Apocalipsa – cine nu se grăbeşte s-o prindă acum, să aştepte încă 219 ani sau mai mult

 

Dorian OBREJA

Doar în era noastră, sfârşitul lumii a fost prezis de peste 50 de ori, momentele de amintit cele mai importante fiind următoarele (să nu vă sperie dimensiunea listei, gândiţi-vă că e o selecţie foarte drastică din total): anul 365 – anunţat de episcopul franc Ilarie de Poitiers; anul 500 – Hippolit din Roma, Sextus Julius Africanus şi Sfântul Irineu de Lyon considerau că atunci se va întoarce Isus; 1 (avem, pentru prima oară, şi o dată „exactă”) ianuarie anul 1000 – papa Silvestru al II-lea credea că va avea loc Apocalipsa, după o mie de ani de creştinism; 1284 – papa Inocenţiu al III-lea prezicea finalul la 666 de ani după răspândirea islamului; 19 octombrie 1533, ora 8 dimineaţa (iată o exactitate şi mai şi), moment calculat de matematicianul Michael Stifel drept debut al Zilei de Apoi; 1666 – prezenţa celor 3 de 6 au fost temeiul profeţiei, la care s-au adăugat, ca argumente, moartea a peste 100.000 de londonezi şi în marele incendiu din capitala Angliei; 1910 – astronomul Camille Flamarion a conexat venirea cometei Halley cu „raderea” întregii vieţi de pe planetă (s-au vândut bine o mulţime de pastile...”anti-cometă”!); 1991 – liderul sectei de culoare „Nation of islam” a declarat că războiul din Golf va fi cel al „Armaghedonului”, deci finalul lumii; în pas cu tehnologia, pentru 1 ianuarie 2000 s-a prezis atacul virusului informatic Y2K, ce va cauza catastrofe majore şi încetarea funcţionării societăţii; 21 decembrie 2012 – dată legată de finalul calendarului mayaş, conform căruia Terra urma să fie distrusă de un asteroid...

Cum, până acum, din fericire, niciuna dintre profeţii nu s-a meterializat, rămâne să se verifice (desigur, nu noi, urmaşii noştri şi urmaşii urmaşilor noştri) dacă cele anunţate pentru viitor vor avea sau nu aceeaşi soartă. Două sunt datele vehiculate îndeosebi: anul 2239, luându-se în calcul că Mesia ar trebui să vină la împlinirea a 6.000 de ani de la crearea lui Adam, iar mai târziu cu un mileniu lumea ar putea fi distrusă; anul 3797, indicat de către Nostradamus în „Scrisoare către fiul meu Cezar”.

Întorcându-ne la evenimentele actuale, respectiv la epidemia/pandemie de coronavirus, încerc să mă alătur şi eu grupului de profeţi şi afirm că aceasta nu va însemna sfârşitul lumii, ba, mai mult decât atât, se va stinge în următoarele şase luni, cu nu foarte multe victime. Cele mai multe dintre acestea datorate, din păcate, unor neglijenţe, unei secretomanii şi tendinţei tot mai accentuate de a pune libertăţile individuale (precum cea de mişcare) mai presus de interesele generale. Din primul moment, măsurile de izolare şi carantină trebuiau să fie extrem de severe şi inflexibile. Aşa, s-a dovedit că graniţele sunt aidoma unor bucăţi de caşcaval, în care găurile reprezintă o suprafaţă mai mare decât plinul. Dacă mai amintesc şi câţi bani cheltuie mai toate guvernele lumii pe înarmare sau pe chestiuni inutile, în loc să aloce fonduri substanţiale cercetărilor medicale, care să poată preveni sau combate fenomene precum cel de acum, tabloul este complet şi deprimant.