Cu ciulinii pe suflete
Dimensiune font:
Dan M.Brezuleanu
Umbra Domnului s-a oprit printre noi. Dar Domnul lipseşte. Asta mi-a spus - şi nu e de uitat, Emil Lupu. Fost luptător în cele două mari războaie, ultim supravieţuitor ieşean al primului război mondial, Emil Lupu a murit, în cele din urmă zile ale veacului trecut, la câteva clipe după ce împlinise 104 ani, într-o sărăcie pe care doar politicienii n-ar fi capabili s-o înţeleagă.
Emil Lupu n-a fost, însă, un veteran oarecare. A luptat prin tranşeele de la Oituz, pe la Mărăşti şi Mărăşeşti, în acelaşi detaşament cu Ecaterina Teodoroiu, a plâns şi a îndurat suferinţa pierderii în luptă a mii de camarazi. N-a fost suficient, se pare, de vreme ce comuniştii l-au târât, zeci de ani, prin temniţele politice, iar democraţii de conjunctură din ultimii ani l-au aruncat şi ei în umilinţa de a nu-şi mai putea plăti nici măcar colţul de pâine cu care se obişnuise să trăiască. El, însă, nici măcar n-a cerut mai mult.
Unii vorbesc, astăzi, despre iertare pentru a putea merge mai departe. Dar iertare nu e decât ideea goală a unui cuvânt inventat de legiuitorii tăcuţi ai unei clase politice mute, pentru a-şi acoperi incompetenţa. El nu justifică sărăcia. Cu atât mai puţin uitarea.
Degeaba căutăm drumuri noi, câtă vreme nu ştim cu adevărat încotro mergem. La ce Dumnezeu ajută purcoiul de bani al Guvernului, aruncat pe un Centenar distonant, atâta vreme cât veteranii de război continuă să trăiască într-o indescriptibilă umilinţă?
Cum poţi explica unei naţii că un insignifiant purtător de barbeţică de partid câştigă astăzi de până la 100 de ori mai mult decât un invalid de război, mutilat de schije şi de gloanţe, după patru ani de suferinţă prin şanţurile unor războaie nedrepte? Cu ce drept moral mai cheltuie unii, astăzi, banii acestui neam pe centenare faraonice, atâta vreme cât mai sunt în viaţă veterani care nu au cu ce-şi plăti măcar medicamentele şi pâinea? Nu ştiu... Dar poate ne vor da un răspuns cei cărora, neştiind pe ce gaură a măştii ies ideile, li s-a încuviinţat onoarea fugară de a ridica şi coborî fermoarul de la nădragii de partid. Deşi e imposibil de crezut că respectul sincer poate veni de acolo...
Respectul suprem vine doar de la omul acela care, cândva, şi-a cărat în raniţă patria, cerul şi lacrimile. Nimeni nu ne arată mai mult respect decât omul acela care, întreaga viaţă, nu s-a pus niciodată în genunchi decât pentru a vorbi cu Dumnezeu. Cred că lui i se cuvine astăzi leuţul acesta pe care o armată de politruci îl aruncă, spre grabnică cheltuială, hamsterilor din laboratoarele puterii, dar pe care nu-l găseşte niciodată spre a-l răsplăti pe cel pentru care, cândva, curajul a reprezentat unica opţiune, iar patria nu doar o simplă cămaşă de forţă.
Centenariada poate continua. Eroii mai pot aştepta rândul la istorie, fie deshumaţi dintre ciulini şi aruncaţi în ieftine cutii de carton, în gropi comune prin stepele calmuce, fie - crunt destin, suferind în gulagul natal, într-o patrie care continuă să se înfrupte din spaimele lor.
Dan M.Brezuleanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau