Se pregăteşte legea falimentului public
În birourile Guvernului se lucrează la un proiect pentru o ordonanţă de urgenţă privind posibilitatea ca primăriile să intre în insolvenţă ca orice altă firmă. Viitorul act normativ permite companiilor care au creanţe asupra autorităţilor locale să ceară în instanţă insolvenţa, pe o procedură destul de apropiată de cea a insolvenţei comerciale. Volumul mare al datoriilor primăriilor faţă de firme este una dintre problemele-cheie din acordul cu Fondul Monetar Internaţional.
„Dacă problema arieratelor nu e rezolvată, dar poate fi rezolvată până intrăm în board-ul FMI de la sfârşitul lui iunie“, a anunţat prim-ministrul Victor Ponta. O primărie poate intra în insolvenţă, potrivit proiectului de act normativ, dacă nu achită obligaţiile de plată lichide şi exigibile, mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general al unităţii administrativ teritoriale, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu comercial.
O altă situaţie în care o autoritate locală poate intra în insolvenţă este atunci când nu achită drepturilor salariale izvorâte din raporturile de muncă şi prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe o perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenţei. La finele lunii ianuarie 2013, arieratele autorităţilor locale ajungeau la 1,18 miliarde lei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!