Tablouri pentru care ieşenii au licitat puternic FOTO

default

Dimensiune font:

| 10-06-2017 05:52

Zeci de obiecte au fost scoase la vânzare la cea de-a VI-a ediţie a Balului de La Castel, eveniment filantropic organizat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany * printre operele de artă donate de pictori renumiţi s-au aflat şi câteva tablouri care au stârnit interesul celor prezenţi * recordul a fost atins de un tablou semnat de Daniela Grapă, pentru care s-a plătit 10.500 de lei

Vinuri, tricouri cu autografe ale sportivilor de top precum Gheorghe Hagi şi Horia Tecău, ţinute de gală, gadgeturi şi numeroase opere de artă s-au aflat în catalogul de licitaţie de la ediţia din acest an a Balului de La Castel. Pentru toate acestea, cei peste 400 de participanţi la renumitul eveniment filantropic au venit pregătiţi să liciteze.

Timp de aproape trei ore, gazdele, Melania Medeleanu şi Pavel Bartoş, au crescut valoarea fiecărui obiect donat de cei care au dorit să susţină cele trei direcţii de acţiune ale Fundaţiei Bethany: servicii gratuite de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, programul educaţional pentru micuţii din mediul rural şi programul de consiliere şi sprijin pentru tinerii cu dificultăţi emoţionale.

Tablouri realizate prin diferite tehnici

Licitaţiile cele mai aprinse au fost în jurul obiectelor de artă. Cea mai mare sumă a fost oferită pentru tabloul donat de Daniela Grapă- „Ecce Homo“. Preţul de pornire la licitaţie a fost de 5.000 de lei, iar în final opera a fost achiziţionată cu 10.500 de lei. Una dintre cele mai lungi licitaţii a fost cea pentru tabloul donat de PAVOT, „Wonder“ al Irinei Jijian. Opera de artă de 70X50 de centimetri a avut un preţ de pornire de 3.000 de lei, iar în final şi-a triplat valoarea, ajungând la 10.000 de lei. Un alt tablou de la acelaşi donator, „Turk“, semnat de Vladinsky, a fost cumpărat cu 7.000 de lei, licitaţia pornind de la 5.000 de lei.

Un puternic interes a fost şi pentru creaţia lui Ion Nedelcu- „Privire“, o pictură în vin pentru care licitaţia a pornit de la 1.000 de lei şi s-a încheiat la 4.500 de lei. Un acrylic pe pânză donat de Diana Condurache, „Nuntă din poveşti“, a fost cumpărat cu 3.000 de lei. Câte 5.000 de lei s-au oferit pentru tablourile „4 Anotimpuri“ a lui Alexandru Popa şi „Study“ a lui Dragoş Burlacu. Totodată, o lucrare donată de Art Georgies, „Maci“, realizată în tehnica vitraliului, a fost achiziţionată cu 3.500 de lei, iar opera „Semne“ a Valentinei Druţu, donată de artistă, a fost cumpărată cu 5.000 de lei.

Haine de gală

La fel de mare interes a fost şi în jurul obiectelor vestimentare scoase la licitaţie. Cea mai mare sumă a fost dată pentru rochia „Golden carnation dressy gown“ by Maressia. „Ţesăturile folosite pentru crearea rochiei şi firele utilizate în broiderie sunt 100% naturale“, a spus Melania Medeleanu, în momentul prezentării rochiei negre. Preţul de pornire a fost de 1.500 de lei, dar dorinţa doamnelor de a avea un astfel de produs în garderobă a făcut ca rochia să fie vândută cu 3.000 de lei. O altă rochie semnată de Chotronette, „Mitsunner Night Souffle“, a fost cumpărată cu 1.600 de lei, iar o creaţie Imura a fost cumpărată cu 2.000 de lei. Un ceas inteligent Fitbit Blaze Special Edition a fost achiziţionat cu 1.700 de lei, în timp ce o sticlă de vin Iluminarea, „prima sticlă din colecţia Ispita“, a fost scoasă la licitaţie cu 500 de lei, iar preţul de adjudecare a fost de 1.500 de lei.

Tricourile sportivilor au reprezentat un alt moment de atracţie pentru cei prezenţi la evenimentul caritabil. Astfel, un tricou semnat de Gheorghe Hagi, donat de sportiv, a fost cumpărat cu 4.000 de lei, în timp ce un altul semnat de Horia Tecău a fost licitat până la suma de 3.500 de lei. În urma licitaţiilor, organizatorii au anunţat că au strâns suma de 22.000 de euro, în timp ce în jurul întregului eveniment s-au adunat donaţii de 60.000 de euro, depăşindu-se astfel suma strânsă la ediţia anterioară, de 57.000 de euro.

* FOTO Andrei Cucu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei