Ce n-am văzut de Paşte şi aştept la Crăciun

default

Dimensiune font:

| 09-05-2013 05:00

 

Uite că a mai trecut un Paşte. Cu bune, cu rele, cu multă vacanţă pentru unii, cu mai puţină odihnă pentru alţii. Ca de fiecare dată, sărbătoarea este frumoasă, iar în acest an a picat într-un mai înflorit şi parfumat, aşa cum îmi place mie. Mai puţin plăcute sunt unele manifestări care o însoţesc şi reacţiile aferente. Spre exemplu, bairamurile nesfârşite, care l-ar face pe orice străin de acest moment religios să creadă că a nimerit cel puţin la o nuntă cosmică. Greşit! Paştele este sărbătoarea reculegerii, nu a chefurilor speculate de toate televiziunile.
Ne tot plângem că nu ne sunt apreciate tradiţiile, dar nici noi nu prea ne omorâm să le respectăm, darămite să le facem cunoscute. Sărbătorile sunt un bun prilej pentru orice ţară să-şi prezinte lada de zestre, identitatea, să le arate tuturor că ştiu să preţuiască o moştenire care le va asigura mereu bunăstarea. Tradiţiile pascale au o semnificaţie aparte şi este bine să o redăm aşa cum este. Avem şi mijloacele necesare -- artiştii populari (care sunt mult mai cunoscuţi în străinătate decât la ei acasă fiindcă cei de peste hotare ştiu să vândă valoare), bucătăria românească, atelierele de închistrit ouă şi alte obiceiuri cu adevărat pascale. Mi-ar fi plăcut să văd aceste lucruri corect promovate.
Ce-am văzut în schimb? Cum petrec beizadelele în cluburi, care este ultima modă la Mamaia, cum se droghează tinerii inconştienţi la Vama Veche, cum au ciocnit ouă VIP-urile în Noaptea de Înviere şi cum au stat oamenii la cozi în magazine. Ce n-aş fi vrut să văd? Cum s-a împăcat Bahmu cu soţul milionar (chiar nu mă interesează şi nu văd nici un folos în această informaţie, doar dacă n-o fi fost însoţită de factură), cum au făcut grătare tot felul de nebuni prin curţile mănăstirilor, cum petrece Paştele Regina magiei albe sau câte kilograme are mielul cumpărat de nu mai ştiu care manelist (în vogă pentru alţii, pentru mine nu!). Sigur că posturile de televiziune sunt libere să-şi stabilească grila de programe şi să furnizeze acele emisiuni care le aduc rating şi profit, dar uite că plusând pe astfel de informaţii tradiţiile trec undeva în umbră sau, mai rău, se pervertesc şi se transformă într-o industrie de kitsch-uri. Aşa au apărut abţibilduri pentru ouă şi n-aş avea nimic împotriva lor dacă n-ar fi fost cu brazi de Crăciun. În curând, probabil, vom decora pomii de iarnă cu iepuri de Paşte. În coşurile cu merinde duse la biserici pentru a fi sfinţite în Noaptea de Înviere am văzut tot felul de bucate care n-au nici o legătură cu sărbătoarea noastră, spre exemplu celebrele „panetone” (un fel de cozonaci italieni). Mâncarea este mâncare, iar gusturile nu se discută, vor spune mulţi şi au dreptate, însă nu în detrimentul tradiţiilor şi sărbătorilor despre care spunem mereu că ne pot ajuta să ne creionăm o imagine corectă şi să arătăm tuturor cine suntem de fapt.
Ce vreau să văd? Mai multe emisiuni despre turism şi tradiţii, realizate de oameni care chiar simt şi trăiesc româneşte, mai multă aplecare spre lucrurile într-adevăr valoroase şi mai puţină receptivitate către atitudini care nu nici o legătură nu momentul religios. Petrecerea şi spiritualitatea nu se pot combina decât dacă se doreşte un spectacol grotesc pe care n-aş vrea să-l mai revăd. Maura Anghel


Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:01


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Paradă de...fără paradă!
30/11/2020 21:55

  Dorian OBREJA   1 Decembrie 2019: un segment video media consemna că „parada militară dedicată Zilei Naţionale a Romaniei s-a incheiat, fără  incidente” (cum ar fi fost ac ...

Herr Klaus, învăţaţi istoria & aritmetica!  Şi oleacă de intonaţie în limba acestei ţări...
29/11/2020 21:56

  Dorian OBREJA   Mărturisesc – sperand că nu este, incă, nicio lege care să condamne aşa ceva – că de foarte multă vreme nu am votat la alegerile in care se desemnau locatarii ...

Acum ar fi momentul instaurării meritocraţiei!
23/11/2020 19:40

  Dorian OBREJA Promiteam in precedentul editorial, să revin şi insist asupra subiectului ce va fi după alegeri, in sensul a ceea ce va fi de gestionat, de către oricine ar caştiga, şi care ar fi ...

Prăpastia dintre politicieni şi cetăţeni creşte
17/11/2020 21:11

  Dorian OBREJA La nivel de politică/politicieni, există cateva diferenţe majore intre ceea ce se intampla inainte de 1990 in Romania şi ceea ce se intamplă acum. Înainte, formula folosită ...

Cui (nu) îi pasă de banii contribuabililor şi de legi?
16/11/2020 21:30

   Dorian OBREJA  Randurile care urmează se adreseză tuturor ieşenilor, dar, cu precădere, ar trebui să fie in atenţia decidenţilor de la  Poliţiei locale şi a directorului  ...

„Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”
16/11/2020 10:32

  Dan M.BREZULEANU E iarăsi plină strada sperantelor noastre de fete mari, cu genunchii tociti si sanii rusinati. Politicieni li se spune. Uneori, ne intind cate o mană si ne zambesc cu complicitate.& ...

Dacă azi s-ar declanşa al 3-lea război mondial, România s-ar implica abia de pe 7 decembrie!
09/11/2020 08:21

  Dorian OBREJA   La prima vedere, titlul acestor randuri este nu  doar şocant, ci şi, oarecum, lipsit de logică. În realitate, lucrurile nu stau catuşi de puţin aşa, ci se refle ...

Ori cu „Aşteptatu”, ori cu „Trompetă”, America nu mai e centripetă
05/11/2020 12:48

  Dorian OBREJA   Cateva precizări necesare la inceputul acestor randuri. Prin „Aşteptatu'” l-am numit, in glumă, pe Joe Biden – avand in vedere rădăcina numelui său, dar ş ...

9.000
02/11/2020 00:01

   Dan M.BREZULEANU Cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei a scos in această dimineată editia cu numărul 9.000. În aproape trei decenii de nouă existentă, 9.000 reprezintă, totusi, ...

Decât un tontălău tânăr, mai bine un înţelept bătrân!
26/10/2020 21:04

  Dorian OBREJA Candva, cu multă vreme in urmă, intr-un moment al tinereţii mele, am fost pus in situaţia de a alege, oarecum in urma unor sugestii rezultate dintr-un consiliu de familie, intre carie ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei