Ce ar putea fi în lume în 2019

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 08-01-2019 11:04

 Dorian Obreja

Dacă titlul de mai sus ar fi o întrebare, răspunsul ar varia funcţie de „în gura cui” ne-am uita.

Astfel, dacă este să ne luăm după celebrul Nostradamus (vieţuind în urmă cu peste jumătate de secol), preţul aluminiului va declanşa un conflict între SUA şi China; Italia şi Germania se vor confrunta crize tot mai majore; preşedintele Coreei de Nord va fi înlăturat de la putere de către coreeni, dar oleacă şi cu ajutorul Rusiei (ocazie cu care imaginea acesteia se va schimba în bine şi pentru mereu); se vor înregistra accentuări ale încălzirii globale şi, de aici, urgentarea planurilor de colonizare a planetei Marte; Trump va fi ieşi „nevinovat” de sub acuzaţia trucării alegerilor prezidenţiale în combinaţie cu ruşii.

Venind mai aproape de zilele noastre, iată ce profeţea baba Vanga (moartă acum 23 de ani): mai multe cutremure, în numeroase ţări, un tsunami care va pustii zone mari din Asia, un colaps economic în UE, un meteorit gigantic va cădea în Rusia (unde se va îmcerca şi otrăvirea lui Putin), Trump va suferi de o boală misterioasă, cu urmări profunde.

Urmaşul celor de mai sus, Pavel Globa, încă trăitor printre noi, se referă la pericolul izbucnirii celui de al treilea război mondial, intensificarea poluării şi terorismului, probleme grave – de natură financiară şi ecologică – în UE, dar şi descoperirea leacului pentru cancer!

Cele de mai sus pot fi luate în serios de simpatizanţii paranormalului, astrologiei ş.a.m.d. Ceilalţi, simplii cetăţeni, ar face bine să se ghideze după prognozele analiştilor de specialitate, fără a uita, însă, că 2019 a început într-o...marţi!

Conform agendei evenimentelor anunţate, 2019 este an internaţional al moderaţiei (să sperăm că şi politice, nu doar culinare, bahice etc.). În ianuarie, o eclipsă parţială de Soare (alte două, în iunie şi decembrie) şi una totală de Lună. Pe 29 martie, la ora 23, Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. În aceeaşi lună alegeri prezidenţiale în Ucraina, de câştigător depinzând viitorul acestei ţări; favorită, deocamdată, Iulia Timoşenko, actualul preşedinte situându-se abia pe locul 5. La finele lui aprilie, Naruhito îi va succede lui Akihito în demnitatea de împărat al Japoniei (moment care, în Ţara Soarelui Răsare, începe, la propriu, o nouă eră, deci toate sistemele informatice vor trebui actualizate, în sensul că ceasurile interne să indice anii în numere de patru şi nu două cifre). Pe 26 mai, vor avea loc alegerile europarlamentare, extrem de importante în configurarea structurii viitorului legislativ şi, de aici, a viitorului UE. Către finele anului, este posibil să fie inaugurat Jeddah (sau Kingdom) Tower, îm Arabia Saudită. Construcţia respectivă va fi cea mai înaltă din lume (peste un km!), va costa imensa sumă de peste 30 miliarde dolari; ca dimensiune şi buget, Jeddah Tower pare că doreşte a avertiza asupra puterii tot mai mari pe care o reprezintă lumea islamică...

Analiştii despre care aminteam mai vorbesc despre un posibil crah bursier, cu mult mai mare decât cel din 2007.

Dacă producerea acestuia încă mai este sub semnul întrebării şi încă mai poate fi prevenită, problema reprezentată de schimbările climatice se va agrava, în mod cert. Pe cale de consecinţă, vom fi din ce în ce mai puţin în siguranţă, aşa încât varianta cu plecarea pe Marte devine tot mai de luat în calcul!


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei