Ai grijă, mamă, la creioane!

 Cu vreo 15 ani în urmă, mergând pe străzile Parisului, m-a frapat desăvârşita absenţă a coşurilor de gunoi. Eram copleşită de indiciile unei civilizaţii ce părea de neimaginat în România în care trăiam eu. Mă uimeau oamenii care îmi zâmbeau pe stradă (mi-a rămas ciocolată pe faţă? te pomeneşti că ne-am mai văzut undeva!? sau ce?...). Nu-mi puteam lua ochii de la clădirile pe care le văzusem doar în poze, eram tentată să intru în fiecare muzeu, deşi nu aveam decât trei zile la dispoziţie, şi emiteam sunete stranii uitându-mă la rigolele prin care curgea apă cu spumă, semn că străzile erau spălate cu detergent. Dar să n-ai tu un coş de gunoi, în care să arunci în mod civilizat şi totuşi atât de banal, un şerveţel, un pet, orice, mi se părea de-a dreptul suspect! Cineva m-a lămurit, spunându-mi că trecuse ceva vreme de când coşurile de gunoi au fost retrase de pe străzi, pentru a evita atentatele cu bombă.

Înainte să plec la Paris, bunica-mea, care nu a părăsit satul ei decât pentru câteva drumuri în cel mai apropiat oraş, îmi trimisese o scrisoare, în care îmi spunea: „Mă bucur că pleci în lume să vezi lucruri frumoase”. La întoarcere, ca să-i estompez tristeţea că după 60 de ani lumea ei era la fel de mică, i-am spus, mai în glumă, mai în serios, că nu e chiar grozav la Paris, pentru că acolo oamenilor le este frică de bombe. Asta i-a amintit de războiul din '44 şi a dezamăgit-o definitiv. „Ai grijă, mamă, la bombe!”, îmi spune bunica acum, la fiece voiaj.

Zilele acestea şi, mai ales, nopţile, oameni – fără doar şi poate de toate naţionalităţile - au mărşăluit pe străzile Parisului, dovedind că nu le este frică. „Je suis Charlie”, sloganul care a invadat nu numai străzile Parisului, dar şi pe cele ale multor oraşe ale lumii, nemaivorbind de mediul virtual, înseamnă, în fond, că am dreptul să am idei şi să le exprim. Mici, mari, frumoase, urâte, cum sunt, e treaba mea! La rându-ţi, oricine ai fi, ai mijloace prin care să demonstrezi că ideile mele sunt proaste şi că ale tale sunt mai bune, mai corecte, mai... mari şi mai tari - în ultimă instanţă prin intermediul justiţiei. A trecut vremea arsului pe rug şi a cuştii cu lei. „Nu suntem aici pentru a ne manifesta ura faţă de musulmani. Suntem aici din dorinţa de a atrage atenţia asupra culturii limitate şi a prostiei” (citat din memorie), a spus un tânăr din mulţimea de peste 10.000 de oameni, adunată spontan pe străzile Parisului.

Este, se pare, de notorietate faptul că revista „Charlie Hebdo” a scandalizat, deopotrivă, adepţii tuturor religiilor şi confesiunilor. După atacul cu 12 victime, de pe 7 ianuarie 2015, pare că lumea gravitează în jurul simbolurilor libertăţii de exprimare. Creioanele întregi ieri, frânte azi, vor avea, mâine, două vârfuri – aceasta este doar una dintre nenumăratele idei pe care artiştii le-au exprimat zilele acestea în desene ce au făcut înconjurul pământului, arătând că un atac manifestat împotriva spiritului libertăţii înteţeşte tocmai dorinţa de libertate, şi nu pe cea de violenţă.

Ray Bradbury imagina, în veacul trecut, o societate în care cărţile sunt interzise. Între timp, romanul său science fiction din 1953, „451º Fahrenheit”, a fost „ajuns şi întrecut” de realitate. Astăzi, e de neimaginat o lume fără „creioane”.