default

Dimensiune font:

Ce fac roboţii în luna iubirii

| 09-02-2018 05:18

 

Nu mi-a plăcut deloc când am văzut că românii au început să importe inclusiv tradiţii şi sărbători. Suna de parcă ne-ar fi fost ruşine cu ceea ce avem, că nu avem destul şi că în calendar ar trebui trecuţi toţi sfinţii de pe planetă şi toate obiceiurile. Încet, încet, şi-au făcut loc Halloweenul şi Ziua Sfântului Valentin, dar şi alte sărbători pe care le-am ignorat degeaba fiindcă tot s-au impus, inclusiv în lumea afacerilor. Deja s-au înstăpânit chefurile de Sfântul Valentin, ceea ce a dus la explozia comerţului cu inimioare, cercei rozalii, prăjituri în forme ciudate şi alte lucruri prin oamenii vor sau măcar încearcă să-şi arate iubirea. Nu-i rău, dacă intenţia este curată şi uite că le-am mai şters din păcate fiindcă, până la urmă, demersul lor este dedicat celui mai frumos sentiment – dragostea.

V-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea iubirea? Probabil că am trăi într-o lume a roboţilor, a oamenilor care doar fac lucruri, nu le apreciază. Nu-mi pot imagina o existenţă din care acest sentiment să fie exclus. Dacă uneori faci anumite lucruri pentru că trebuie, nu acelaşi lucru când vine vorba despre sentimente. Iubeşti un om pentru calităţile sale, pentru stabilitatea pe care ţi-o oferă sau pur şi simplu pentru că îl iubeşti. Dragostea necondiţionată este o noţiune promovată de toate religiile şi de toţi liderii spirituali, dar puţin înţeleasă. De multe ori condiţionăm acest sentiment de unele beneficii şi putem vedea acest lucru încă din copilărie. „Dacă nu eşti primul nu te ma iubesc” sau „Dacă mănânci tot înseamnă că ţii la mine”. Copilul va creşte mereu în sistemul de recompensă şi poate îi va fi greu ca adult să înţeleagă că poate fi iubit şi apreciat pentru ceea ce este nu neapărat pentru ce face şi, la rândul său, poate că va vedea lumea prin lentilele datoriei.

Dragostea necondiţionată este un sentiment pe care, recunosc, nici eu nu îl am plenar. Judec de multe ori, analizez prea mult, anticipez unele acţiuni, poate scriu scenarii cu final previzibil doar de mine. La fel văd că procedează majoritatea oamenilor, deşi se simte că ar dori să fie descătuşaţi de multe frici sau nehotărâri. Ei, şi uite aşa am ajuns să preţuiesc şi sărbătorile străine dedicate dragostei fiindcă pentru iubirea necondiţionată niciodată nimic nu este prea mult. Că o fi americană, hindusă, papuaşă sau de unde o mai veni, orice manifestare dedicată dragostei este binevenită fiindcă doar prin iubire putem creşte mereu.

Atunci când ţii la cel de lângă tine ca la tine însuţi nu-ţi mai vine să pui impozite aiurea, nu mai distrugi mediul în care trăieşti şi citeşti de două ori contractele de import pentru alimente despre care ştii că ar fi trebuit demult să ajungă îngrăşământ natural. Nu te mai prefaci că-ţi pasă de bolnavi doar ca să-ţi vinzi medicamentele şi nu faci seri caritabile fiindcă dau bine. În acel moment grija pentru tot ce este în jur este firească, face parte din tine, nu-i doar un demers ecologist sau social regizat. Şi tot în acel moment conştientizezi că eşti om, nu un bio-robot care imită comportamente, face tot ceea ce îi spun alţii şi poate uneori mai zâmbeşte. Dacă are motiv!

 

