Sindicatele ies în stradă, nemulțumite că salariul minim crește cu doar 41 de lei

download

Dimensiune font:

| 29-12-2020 09:00


Una dintre cele mai mari confederații sindicale, Cartel Alfa, susține că 41 de lei în plus la salariul minim, cât a anunțat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măști și alte elemente de protecție individuală, astfel că începând de marți vor fi declanșate proteste.

Cartel Alfa a transmis că "nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor" și decide declanșarea unei serii de acțiuni de protest, având ca scop creșterea veniturilor lucrătorilor. Acțiunile de protest ar urma să înceapă marți, de la ora 10.00, printr-o acțiune de pichetare a Ministerului Muncii.

"Astăzi, în cadrul Consiliului Național Tripartit de Dialog Social guvernul a anunțat creșterea salariului minim cu 41 lei net. Suntem dezamăgiți de această decizie și considerăm că este una care prefigurează o nouă politică de austeritate care aruncă din nou toate costurile crizei pe seama lucrătorilor și a celor săraci.

Știm că este criză și multe companii se află în dificultate. Pe de altă parte, ne amintim și faptul că în timp de creștere economică accelerată, aceleași voci care acum se opun creșterii salariului minim, anunțau și atunci apocalipsa șomajului și falimentele în lanț. Nu s-au adeverit nici atunci scenariile nefaste, și nici acum nu se justifică o creștere atât de mică a salariului minim, care nu ia în seamă nici creșterea productivității din formula stabilită de guvern anul trecut “în mod obiectiv”. Formulele de calcul sunt “obiective” doar atunci când convin unei anumite puteri?

CNS Cartel ALFA a prezentat aici argumentele pentru care salariul minim trebuie să crească semnificativ. Mai mult decât atât, peste jumătate dintre antreprenorii din IMM-uri susțin creșterea salariului minim, un sfert dintre aceștia sunt chiar de acord cu valoarea propusă de organizațiile sindicale, de 2.400 lei brut (sursa). Dacă oamenii nu au bani pentru bunurile și serviciile de bază, atunci cum va exista cerere suficientă pentru a funcționa economia?

Nu politica de austeritate este soluția de traversare cu bine a crizei economice. Avem precedentul crizei financiare din 2010, care arată clar că modelul austerității a prelungit și a făcut mai dificilă revenirea. Întreaga Europă și-a însușit lecția de atunci și, în consecință, și-a orientat politicile cu prioritate spre menținerea locurilor de muncă și păstrarea puterii de cumpărare a populației. Tot în timpul crizei a fost publicată și propunerea de directivă privind salariile minime corecte, care prevede că statele membre trebuie să asigure un nivel echitabil al salariului minim. În present, salariul minim din România nu acoperă nici jumatate din cheltuielile minime pentru un trai decent.

Prețurile au crescut și vor continua să crească. La fel și productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deși creșterea de anul trecut s-a bazat pe o creștere estimată de 3,9%. O creștere cu doar 40 de lei nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măști și alte elemente de protecție individuală.

În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert.

Guvernul refuză să ia act de aceste evoluții și să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim. Menținerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de înghețare a prețurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acționarilor și capitalului.

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor și decide declanșarea unei serii de acțiuni de protest, având ca scop creșterea veniturilor lucrătorilor.

Acțiunile de protest debutează marți, 29 decembrie 2020 ora 10,00. printr-o acțiune de pichetare a Ministerului Muncii și Justiției Sociale".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Vrei să îți cumperi un apartament în Dubai? Sâmbătă, 20 Aprilie, dezvoltatorul imobiliar SOBHA Dubai vine la Iași
19/04/2024 14:37

 În ultimii ani tot mai multi romani si-au indreptat atentia spre piata imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar si dintre cele mai sigure orase din lume. Pe lista celor mai aprec ...

Se scumpește benzina. Care sunt noile prețuri ale carburanților standard și premium
19/04/2024 12:23

 Pretul benzinei este din nou in crestere, fie că este vorba de benzină standard sau premium, in timp ce in cazul motorinei pretul rămane la fel. Romanii care se pregătesc să călătorească in weeken ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare
19/04/2024 12:00

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, pro ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
19/04/2024 09:10

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
19/04/2024 09:00

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei