INCHIDE
Transportatorii au ajuns la capătul răbdării
Patronatele sunt nemulţumite de lipsa de reacţie a ministerului de resort la problemele deosebit de grave cu care se confruntă
Printre revendicările recente se numără eliminarea barierelor legislative, combaterea pirateriei din transporturi şi recuperarea unei părţi din acciza carburanţilor
Patronatele din transporturi nu renunţă la ideea protestelor, reclamând "lipsa de dialog şi receptivitate" a ministerului de resort faţă de problemele transportatorilor români. "Ministerul Transporturilor refuză orice fel de dialog, iar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, cu niciun ministru al Transporturilor din ultimii 20 de ani. Este inadmisibil să nu putem discuta cu ministrul sau cu vreun secretar de stat sau vreun consilier din Ministerul Transporturilor. Noi vrem să vedem că ministrului îi pasă. În România există bariere legislative cum nu există nicăieri în Europa şi noi nu putem discuta cu nimeni despre problemele noastre", a declarat, pentru Curierul Naţional, Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Două dintre cele mai mari confederaţii patronale din transporturi - Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) şi UNTRR - au anunţat ieri că nu vor renunţa la proteste. "UNTRR şi CNR îşi exprimă nemulţumirea pentru lipsa de dialog şi de interes a Ministerului Transporturilor. Considerăm că numai un dialog serios, cu asumarea unor soluţii la problemele existente, poate fi calea pentru dezvoltare şi progres", notează patronatele, precizând că au depus, de-a lungul timpului, o serie de eforturi importante în relaţia cu autorităţile române pentru a le aduce la cunoştinţă şi pentru a soluţiona, împreună cu acestea, problemele cu care transportatorii români de mărfuri şi persoane se confruntă", se arată într-un comunicat comun al celor două patronate.
"Având în vedere lipsa de comunicare şi receptivitate a Ministerului Transporturilor faţă de problemele transportatorilor români, reflectată în practici legislative cu impact negativ asupra mediului de afaceri, UNTRR (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri Români) şi CNR (Confederaţia Naţională a Rutierilor) protestează începând cu data de 23 mai 2013, printr-o acţiune perfect justificată de suma problemelor de natură legislativă şi instituţională actuale care afectează grav competitivitatea sectorului de transport rutier din România. Transportatorii vor protesta prin rularea cu viteze de 10 km/h, reflectând viteza de reacţie a Ministerului Transporturilor la problemele lor. Transportatorii cer scuze participanţilor la trafic dacă vor apărea blocaje, datorită infrastructurii rutiere insuficient dezvoltate!", notează patronatele.
La începutul acestui an, UNTRR şi CNR au semnalat Ministerului Transporturilor principalele probleme care afectează grav competitivitatea sectorului de transport rutier din România, probleme urgente de rezolvat pe termen scurt şi problematica generală de natură legislativă şi instituţională. "Toate problemele semnalate au fost ignorate cu desăvârşire, rămânând fără niciun răspuns din partea Ministerului Transporturilor, până la această dată", se arată în documentul citat.
Autorităţile nu combat pirateria din transporturi
În luna februarie a.c., transportatorii de pasageri judeţeni şi interjudeţeni, membri ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), anunţau că vor opri activitatea de transport inclusiv în autogări, principala cauză a nemulţumirii lor fiind "bâlbâiala autorităţilor centrale şi locale în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei europene din transportul de pasageri, pirateria din domeniu desfăşurată cu autovehicule de până la 8+1 locuri, dar şi faptul că la nivelul Guvernului nu a apărut un răspuns oficial faţă de niciuna din soluţiile transmise de FORT - CNR".
În ceea ce priveşte deblocarea problemelor existente în transportul judeţean, transportatorii arată că singura soluţie se află la îndemâna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care trebuie să stabilească în comun cu Ministerul Transporturilor aplicarea legislaţiei europene în materie, respectiv Reg. CE 1370/2007 "pentru care România riscă să intre şi în infringement".
În sprijinul celor menţionate, transportatorii arată că ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, "a încercat deblocarea situaţiei prin reintrarea în calendarul atribuirii, însă, vineri 08.02.2013, după doar o oră de la publicarea programului de transport interjudeţean, acesta a fost retras de Autoritatea Rutieră Română - ARR de pe site-ul propriu, cu toate că ne aflăm în perioada de corectare a acestuia".
Patronatele au mai cerut instituţiilor abilitate şi să verifice modul în care se întocmeşte programul de transport interjudeţean şi persoanele ce se fac responsabile de gestionarea acestuia, insistând ca Guvernul să promoveze în regim de urgenţă Ordonanţa privind modificarea OG 27/2010 care a fost dezbătută în toamna anului trecut în comisiile de dialog social din cadrul MTI.
