2019 – încă un an pierdut în bătălia pentru salvarea lumii

 

Dorian OBREJA

După datele existente până la această oră (deci ca şi sigur, căci mai este doar o zi din acest an), 2019 ar putea fi considerat cel mai călduros an din istorie; iar acelaşi an încheie cel mai călduros deceniu din istoria înregistrărilor meteorologice, ceea ce constituie una dintre cele mai proaste veşti – vă închipuiţi de ce, iar dacă nu, veţi primi explicaţii mai jos.

Făcând, rapid, o trecere de la general, la particular, deci la planetă la ţara noastră, aflăm că şi în România, 2019, a fost înregistrat drept cel mai călduros an; ca şi cum asta nu ar fost de ajuns, căci o nenorocire nu vine niciodată singură, 2019 poate fi catalogat şi ca anul cel mai secetos - asta după ce aproape un deceniu lipsa precipitaţiilor a afectat puternic zone întinse din ţară.

Promiteam, puţin mai sus, oarece explicaţii. Iată, în sinteză, cele mai grave consecinţe ale încălzirii globale, în condiţiile în care, încă din 2015, obiectivul fixat a fost de a menţine creşterea temperaturii la mai puţin de 2 grade C, dar, de atunci, semnele sunt că acest obiectiv nu va fi îndeplinit.

Va urma creşterea nivelului oceanelor cu cel puţin un metru în următoarea sută de ani, ceea ce va duce la dispariţia unor însemnate suprafeţe de pământ (populate sau cultivate), estimându-se că între 10.000 şi 20.000 de insule ar putea fi acoperite de ape, dar şi că vor fi invadate de ape oraşe importante, precum New York, Tokyo, Singapore, Miami, Amsterdam şi Rotterdam. Începând cu 2050, zone numeroase şi oraşe mari ar putea fi lovite, periodic, de inundaţii. Uraganele şi cicloanele vor deveni din ce în ce mai intense. Se vor înregistra temperaturi din ce în ce mai mari; un buletin meteo simulat pentru august 2050 indică 40 grade la Paris şi 43 grade la Nîmes. În acelaşi timp, Europa (dar nu numai ea) va fi afectată de episoade de frig polar, dar şi de incendii mai frecvente ale pădurilor. Schimbările climatice ar putea determina aproape o treime de miliard de oameni să se refugieze în alte părţi, în 2050 (între 2011 şi 2014 au fost peste 83 milioane cazuri). 2030 ar putea fi anul de vârf al exploziei sărăciei şi foametei (scăderea recoltelor fiind însoţită de creşterea preţului alimentelor). În lumea animală, o specie din şase ar putea dispărea. Aceeaşi soartă ar putea-o avea marea barieră de corali...Mai amintesc doar, la „pagube colaterale”, dispariţia unor renumite regiuni viticole, precum şi creşterea numărului şi intensităţii turbulenţelor ce vor afecta avioanele.

Rapoartele periodice ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale atrag atenţia că, în loc să diminueze, emisiile de dioxid de carbon au crescut în 2018 cu 2 la sută, stabilind un nou record, aproape de 40 milioane tone. Aceeaşi instituţie afirmă că „niciodată nu a fost mai mare prăpastia între realitate şi ceea ce ar trebui făcut”, iar secretarul general al O.N.U., Antonio Guterres, formulează o concluzie ce dă fiori: „Lumea este pe cale de a pierde cursa”!

Pentru a preveni catastrofa, nivelul de încăzire al planetei ar trebui să fie de maximum 1,5 grade C; or, previziunile indică valori situate între 2,9 şi 3,4 grade C. În acest plan, 2019 reprezintă (încă) un an pierdut în bătălia pentru salvarea lumii.

Mâine noapte, miliarde de artificii şi petarde ne vor bucura privirile şi vor agrava lucrurile. Noroc că Anul Nou e doar o dată pe...an!