Maura Anghel

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. Ago – Parus S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, et. 1, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. – Denumire Activ - Componenţa – Valoare -lei- 1. - Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 79.118,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 14.02.2019. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 14.03.2019, ora 10.00 şi se vor organiza 9 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 21.03.2019, 28.03.2019, 04.04.2019, 11.04.2019, 18.04.2019, 25.04.2019, 02.05.2019 şi 09.05.2019, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727850575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
ANUNŢ privind organizarea licitaţiei deschise în vederea atribuirii în folosinţă a PARCELELOR disponibile în perimetrul Parcului Industrial Miroslava. În conformitate cu legislaţia în vigoare şi în baza hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, anexa 1 la HCL nr. 15 din 28.01.2016 privind aprobarea încheierii contractului de administrare al Parcului Industrial Miroslava între Comuna Miroslava şi SC Miroslava Industrial Parc SRL. SC MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC SRL (societatea administrator a Parcului Industrial), cu sediul în judeţul Iaşi, comuna Miroslava, str. C. Langa, nr. 93, organizează în data de 01.03.2019, ora 11.00, licitaţie publică deschisă cu strigare în vederea atribuirii în folosinţă a mai multor parcele de teren cu următoarele suprafeţe: 2000mp (nr. cadastral 85828), 19.331mp (nr. cadastral 84016), 5051mp (nr. cadastral 85968), 8537mp (nr. cadastral 85898), 5000mp (nr. cadastral 85643), 2000mp (nr. cadastral 82152), 2700mp (nr. cadastral 85197) şi o suprafaţă de aproximativ 10000 mp rezultată din dezmembrarea terenului cu nr. cadastral 82618. Terenul este localizat în comuna Miroslava, sat Brătuleni, T14, şi face parte din Parcul Industrial Miroslava. Destinaţia parcelelor o reprezintă construcţia de hale/clădiri pentru activităţi de producţie şi/sau servicii. Durata maximă a contractului de folosinţă a parcelelor este de maxim 49 de ani de la data semnării contractului. Redevenţa minimă de pornire este de 0,9 euro/mp/an, preţ cu TVA inclus. Garanţia de participare la licitaţie este de 10.000 lei şi se depune/transferă în contul nr. RO03BRDE240SV10705792400 deschis în lei la BRD G.S.G. S.A. numele SC MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC SRL. Documentaţia de licitaţie este disponibilă pe site-ul SC Miroslava Industrial Parc SRL, www.miroslavaindustrial.ro sau la sediul SC Miroslava Industrial Parc SRL situat în sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Depunerea ofertelor se va face în perioada 18.02-27.02.2019, între orele 10.00-15.00 la punctul de lucru SC Miroslava Industrial Parc SRL situat în sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Evaluarea dosarelor şi ofertele publice se vor face în prezenţa ofertanţilor şi a comisiei de evaluare şi selecţie a ofertelor în data de 01.03.2019, ora 11.00, la punctul de lucru SC Miroslava Industrial Parc SRL din sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Perioada pentru care ofertanţii rămân angajaţi cu privire la termenii ofertei lor: minim 60 de zile. Relaţii suplimentare şi alte informaţii pot fi obţinute la sediul SC Miroslava Industrial Parc SRL, la numărul de telefon 0748663344 sau la adresa de mail office@miroslavaindustrial.ro
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE Subscrisa "EuroBusiness LRJ" S.P.R.L., cu sediul în Mun.Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al societăţii debitoare TRANS MIRA COMPANY S.R.L., desemnat prin Încheierea nr.329/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Secţia a-II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4076/40/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilităţii, organizează licitaţie publică competitivă, cu strigare, în data de 04.03.2019, ora 15.00, pentru valorificarea următoarelor active mobile: DENUMIRE ACTIV – PREŢ DE PORNIRE a LICITAŢIEI (RON, fără TVA) Autoutilitară DAF - 37.654,80 Autotractor Renault - 16.980,00 Autoutilitară Peugeot - 4.350,00 Semiremorcă Humbaur - 12.655,80 Semiremorcă KOGEL - 9.451,80 Semiremorcă Schmitz - 7.209,00 Autoturism Ford - 13.194,00 În cazul în care la licitaţia din 04.03.2019, nu se va reuşi valorificarea bunurilor mobile aparţinând debitoarei, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 18.03.2019, respectiv 01.04.2019, ora 15.00, la sediul lichidatorului judiciar. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.03.2019, 17.03.2019, respectiv 31.03.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar. În conformitate cu prevederile art.53, din Legea nr.85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii. Modalitatea de valorificare a activelor este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de valorificare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 09.10.2018. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, conform Regulamentului de valorificare aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din data de 09.10.2018. Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 10% din preţul de pornire a licitaţiei, pentru fiecare activ în parte, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei, nr: RO93BTRLRONCRT00D8059304, deschis la Banca Transilvania, suc. Botoşani. În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitaţie publică. Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunurilor mobile supuse procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar, nr.: RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi, sau în numerar la sediul lichidatorului judiciar. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar, pe www.lrj.ro, la tel./fax: 0232/220777, mobil: 0733683702, mail: vanzari@lrj.ro
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. Remat S.A. Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, nr. de înreg. O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, S.C. Nefero-Com S.R.L. Iasi, cu sediul social în mun. Iaşi, b-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iaşi, CUI 14413970, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/430/2003, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 07.03.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Descriere comercială - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) Activ nr. 33-3 - Proprietate imobiliară - Fost centru colectare Remat (punct de lucru Suceava) cu teren în suprafaţă totală de 30.122 mp, construcţii în suprafaţă de 2.300,24 mp. şi platformă betonată, situat în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 31A, jud. Suceava zona industrială, vizavi de Piaţa Agroalimentară şi în apropierea unora dintre cele mai importante lanţuri de magazine– Carrefour, Leroy Merlin, Dedeman, fiind pretabil la activităţi de producţie, depozitare, industriale, logistice, utilităţi. Proprietatea este formată din: Activ 33 aparţinând Remat S.A. - în următoarea componenţă: Teren intravilan construit la locul numit "După Gară", în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 31A, jud. Suceava, St teren-23.168 m.p., St construită-794,53 m.p., regim de înălţime: P, P+1, cu echipamente, linie CF industrială, platformă betonată (100%), împrejmuit, învecinat cu S.C. Muha S.R.L., zona CFR-S.C. Mobstrat S.A., propr. particulare, deschidere la Calea Unirii aprox. 200 m.l.; Identif. imobil: suprafaţă de 20.668 m.p., nr. cds. 1629/1 al C.F. nr. 826/Burdujeni (nr. C.F. nou 36481/mun. Suceava); suprafaţă de 700 m.p., nr. cds. 4950 al C.F. 37146 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 5758 Burdujeni); suprafaţa de 600 m.p., nr. cds. 4706/1 al C.F. 37367 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 5987 Burdujeni) a localităţii Suceava; suprafaţă de 1.200 m.p., nr. cds. 334 al C.F. 37375 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 559 Burdujeni) a localităţii Suceava; şi Activ 3 aparţinând Nefero-Com S.R.L. în următoarea componenţă - Teren intravilan, St. 6.954 mp şi Clădiri industriale, St. construită 1.505,71 mp, amplasate în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 31 A, jud. Suceava (Zona industrială "Valea Sucevei", în spatele MES, vis-a-vis de Piaţa Angro), dispune de utilităţi, proprietatea este învecinată la NE – drum acces, SE – proprietate particulară, accesul se face pe Calea Unirii, pretabilă pentru activităţi industriale, compusă din: C1 – Hală Atelier St. utilă 1.428,71 mp, parter, 10 încăperi; C2 – Centrală Termică, St. utilă 77 mp; Platformă betonată, St. 5.449 mp. (CF. ned. nr. 5776/Suceava, nr. cad. 1629/2) - 7.814.200,00 lei - 2.950.770,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 06.03.2019 ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, c.p. 700221, jud. Iaşi, pe data de 07.03.2019, ora 12.00 şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale regulamentului de vânzare aprobat de Adunarea Creditorilor. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 06.03.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0758049904, 0751083082, fax: 0232/212231 email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Majorităţile, minoritare în propriile ţări?
18/02/2019 00:00

