Sute de familii de albine nimicite
Dimensiune font:
Reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) au sesizat Direcţia Sanitar Veterinară Iaşi în urma unor acţiuni de erbicidare haotice realizate la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, pe raza comunelor Roşcani şi Trifeşti s-au efectuat tratamente cu erbicide pe terenurile agricole din cele două zone fără a fi înştiinţaţi şi apicultorii. În urma acestor acţiuni, în jur de 800 de familii de albine au fost afectate. „Apicultorii nu au fost anunţaţi de către primărie pentru a închide familiile de albine. Primăria are obligaţia prin lege de a anunţa apicultorii în scris, cu cel puţin 5 zile înainte de a începe stropirile. Astfel, au fost afectate peste 800 familii de albine. A murit albina culegătoare şi în câteva zile se depopulează colonia de albine“, au transmis reprezentanţii ACA. Inspectorii sanitar-veterinari au recoltat probe şi vor face analize pentru a stabili cine se face vinovat în acest caz. Reprezentanţii celor două primării nu au putut fi contactaţi pentru a oferi o explicaţie pentru lipsa de informare a apicultorilor. (Alina Stan)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau