5 decenii de socialism, ruinate în 3 decenii de capitalism

Dorian OBREJA

După cum s-a dovedit, Marx nu s-a înşelat în unele privinţe. Ca, de exemplu, atunci când afirma că societatea burgheză îi creştea la sân pe aceia care urmau să-i sape groapa. Numai că, de, şi Marx avea limitele lui, şi nu a putut să prevadă totul – deşi ar fi trebuit să ştie că cine sapă groapa altuia, cade singur în ea -, precum că sistemul capitalist nu va lăsa nerăzbunată „infracţiunea” de a-l fi înmormântat, în unele ţări, timp de jumătate de secol (sau chiar mult mai mult, în cazul fostei URSS), şi că va proceda el la înhumarea socialismului (teoretic, definitiv...).

Dincolo de teorii, speculaţii şi supoziţii, să urmărim firul câtorva realităţi.

În 1990, când a ieşit din groapa socialistă şi a intrat în jungla capitalistă, România avea drept industrie „un morman de fiare vechi” – afirmaţie aparţinând chiar premierului din acea vreme, fie-i numele uitat!

OK. Să presupunem că aşa era - deşi sunt destule argumente care să desfiinţeze afirmaţia, măcar parţial. Şi atunci, care erau şansele ţării noastre pentru viitor? Elementar, dr. Watson: agricultura şi turismul. Cred că nu mai este nevoie să aduc aminte, dar o fac, totuşi, pentru cei mai puţin informaţi, că ţara noastră fuesese cândva grânarul Europei şi, că, turistic, ţara noastră dispunea – şi încă dispune – de zone, de negăsit în alt stat al Europei şi care permiteau – şi încă permit – atragerea de vizitatori (şi bani!) pe toată perioada unui an...

Să încep cu primul domeniu şi să mă refer doar la canalul Siret-Bărăgan, care ar fi putut fi utilizat pentru irigaţii în zona cu pricina (ceea ce reprezintă 10 la sută din suprafaţa agricolă a ţării), reducerea riscului de inundaţii, dar şi ca rută pentru transportul naval de mărfuri (dar şi turistic), având în vedere dimensiunile proiectate iniţial (lungime de aproape 200 km, lăţime la bază de 20 m şi o adâncime de 7 m). Execuţia canalului a fost demarată acum câteva decenii, reluată în 1986 şi stopată de schimbarea de regim din 1989; în 2012, erau realizaţi doar 20 de kilometri, dar, între timp, de cea mai mare parte a traseului, s-a ales praful. Prin 2014 se dorea înfiinţarea unei Regii autonome „Administraţia Siret-Bărăgan”, dar au existat, mereu, alte „priorităţi” (citiţi interese), astfel încât nu s-au alocat banii necesari. Se zvoneşte că s-ar continua realizarea obiectivului (trecut în sarcina ANIF), dar îmi permit să rămân sceptic, după ce, recent, am zărit cum arată porţiuni din canalul deja construit...

Să trecem la celălalt domeniu, turismul, cu trimitere punctuală la litoralul românesc. Faţă de care, susţinea unul dintre mulţii deţinători ai portofoliului de resort (între timp fugită prin Costa Rica), „ministerul nu are nicio competenţă”. O asemenea viziune – dar şi multe alte interese – explică de ce mare parte din litoral a devenit o adunătură de ruine, începând de la hoteluri părăsite (culmea e că se profită şi din asta, introducându-se o „taxă pe ruină”, de 400 lei/zi), la plaje fără nisip şi ape pline de bolovani - inutilizabile.

Chiar că nu ştiu ce ar mai fi de comentat...