Din mulţimea de scenarii care circulă de o bună bucată de vreme, se numără şi acela al cărui rezultat ar putea să fie sintetizat in titlul acestor randuri (mai puţin semnul intrebării, desigur...). ...

Încurcate sunt...autostrăzile domnilor şi doamnelor!
12/02/2019 00:00

La prima vedere, o ştire apărută in presa de ieri, vine, prin titlul ei – „Guvernul şi-a asumat construcţia autostrăzii A 8 pană in anul 2016” - să insufle ceva speranţă locuitoril ...

Cine investeşte într-o poiană de rai?
11/02/2019 00:00

M-a interesat, dintotdeauna, fenomenul ce ar putea fi sintetizat in bineştiuta expresie „omul sfinţeşte locul”, după cum m-a intristat reversul medaliei, adică situaţia in care un om/grup de o ...

Anomalii fel de fel, de la Iaşi pân’la Bruxelles
06/02/2019 00:01

Potrivit dicţionarelor, anomalia poate să insemne o abatere de la normal, de la regulă sau chiar un defect patologic. Anomalii pot fi considerate, de ce nu?, şi formele fără fond (sintagmă care, potrivi ...

Milion(I)aşul - mulţi, da’ săraci...
05/02/2019 00:00

Cand nu se pot lăuda/impăuna cu oarece realizări, roade ale iniţitivelor şi activităţilor proprii (situaţie ce poate fi consemnată mult mai des decat ne-am dori), autorităţile locale de pe cuprinsul ...

Trenule, maşină mică, cine te vrea nimică?
29/01/2019 08:43

Am mai scris, nu de mult, despre lucrurile grave ce se intamplă pe căile ferate din ţara noastră, oferind şi date semnificative pentru o asemenea afirmaţie, precum şi posibile explicaţii. Nu credeam s ...

Săracii noştri sunt mai săraci ca ai lor...
22/01/2019 00:00

  Dorian OBREJA Aşa, dacă mergem pe străzi şi ne uităm la maşinile care trec ori sunt parcate, dacă intrăm prin mall-urile ce impanzesc in număr din ce in ce mai mare tot mai multe localităţi, ...

To be or not to B(r)E(xit)?
21/01/2019 08:19

    Dorian OBREJA   Mai intai e nevoie, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul „Brexit” (termenul traducandu-se prin „British exit” din UE), de o incurs ...

Creşterea intoleranţei = scăderea gradului de civilizaţie
15/01/2019 00:00

Dacă şi pentru cine mai era nevoie, aş incepe amintind că toleranţa este definită drept „un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau unui individ, care defineşte respectu ...

Limba şi literatura română, braţ la braţ, spre final?
14/01/2019 00:00

Într-o reccntă luare de poziţie pe o reţea de socializare, scriitorul Nichita Danilov deplangea declinul literaturii, sub titlul „Amurgul cărţilor”, afirmand că asistăm la finalul epoc ...