Ciricul şi Bahluiul – două promisiuni neîndeplinite

 Dorian OBREJA

Din când în când, mă las cuprins de nostalgii.

Acum, de exemplu, de una ce se referă la Ciric. În tinereţile mele, acolo, până şi cel mai necăjit – în sensul material – ieşean putea face baie şi plajă, „moca”, aşa cum se zice acum. Adevărat (aici se întrerupe nostalgia), era o întregă aventură şi îţi răpea o mulţime de timp găsirea a patru mici şi a două beri calde, dar cine venea doar pentru plăcerile la început amintite, pleca mulţumit.

A trecut vremea, capitalismul a biruit. La un moment dat, aflu, făcându-mi iluzii, că lacurile Ciric (pentru că sunt două) şi întreaga zonă vor fi modernizate, în cea mai mare parte cu bani europeni. Cruntă a fost dezamăgirea când, după cheltuirea a o mulţime de euro & lei, a  rezultat cam ceea ce este şi astăzi: alei, bănci, pavilioane, grătare, ba chiar şi un soi de telescaun, plus parcări pentru sute de maşini (deci copaci mai puţini) – dar posibilitate de a face baie şi plajă – ioc!!!

Dacă e să mă refer nu doar la obiectivul amintit, menţionez că presa atrăgea atenţia încă de aproape două decenii că în tot judeţul nu există zonă de agrement unde să fie permise scăldatul şi înotul, cauza principală constând în calitatea necorespunzătoare a apei. Întorcându-mă la Ciric, întreb: oare nu era esenţial să se axeze lucrările de modernizare în această direcţie? Ba da, dar cred că interesul a fost acela de a facilita unor „băieţi deştepţi” atragerea de clienţi şi obţinerea de profit, prin construirea unor piscine, aducerea de nisip, umbrele, şezlonguri, ştiţi dv., ca la mare...Aşa încât, în această perioadă, de exemplu,  nu poţi decât să te plimbi, pe alei sau cu hidrobiciclete vechi, să asculţi manele date la maximum şi să inspiri adânc fumul generat de grătarele pe care gospodinele & gospodarii coc ardei şi vinete, căci trebuie făcută zacusca, nu?

O altă nostalgie, să nu vă vină a râde, e legată de râul ce străbate Iaşul. În urmă cu mai bine de două decenii, scriam entuziast (dar nu ştiam că şi utopic), sub titlul „Să facem din Bahlui o Senă”. Mă inspirasem din proiecte mai vechi, dar şi din realitate: începuseră sa apară construcţii care schimbau faţa zonei. Iată de ce m-am bucurat, ceva mai târziu, când am aflat că s-au accesat fonduri europene pentru amenajarea Bahluiului (e drept, doar între Podu de Piatră şi cel din Tudor Vladimirescu). Cu cheltuirea a o mulţime de bani, a rezultat ceea ce se vede şi azi: un soi de şanţ betonat, pe care bălteşte (şi miroase) o apă de juma de metru, plină de mătasea broaştei.

Păcat, pentru că betonarea albiei permitea materializarea a cel puţin două oportunităţi (chestiunea cu râul navigabil comportă alte discuţii). Prima – realizarea unor piste (neîntrerupte şi neintersectate cu traficul rutier sau cel pietonal) pentru biciclete de aproape 15 km, traversând Iaşul prin cartierele Dacia, Alexandru, Mircea, Podu de Piatră, Podu Roş, Tudor, Grădinari, Dancu. A doua – transformarea acestui parcurs într-o zonă de agrement, prin construirea a patru debarcadere, trei poduri pietonale, şapte platforme belvedere, piste de alergare, locuri de stat cu pergole, iluminarea întregii zone fiind asigurate de energia unei microhirocentrale. Dacă am înţeles bine, chiar se puteau accesa bani europeni pentru a doua variantă, dar proiectul prezentat a fost respins. Nu pentru că era bine întocmit, îmi închipui...Astfel încât promisiunea că albia râului va deveni loc de promenadă a devenit încă una dintre promisiunile neîndeplinite. Desigur, asta dacă nu ne referim la raţele sălbatice şi alte păsări de apă, cât de cât mulţumite că au unde se bălăci, precum şi la câinii plimbaţi de proprietarii lor, pe trasee marcate olfactiv şi nu numai...