Borşul nostru cel de toate zilele

Deunăzi am făcut un mare păcat culinar. Nu m-am repezit în vreo oală cu sarmale, n-am prăpădit nici vreun cuptor cu pâine, ci am dat un răspuns care, recunosc, mi-ar fi plăcut să sune altfel. Întrebată unde se poate mânca bine şi sigur în Iaşi, am recomandat un local cu specific altul decât cel românesc. Răspunsul meu a fost motivat de multe lucruri. Primul ar fi meniul. Nici un restaurant românesc nu are doar bucate de-ale noastre. Totul este amestecat, sau „fusion”, ca să folosesc un cuvânt la modă. Cele câteva feluri ce aduc oarecum a cuhnie moldovenească sunt strecurate printre tot felul de sortimente de pizza ori paste, unele mai ciudate decât altele. Pizza vânătorească, vegană ori mexicană, sandvişuri cu un conţinut straniu şi paste cu tot felul de adaosuri ocupă spaţii generoase în meniuri, spre suferinţa bunătăţilor moldoveneşti la care nu se gândeşte nimeni.
În general, mâncarea tradiţională din localurile noastre se rezumă la borşul de fasole ori cu niscai cărnuri, la sarmale, ardei umpluţi, pârjoale, iahnie şi tochitură. Uneori şi bureţi (prezentaţi astfel, chiar dacă sunt champignoane) ori zacuscă. Lipsesc multe feluri obişnuite în bucătăria noastră. Nu vezi nici tocană de ştevie, nici iahnie de cartofi, nici ostropeluri, nici borşurile de sfeclă, lobodă, nici ou moale cu brânză de burduf sau macaroanele cu brânză. Sunt feluri de mâncare pe care orice fetişoară care a ţinut în viaţa ei măcar o dată o cratiţă în mână ştie să le gătească, le întâlneşti peste tot în bucătăriile românilor, mai puţin în restaurantele cu specific. Or fi prea de la ţară, cine ştie...
Asta este una dintre cauzele pentru care se poate spune că nu ştim să ne promovăm gastronomia, deşi ne lăudăm cu ea. În plus, mâncarea aşa-zis tradiţională nu este gătită cu ingrediente locale, cu legume şi verdeţuri cumpărate din piaţă, ci cu marfă de pe ofertele de la Metro, Kaufland sau Carrefour, aşa cum fac mai toate restaurantele dornice de economie şi profit maxim. Aici şi statul greşeşte fiindcă nu-i ajută deloc pe ţărani sau fermieri. Am văzut deja legumicultori care au anunţat că-şi vor arunca producţia la gunoi fiindcă preţurile sunt prea mici în piaţă, că nu au desfacere fiindcă nu au loc pe rafturile marilor magazine.
Ne-a ajutat Dumnezeu ca 2013 să fie un an bun pentru agricultură, domeniu în care numai Cel de Sus ne sprijină. Câmpurile sunt doldora de bunătăţi, livezile la fel, dar cine să le cumpere? Desfacerea în pieţe este prea mică, în magazine nu vezi decât mâncare din „plastic”, legume fără gust aduse de prin cine ştie ce ţări şi tot felul de lucruri care nu au nici o legătură cu hrana sănătoasă. Şi totuşi, oamenii le cumpără, deşi recunosc că dau banii pe prostii. Oare cum de v-aţi învăţat, oameni buni, numai cu shoppingul la supermarket şi aţi uitat de pieţe? Apoi vă plângeţi că aveţi probleme de nutriţie (aşa i se mai spune, mai nou, obezităţii). Ia mergeţi voi printre tarabele pline de legume sănătoase, verdeţuri aromate şi fructe zemoase şi mai vorbim pe urmă. Evident, ignoraţi samsarii, care tot marfă din import scot la vânzare. Apoi mai lăsaţi somonul, tonul şi alegeţi crapul, daţi deoparte paella şi fierbeţi macaroane, lăsaţi popcornul pentru porumbul fiert. Aceleaşi sfaturi le am şi pentru bucătarii din restaurante. Faceţi un experiment şi oferiţi, o dată pe săptămână, doar mâncare pe care o făceau bunicile voastre. Nu spun de bucatele cu care aţi crescut că poate tot „fusion” or fi. Anunţaţi clienţii că aveţi borş cu leuştean, tocană de cartofi cu ardei copţi şi lapte dulce cu fidea, ca să nu mai fiu nevoită să păcătuiesc cu recomandări către cuhnii păgâne. Ajutaţi-mă să simt că încă mai trăiesc în România!