa Icar Tours a pregătit o zi de teatru „pentru toate gusturile şi vârstele“, iar pentru cei care doresc să cunoască Iaşul cultural va fi organizat un tur care se va încheia cu ceremonia ceaiului, ţinută de membrii Asociaţiei Himawari. „Pe 24 mai, seara, de la 21.30, vă întâlniţi la Conacul Moruzzi din Manta Roşie, un loc plin de legendă şi istorie, pentru a petrece împreună o memorabilă «Scary Night». În acest cadru, domnul Dumitru Grumăzescu vă va spune poveştile de groază ale Iaşului, şi când e întuneric bine, faceţi vizionare de film horror“, au anunţat reprezentanţii Icar Tours. Sâmbătă, este o zi destinată celor mici, care vor fi antrenaţi în diverse competiţii în parcul Copou, de la ora 14.30. „Ziua de 26 mai va fi una memorabilă: va fi ziua în care cele mai multe avioane de hârtie vor zbura deodată! Pe Stadionul «Emil Alexandrescu», de la ora 16.00, putem demonstra lumii că Iaşul are o comunitate unită“, au transmis reprezentanţii companiei ieșene. (Alina Stan)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!