Transportatorii sloveni au beneficii financiare, noi nu
La mijlocul anului trecut, CNR anunţa că a cerut sprijinul Guvernului în elaborarea unei iniţiative legislative prin care transportatorii să poată recupera o cotă-parte din acciza carburanţilor. "În conjunctura actuală de criză economică, şi transportatorii sunt supuşi presiunii de reducere a preţurilor de exploatare, concomitent cu păstrarea nivelului calitativ al prestărilor de servicii. Cursul de schimb al leului faţă de euro, precum şi concurenţa neloială silesc transportatorii să caute moduri de reducere a costurilor de exploatare, una dintre ele fiind achiziţia de carburanţi din Slovenia. Aici, pe lângă recuperarea TVA de 20%, firmele de transport pot recupera şi cota-parte din acciza slovenă, în valoare de 130 euro/1.000 litri motorină achiziţionată de la pompă. Pe zi ce trece, România pierde clienţi care ar achiziţiona carburanţi de la pompele româneşti", comunica, în august, 2012 CNR.
Potrivit acesteia, jumătate dintre cele 27.000 firme de transport din România au trasee prin Slovenia, acestea preferând să alimenteze acolo datorită beneficiilor financiare. Presupunând că 12.000 - 13.000 de firme de transport operează şi prin Slovenia, deţinând în total un parc auto de 60.000 - 65.000 de unităţi de transport, rezultă că minimum 30.000 de unităţi alimentează frecvent din Slovenia. Şi cum fiecare unitate de transport parcurge lunar o rută de minimum 10.000 - 15.000 km, la un consum de 32 - 35 l de motorină/100 km, înseamnă că în fiecare lună are nevoie de cca. 4.300 litri de motorină. "Presupunem că minimum jumătate, deci cca. 2.200 litri de motorină, sunt alimentaţi de fiecare unitate de transport menţionat, totalizând o cantitate de cca. 30.000 x 2.200 l. = 66 mil. litri de motorină în fiecare lună. Dacă privim cifrele seci, observăm că preţurile fără TVA ale carburanţilor în Slovenia şi România sunt aproximativ egale. Diferenţa majoră o face recuperarea de acciză, ce este posibilă în cazul alimentării carburanţilor profesionali din Slovenia", informa CNR anul trecut.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Amendă istorică pentru bănci. 710 milioane de euro în dosarul ROBOR
2026, anul în care companiile nu mai cumpără software, ci colegi digitali
Care sunt cele mai bune soluții de plată cu cardul pentru magazinele mici?
Sindicatele cer reluarea de la zero a reformei salariale
Leul capătă forță
Românii au acumulat în bănci cea mai mare sumă de bani din istoria țării!
Cotația euro a atins pragul de 5,26 lei
Euro se apropie de 5,26 lei!
Top 5 IFN-uri pentru credit de nevoi personale în 2026
Indicii ROBOR au coborât în mai sub pragul de 6%
Peste 300 de alerte pentru jucării periculoase în Europa
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la cl ...
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
...
Ce trebuie să ștergi dintr-un smartwatch înainte de amanetare (date, conturi, carduri)
Ce trebuie să stergi dintr-un smartwatch inainte de amanetare (date, ...
14 persoane reținute în dosarul furtului de motorină de la CTP!
* În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit sume importa ...
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
* Primăria Iasi este chemată să revină cu documentatia tehnică re ...
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Profesorii din Iasi care vor intra in comisiile de Evaluare Natională ...
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Muzeul Stii ...
Iașul pensionarilor se prăbușește
* Iasul a căzut pe locul 21 in topul national, sub judete incomparabi ...
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Al ...
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
Musacaua de dovlecei este una dintre acele mancăruri care se potrives ...
Economia de sufragerie a Iașului
Iasul nu se miscă doar prin marile firme, universităti, malluri, spi ...
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
De la haine, telefoane si mobilă pană la jucării, electrocasnice, c ...
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
* tinerii pot primi pană la 27.000 de lei ca să nu mai plece la munc ...
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
* desi procentul profesorilor chemati inapoi la catedră este sub medi ...
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Un tramvai se transformă, pentru o zi, in punct mobil de solidaritate ...
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Pentru tinerii scenaristi, creatori de povesti sau pasionati de film, ...
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Pentru multi studenti, examenul final inseamnă o lucrare scrisă, o p ...
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Medicina traditională chineză intră, din nou, in atentia mediului a ...
Soluție de compromis pentru bustul lui Goga
Bustul lui Goga ar mai putea fi expus doar intr-un muzeu!
* Institu ...
UE le dă 75.000 de euro ieșencelor cu idei în tehnologie
Femeile din Iasi care au fondat sau vor să dezvolte afaceri inovatoar ...