2021 s-ar putea să fie mai rău ca 2020

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 04-01-2021 20:48

 

Dorian OBREJA

După cum notam în editorialul anterior, există persoane care susţin că unele dintre cele întîmplate în 2020 – inclusiv pandemia de coronavirus – au fost profeţite, de mai multă sau mai puţină vreme. În aceleaşi rânduri, aminteam şi unele dintre previziunile pe baze ştiinţifice făcute pentru 2021. Spre a nu-i nedreptăţi pe fanii profeţiilor clasice, voi trece în revistă şi câteva dintre acestea, referitoare la acest an.

Întâietate i se cuvine, din nou, aceluiaşi Nostradamus. Care, spun adepţii săi, ar fi prevestit un 2021 undeva între greu şi catastrofal, începând de la şomaj, tulburări sociale de amploare, crize & falimente financiaro-economice, şi terminând cu posibilitatea declanşării unui conflict între două ţări, care va escalada către un război mondial. Şi celălalt personaj amintit rândul trecut, Baba Vanga, „vedea” anul care a început drept al unei mari crize financiare, rezultate în urma unei catastrofe globale, urmată tensiuni, revolte şi un mare conflict.

Se pare că mai toate, în 2021, se vor învârti în jurul pandemiei de coronavirus şi a urmărilor acesteia pe toate planurile. Personal, cred că nu s-a făcut tot ce trebuia pentru a lupta cu molima, atât ca finanţare pentru găsirea vaccinurilor şi a tratamentelor salvatoare, cât şi ca impunere a unor interdicţii de natură a diminua sau chiar stopa fenomenul. Pe cât de mic, pe atât de inteligent şi perfid se dovedeşte a fi covidul, adaptându-se din mers, realizându-şi noi tulpini, mărindu-şi aria ţintelor şi viteza de răspândire. În asemenea circumstanţe, reacţia omenirii, în general, şi a autorităţilor, în special, mi se pare neadecvată, lentă şi nearmonizată pe plan global, drept care se vor culege roade în consecinţă.

Întorcându-mă la previziunile ştiinţifice şi oprindu-mă doar la spaţiul economic european (pentru că România depinde cel mai mult de el), analiştii consideră că circa 8 la sută va fi procentul contracţiei în 2020, aproape jumătate în 2021 şi circa 3 la sută în 2022. Tot în 2022 ar urma să mai scadă rata şomajului, asta după ce, în 2021, va continua să crească. Tot creşteri se aşteaptă în acest an la capitolele deficite şi datorii publice. Inflaţia este estimată la 0,7 pentru 2020, dar poate ajunge la 1,3 în acest an şi chiar la 1,5 în 2022. De asemenea, abia în acelaşi an 2022 s-ar putea să se ajungă din nou, în ceea ce priveşte producţia economică, la nivelurile de dinainte de pandemie.

Peste toate, domneşte o stare de incertitudine. Procentele pe care le-am prezentat mai sus ar putea fi atinse în condiţiile câştigării, fie şi treptate, a luptei cu pandemia ; dacă, însă, aceasta se va agrava – ipoteză ce nu trebuie omisă din calcule -, vor creşte dimensiunea şi gravitatea urmărilor în plan economic.

Mai toţi specialiştii confirmă că bilanţul ce se va face anului 2020 va fi mai dezastruos decât cel pentru 1929, când s-a înregistrat cea mai mare criză economică. Singura speranţă – care, însă, trebuie materializată prin măsuri concrete – este ca, atunci când va veni rândul bilanţului pentru 2021, acesta să nu fie şi mai rău...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

Românii, insula și civilizația
04/12/2023 20:35

 Dorian OBREJA Putini dintre romani stiu că mult mediatizata Insulă a Serpilor (pe care am pierdut-o, in mai multe randuri, in favoarea altor tări, dintre care cea mai recentă este  Ucraina) era ...

Victorie a oamenilor împotriva mașinilor!
03/12/2023 18:12

Dorian OBREJA Cu sigurantă ati remarcat, nu se putea altfel, mergand la cumpărături, faptul că tot mai multi comercianti din Romania sunt pe punctul de a renunta la oameni in favoarea masinilor - altfel ...

Cornel Nistorescu: Vorbim de trădare la Bruxelles! România își va pierde dreptul de veto
28/11/2023 00:18

Un grup de romani reprezentind citeva partide care i-au pus pe liste a votat pentru modificarea Tratatelor Uniunii Europene si pentru simplificarea procedurilor de suspendare a unor drepturi ale statelor membre ...

Cine vrea moartea transportului feroviar
27/11/2023 22:28

 Dorian OBREJA Am renuntat la a pune, in finalul titlului acestor randuri, semnul interogatiei, asa cum intentionam la inceputul abordării subiectului. Motivul ? Unul foarte simplu: nu am vrut să adaug ...

Vremuri mai grele sau oameni mai...ușuratici?
26/11/2023 20:42

 Dorian OBREJA Printre atatea citate care vin să demonstreze intelepciunea acumulată de-a lungul timpului, am aflat unul care nu este doar interesant, dar se si potriveste perfect perioadei in care ne a ...

Cornel Nistorescu: Miliardele vin și trec ca porcii
25/11/2023 00:21

Dacă nu mă insel, Mihail Bulgakov zicea că „anii treceau ca porcii”. La noi, miliardele trec ca porcii. Si dosarele grele. Pe EADS, pe autostrada Bechtel, pe OMW, pe Microsoft, pe vaccinuri pe cite si ma ...

Interesul poartă fesul
21/11/2023 18:00

Dorian OBREJA Săptămana care a trecut a putut consemna, printre alte evenimente, două extrem de importante. Faptul că ele au avut mai putin ecou in Europa s-ar putea explica prin distanta mare ce separe lo ...

Ascensiunea lui xyz poate fi oprită!
19/11/2023 17:30

Dorian OBREJA Prin intermediul Decretului-Lege nr.8, din 31 decembrie 1989 de către CFSN, a fost reintrodus pluralismul politic in Romania, decretul prevăzand doar un minim de 251 de membri pentru ca o forma ...

Când impostorii ajung influensări
13/11/2023 18:36

 Dorian OBREJA Nu, nu e gresit ultimul cuvant din titlul acestor randuri - doar că eu mi-am permis să-l scriu asa cum se citeste, si nu asa precum in limba de origine, adică influencer. Mărturisesc s ...

Străinul bogat ia de la românul sărac
12/11/2023 23:04

Dorian OBREJA Cu sigurantă că, in urmă cu 33 de ani, pe cand unii dintre romani se gandeau/pregăteau să iasă in stradă si să scandeze oarece de ”dulce” la adresa conducătorilor de atunci, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei