80 de ani de când România a fost predată Rusiei!
Dorian OBREJA
Legenda spune că Stalin, Roosevelt și Churchill au profitat de Conferința de la Yalta, din februarie 1945, pentru a împărți lumea între URSS și Occident.
Lucrurile stau puțin, doar puțin, altfel. Chestiunea a fost tranșată pe 9 octombrie 1944, când Stalin și Churchill s-au întâlnit, în cadrul Conferinței de la Moscova. După mărturisirea sa, Churchill a scris pe o bucată de hârtie (șervețel) propunerea ca sferele de influență să se împartă în următorul fel: România: URSS 90% influență, Marea Britanie 10%; Grecia: URSS 10% influență, Marea Britanie 90%; Ungaria: URSS și Marea Britanie ambele cu 50% (ulterior, URSS-80); Iugoslavia: URSS și Marea Britanie ambele cu 50%; Bulgaria: URSS 75% influență, Marea Britanie 25% (ulterior, URSS-80). Polonia era deja în sfera URSS, în schimb Grecia revenea Angliei. Churchill a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi. „Oare nu e cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia” ar fi spus Churchill.„Nu, păstrați-o” ar fi răspuns Stalin. Întâlnirea de la Yalta doar a oficializat această împărțire.
Deci se poate afirma că, pe 9 octombrie 1944, România (deja ocupată de Armata Roșie) a fost predată, cinic, în brațele URSS. Cu care a „defilat” până în decembrie 1989. Timp de 45 de ani, românii au fost obligați să stea cu fața la răsărit. Numai că, obiectiv, nu au stat mereu în genunchi, ba, dorită unor conducători patrioți, au făcut în multe momente un soi de dizidență în lagărul socialist. Să rememorăm momentele de această factură cele mai importante.
În 1958, a avut loc retragerea trupelor sovietice; ca urmare, România a devenit singura țară din Tratatul de la Varșovia pe teritoriul căreia nu se aflau trupe și baze militare sovietice. În cadrul tratatului amintit, țara noastră a fost singura ce a acționat contra proiectelor sovietice de integrare a statelor membre, după modelul NATO (unde s-a opus Franța). În 1968, a refuzat să participe la invazia Cehoslovaciei.. Începând cu același an, și-a creat propria industrie de apărare, refuzând integrarea în fabricarea dotării necesare. După 1969, a refuzat sistematic să participe la manevre cu trupe pe teritoriul altor state, și în primul rând al său.
Ar mai fi de subliniat că atât intrarea, cât și participarea la Tratatul de la Varșovia și la CAER au fost făcute fără discriminări, amânări și condiționări.
Deși ne era dator pentru împingerea în brațele URSS, după 1990, Occidentul nu a căutat să compenseze acel act, tratând România ca o țară de categorie inferioară. Din 1990 încoace, stăm cu fața spre Apus, dar mai mult în genunchi și cu mâna întinsă. Am intrat ultimii în UE – în 2007, deși cererea de aderare era din 1995. Am intrat în NATO în 2004, tot ultimii (cerere din 1993, invitație abia în 2002), în condițiile în care, de exemplu, Ungaria, Cehia și Polonia au aderat în 1999. La Schengen nu e nicio șansă deocamdată, ca și la OSCE sau zona euro.
România e al nouălea stat după suprafața și al șaselea după numărul populației dintre statele UE. O importanță ce nu îi este recunoscută, prin funcții importante, nici în NATO (numirea lui M. G. e cețoasă), nici în UE. La lipsa de prețuire a Occidentului s-a adăugat lipsa unor politicieni români care să impună respect. Titulescu, numit ”ministrul Europei”, e doar în istoria de-acum un veac...
Din păcate, comemorarea predării către Răsărit nu coincide cu sărbătorirea întoarcerii spre Apus!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Primăriei Capitalei i se dă prea mare importanță
Ministrul Apărării – militar sau specialist. Nu userist!
2 demisii cu pistolul la tâmplă
Despre România Mare, cu un mic nod în gât
Război al nervilor și mușchilor: SUA + Rusia vs Ucraina + UE
Deturnarea banilor sănătății și educației nu e stupidă, ci criminală!
O țară devastată de trei războaie simultane
Teatrul Național Iași a rămas fără ambele memorii!
Cornel Nistorescu:Strategia națională – un fel de ghiveci cu de toate
Numărul trântorilor trebuie redus drastic
Frate, frate, dar moartea-i pe bani!
Recompensă uriașă pe capul unui olimpicFOTO. FBI a publicat o nouă imagine cu „El Jefe”, sportivul devenit baron al drogurilor + Suma propusă pentru capturare a crescut!
Protest în faţa Tribunalului Iaşi
Tirul și rugbiul domină topul sportivilor de la CS Politehnica Iași pe anul 2025!
Cine sunt magistrații din Iași care se solidarizează cu cei doi judecători curajoși
FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr,
Alertă alimentară! Acest produs a fost retras de urgență din magazinele Metro. Autoritățile cer consumatorilor să nu îl folosească
Au apărut randările oficiale ale noului stadion Dinamo, arenă care va fi construită în centrul capitalei, în locul actualului stadion din „Ștefan cel Mare”.
Cine transmite la TV Unde vezi meciurile FCSB - Feyenoord și U Craiova - Sparta Praga, din Europa și Conference League
Rezultatele tragerii de joi, 11 decembrie, 2025
Atenție, șoferi! 400 de camere inteligente se instalează pe șoselele din România: Verifică absolut tot ce mișcă
Alexandru Nazare, la Bruxelles: România intră în discuțiile-cheie pentru regulile fiscale și reforma vamală a UE
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
COMUNICAT DE PRESĂ MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)
Când este indicat ghidul chirurgical în planul unui implant
Explozie de îmbolnăviri respiratorii, la Iași: peste 6.500 de cazuri într-o săptămână!
Instalațiile țărănești din Muzeul Etnografic prind viață prin aplicația MuzeAR 2.0
Intervenție de anvergură pe strada Văleni: Primăria Iași pregătește măsuri urgente pentru stabilizarea versantului și refacerea infrastructurii
Violența domestică, o urgență tăcută. La Iași curg ordinele de protecție
Direcția Silvică Iași - Drept la replică
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Cultura
Instalațiile țărănești din Muzeul Etnografic prind viață prin aplicația MuzeAR 2.0
Cine va alege noul manager al Palatului Culturii din Iași
Marea iubire a Leopoldinei Bălănuță pentru Mitică Popescu. Ce i-a cerut actorului în noaptea când a murit?
Nicolae Hurduc lansează la Iași cartea care pune sub lupă originea vieții
Sobă medievală „care prinde viață” la Palatul Culturii, Animalele dansează în noaptea de Anul Nou
O balerină a Operei Naționale Române Iași își transformă povestea într-o carte-confesiune lansată la Târgul de carte Gaudeamus
Economie
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public


