Cine-şi bate joc de istoria noastră?

  Dorian OBREJA

 

Sunt lucruri care, din păcate, numai în ţara noastră se pot întâmpla. Din nefericire, printre ele, ca şi cum nepăsarea faţă de prezent şi viitor, ba chiar subminarea lor, nu ar fi de ajuns, se numără şi ceea ce ar putea fi considerat bătaie de joc la adresa istoriei neamului...

Trăgeam, de curând, un semnal de alarmă privind retrocedarea şi privatizarea unei zone în care se descoperiseră vestigii dacice. Semnalul era adresat ministrului de resort, care, prin media, sigur a luat cunoştinţă de situaţie şi era obligat să ia măsurile ce se impuneau. Aşa cum s-a întâmplat, de curând, cu deţinătorul unui alt portofoliu guvernamental, care a intervenit prompt auzind că s-ar fi atentat la integritatea unui monument al naturii, Poiana Narciselor. Din nefericire, exemplul nu a fost urmat...

Şi cazurile din acest domeniu sunt extrem de numeroase, De la celălalt capăt al ţării, din Oradea, aflăm că a avut loc un protest al fostelor cadre militare, faţă de mutarea statuii domnitorului Mihai Viteazul (relizată, la momentul respectiv, în 1994, prin contribuţia financiară a militarilor), înlocuită cu o alta, nu cred că mai importantă pentru istoria ţării.

Tot presa informează – dar degeaba...- despre ceea ce un istoric a definit, pentru perioada 1993-2013 (deşi cred că fenomenul a continuat şi după), „un jaf pe scară largă, un adevărat dezastru cultural, managerial şi administrativ”.

Mai de curând, la o manifestare festivă, a fost exclus dintre participanţi un arheolog care avusese „îndrăzneala” de a sesiza UNESCO în legătură cu adevărata situaţie a cetăţilor dacice, afirmaţia celui izgonit fiind alarmantă: „concluzia este tragică, s-a minţit ca în codru”, subliniindu-se că responsabilii unor sit-uri au transmis date false, omiţându-se, în schimb raportarea jafului practicat de către „căutătorii de comori”, care au şi devastat şi degradat zonele în discuţie.

Încă şi mai rău – dacă aşa ceva este de conceput! – unele cetăţi dacice au fost transformate de auto-intitulaţi „urmaşi ai dacilor” în spaţii pentru practicarea unui sport „strămoşesc” – kick-boxing-ul, temple pentru amatorii de meditaţie sau, şi mai simplu şi pragmatic, în terenuri agricole, fiind acoperite de lanuri de porumb sau alte culturi!!!

Nici Iaşul nu este scutit de fenomen. Pe zi ce trece, se degradează tot mai mult vestigiile unui lăcaş religios din Poiana cu Schit, iar în apropierea aceste localităţi se alege praful de una dintre bisericile ctitorite de familia Cujbă, ridicată în anul 1609 şi inclusă în categoria monumentelor! Tot în categoria monumentelor şi tot mai supus ruinei se află aşa-numitul „Palat al domniţelor”, construit în secolul al XVIII-lea la intrarea în mănăstirea Frumoasa, clădirea în care a funcţionat prima oară Conservatorul ş.a.m.d.

Asemenea rânduri nu se pot încheia decât cu un citat din Nicolae Iorga: „Un popor care nu îşi cunoaşte (şi respectă, aş adăuga) istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte (şi nici respectă, iarăşi aş adăuga) părinţii”. Cu consecinţele de rigoare!