Bubuitura din Iaşi, mai de impact decât încălzirea globală!

 Dorian OBREJA

Duminică, 30 iunie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prezent la Abu Dhabi - nu întâmplător în această zonă, ci pentru că ea e una afectată de subiectul ce va fi dezvoltat în continuare, dar şi pentru că acolo se desfăşura o reuniune axată pe această temă - a avertizat că „suntem la un pas de o catastrofă climatică”, cerând luarea de măsuri urgente. Înaltul oficial a atras atenţia că schimbările climatice sunt chiar mai rapide decât au prevăzut oamenii de ştiinţă, că eforturile depuse în lupta cu acestea sunt depăşite, semnalând că „în fiecare săptămână care trece apar noi distrugeri legate de climă”, referindu-se la inundaţii, secetă, caniculă, incendii şi megafurtuni.

Secretarul general al ONU a precizat că a convocat un summit la New York, în 23 septembrie a.c., având în vedere că numeroase ţări nu respectă prevederi ale acordului încheiat la Paris, tocmai acum patru ani, vizând limitarea încălzirii globale la cel mult două grade până la sfârşitul secolului. Dacă va continua nerespectarea acestor prevederi, adaug eu, fără a fi alarmist, s-ar putea să aibă loc sfârşitul lumii înainte de finele veacului!

„Situaţia se va înrăutăţi dacă nu vom acţiona imediat, cu ambiţie şi rapiditate”, şi-a finalizat Guterres discursul. Despre care aş putea spune, fără ca autorul lui să se simtă ofensat, că ilustrează perfect zicerea „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. A semnala că fiecare săptămână aduce noi bilanţuri tragice şi a invoca termeni precum „imediat” şi „rapiditate”, dar a convoca un summit (ce va fi sigur, încă un lung prilej de vorbe şi de ipoteze) peste 11 săptămâni mi se pare halucinant!

Şi, dacă oficialităţile competente se mişcă în asemenea ritm, de ce să ne mirăm că simplii cetăţeni nu se mişcă deloc? E adevărat, cauzele majore ale încălzirii globale trebuie căutate în zona industriei şi a traficului, însă tot atât de adevărat este că fiecare dintre noi ar putea contribui, fie şi cu un procent foarte mic (dar să însumăm procentele a miliarde de oameni), la diminuarea motivelor, şi, de aici, a efectelor. Prin folosirea mai rară şi la întreaga capacitate a maşinii, prin înlocuirea spray-urilor cu ceva mai puţin poluant, cu economie în utilizarea iluminării ş.a.m.d.

Dar există, pe de o parte, prejudecata, semnalată de ex-vicepreşedintele Al Gore, conform căreia „nu putem face nimic în legătură cu criza mediului, este deja prea târziu”, pe de altă parte, un soi de inconştienţă, de prioritizare după alte criterii a imperativelor urgente: „acuma urmează să plec în vacanţă”, „vreau să-mi iau o maşină nouă”, „am o aşa durere de dinţi”, şi, pentru a veni la actualitate şi la zona Iaşi, „trebuie neapărat să aflu ce a fost cu bubuitura aceea îngrozitoare”.

Cel puţin pe internet, acţionând un instrument specializat, asta e concluzia: au căutat informaţii despre bubuitură 210.000 de persoane, iar despre încălzirea globală s-au arătat interesaţi 740.000 oameni; ţinând cont de importanţa subiectelor, dar şi de durata existenţei acestora (al doilea a fost consemnat pe 9 iulie), se pare că lumea e mai interesată de fleacuri şi can-can-uri, decât de sabia lui Damocles – numesc aşa încălzirea globală -, care stă deasupra capetelor tuturor!