Zeci de percheziții la firme din Neamț, Cluj, Brașov și București

mascati-politie-hepta

Dimensiune font:

| 26-05-2021 12:45

Zece percheziţii domiciliare şi la sediile unor firme din judeţele Cluj, Braşov, Neamţ şi din Bucureşti au loc miercuri, într-un dosar vizând o grupare care ar fi preluat fraudulos, de la titularii unor societăţi comerciale, părţile sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societăţii, prin folosirea unor documente de cesiune false.

”Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu poliţişti din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice din Cluj, Braşov şi Sectorul 3 Bucureşti, serviciilor de investigaţii criminale Cluj şi Sibiu, efectuează 10 percheziţii domiciliare şi la sediile unor firme din judeţele Cluj, Braşov, Neamţ şi din municipiul Bucureşti. Activităţile sunt desfăşurate într-un dosar penal, întocmit la nivelul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals în declaraţii, înşelăciune, fals şi uz de fals”, anunţă IGPR.

În luna aprilie a acestui an, în urma unei sesizări depuse de un bărbat din Sibiu, poliţiştii Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice Sibiu au demarat cercetările.

Din investigaţiile desfăşurate a reieşit că membrii grupării ar fi preluat fraudulos, de la titularii unor societăţi comerciale, părţile sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societăţii, prin folosirea unor documente de cesiune false. Ar fi profitat de contextul pandemiei, când astfel de operaţiuni puteau fi efectuate şi online, prin folosirea semnăturii electronice a unui avocat.

De asemenea, ar fi convins administratorii societăţii să se înscrie la unele licitaţii, iar, după obţinerea documentelor societăţii, ar fi preluat firma prin acelaşi circuit al documentelor false.

Gruparea ar fi urmărit preluarea unor firme cu capital important. De exemplu, una dintre societăţi a fost evaluată la 10 milioane de euro.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul serviciilor de investigare a criminalităţii economice din Cluj, Braşov şi Sectorul 3 Bucureşti, Serviciului Criminalistic Sibiu, Unităţii Centrale de Analiza a Informaţilor, serviciilor de investigaţii criminale Cluj şi Sibiu, precum şi al serviciilor pentru acţiuni speciale Sibiu, Cluj, Braşov şi Neamţ.

Acţiunea beneficiază de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Priori
18/04/2024 12:00

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finantat ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
18/04/2024 09:49

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
18/04/2024 09:40

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Cine este fondatoarea farmaciilor Catena. Afacerista este a doua cea mai bogată femeie din România
15/04/2024 14:41

In spatele succesului uluitor pe care il au farmaciile Catena, se află Anca Vlad, a doua cea mai bogată femeie din Romania. In cadrul unui interviu, afacerista a povestit cum a reusit să facă un business de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei