Blestemul lui Fotolion – mai tare ca al lui Tutankhamon!

Dorian OBREJA

 „Moartea va atinge cu aripile ei pe cel care îl va tulbura pe faraon.” – această inscripţie a fost descoperită în zona mormântului lui Tutankhamon. În ciuda avertismentului, mormântul a fost deschis, chiar în primele zile înregistrându-se decesul iniţiatorului lucrării, lordul Carnavon. După şase ani, se contabilizau încă 12 victime, apoi, în timp, altele şi altele, cele mai recente pagube „colaterale”, din fericire fără morţi, semnalându-se, de către o jurnalistă din Marea Britanie, în urmă cu 14 ani...

După parcurgerea, în sinteză a acestei pagini de istorie, vă veţi întreba, pe bună dreptate, cine este Fotolion. Chiar dacă s-ar putea să fiţi puţin dezamăgiţi, personajul nu există, termenul fiind o invenţie lingvistică a mea, cu două variante. În primul caz, este vorba de o combinaţie între o bucată din fotoliu şi ion (atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă); în al doilea, poate fi îmbogăţi limba esperanto, reprezentând unirea prescurtării de la fotografie şi cuvântul care, şi în engleză, şi în franceză, denumeşte regele vieţuitoarelor, deci cea mai importantă fiinţă. În ambele cazuri, termenul poate fi alăturat aceluia de ales sau numit (pe meleagurile mioritice sau aiurea), mulţi dintre cei în discuţie devenind, concomitent cu obţinerea demnităţii/funcţiei, ori cu exces de sarcină, ori, dacă nu chiar regi, măcar pe aproape.

Subiectul de astăzi fiind foarte delicat, ţin să precizez, în acest punct, că îl abordez cu prezumţia de nevinovăţie. Atât faţă de unii bănuiţi/acuzaţi/cercetaţi/ inculpaţi (până la existenţa, când e cazul, unei sentinţe definitive şi irevocabile), dar şi faţă de organele/magistraţii care anchetează/instrumentează/formulează condamnări). Şi asta pentru că, din surse foarte înalte şi extrem de sigure ştiu că, atunci când au loc schimbările de partide la guvernare, un capitol important, dar foarte discret/secret, constă în negocierea unei liste de politicieni care să beneficieze de imunitate. Şi, dacă vă uitaţi cu atenţie la scena politică sau prin afara ei, veţi găsi câteva exemple...O caricatură este foarte sugestivă, afirmând că, la puşcărie, stau acesi care nu ştiu să fure; cine ştie, rămâne liniştit în fotolii sau iese la pensie fără tinichele de coadă.

Presa a semnalat că, în ultimele trei decenii, zeci de primari ai marilor oraşe (începând cu Capitala) au dosare pe la parchete, au fost arestaţi pentru fapte de corupţie sau chiar condamnaţi, unii ispăşindu-şi, deja, pedepsele. Lista e mult prea lungă pentru a o aminti, mai ales că o situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul unora dintre preşedinţii de consilii judeţene (despre parlamentari, miniştri şi alţi demnitari am scris cu alte prilejuri).

Cred că interesează mai puţin problemele şi avatarurile fiecărui personaj în parte. Ceea ce este cu adevărat important constă în urmările unor comportamente cu asemenea finaluri. Pe de o parte, scăderea tot mai accentuată a încrederii în clasa politică, pe de alta, ajungerea în situaţii de blocaj ale bugetelor pentru oraşe întregi, cum se întâmplă, în aceste zile, la Iaşi. Ca un ziarist cu experienţă, şi, sincer, echidistant, îmi permit să dau un sfat celor care, la un moment dat, au oportunitatea de a accede la o funcţie însemnată: măcar în acel ceas trebuie să conştietizeze că nu se poate şi cu gura unsă, şi cu slănina în pod! Pentru că, altfel, ar putea trăi mereu terorizaţi de zăngănitul tot mai apropiat al cătuşelor...