Start întârziat la planurile zonelor metropolitane
Dimensiune font:
* în mai toate judeţele Moldovei s-au format structuri asociative în jurul marilor metropole * acestea vor avea un rol important în următorul exerciţiu financiar 2014-2020 * până atunci, reprezentanţii asociaţiilor strâng idei de proiecte, dar nu ştiu cadrul în care vor fi derulate acestea * oficialii Zonei Metropolitane Iaşi (ZMI) au anunţat că vor termina planificare abia anul viitor
În Moldova sunt înfiinţate cinci zone metropolitane în jurul centrelor urbane Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău şi Roman. Dintre acestea, doar cea din jurul Iaşului a reuşit „să demareze proiecte în aria metropolitană până la nivelul anului 2013“. Potrivit studiilor realizate de oficialii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, celelalte se află în „stadii incipiente sau de pregătire“. Aceiaşi oficiali susţin că în următorul exerciţiu financiar 2014-2020, va fi mult mai mare importanţa zonelor metropolitane în accesarea banilor europeni.
Cu toate acestea, deşi până la startul noii perioade de programare mai sunt câteva luni, reprezentanţii forurilor care gestionează activitatea la nivelul fiecărei zone metropolitane abia adună idei de proiecte. „Noi colaborăm cu primăriile din ZMI în permanenţă şi primim proiecte de la ei. Lucrăm şi cu ADRNE, dar Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est la care lucrează ei este sub formă de draft“, a afirmat Gheorghe Ioniţă, şeful Asociaţiei ZMI. Acesta a precizat că programarea pentru următorul exerciţiu financiar la nivelul forului pe care îl coordonează nu va fi terminată până la sfârşitul anului. „Teoretic, trebuia să terminăm până la sfârşitul anului, dar sunt întârzieri la nivel naţional şi cred că vom termina pe la începutul anului viitor“, a afirmat directorul AZMI. În acelaşi stadiu se află şi celelalte zone metropolitane din regiune.
Buget mai mare pentru asociaţie
Luna trecută, la nivelul Consiliului Local a fost aprobat bugetul asociaţiei pentru acest an, cu 14% mai mare decât cel de anul trecut. Cea mai mare parte a veniturilor, estimate la 661.000 lei, va asigura plata salariilor celor şapte angajaţi. În medie, pentru fiecare salariat se vor plăti lunar aproape 1.000 de euro brut. În afară de salarii, din aceşti bani AZMI va achita întocmirea unor studii pentru un proiect de mobilitate urbana şi planificarea perioadei 2014 – 2020. Veniturile ZMI sunt asigurate din cotizaţiile celor 19 unităţi administrativ-teritoriale care fac parte din asociaţie.
Zona Metropolitană Iaşi a fost constituită în 2004, este formată din municipiul Iaşi şi 13 comune, din jur, la care se adaugă alte 5 comune cu statut de observator
Zona Metropolitană Suceava, constituită în 2011, este formată din municipiul Suceava, oraşul Salcea şi 6 comune limitrofe;
Zona Metropolitană Botoşani, constituită în 2012, este formată din municipiul Botoşani şi 6 comune care îl înconjoară;
Zona Metropolitană Bacău, constituită în 2006, este compusă din municipiul Bacău şi 20 de comune;
Zona Metropolitană Roman, constituită în 2009, este compusă din municipiul Roman şi 24 de comune.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau