Cu indisciplină şi nerăbdare vom pierde acest război

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 01-06-2020 22:27

 

Dorian OBREJA

Generaţiile care s-au succedat pe parcursul primelor opt decenii ale secolului trecut s-au confruntat cu mai multe evenimente tragice, care au lăsat în urmă nenumărate familii îndoliate.

Amintesc, astfel, Primul război mondial, care a făcut între 16 şi 65 de milioane de victime, epidemia de gripă spaniolă, din 1918-1919, cu între 50 şi 100 milioane decese, şi al doilea război mondial, cu între 60 şi 84 milioane morţi; în cazul celor două conflagraţii globale, este vorba atât de soldaţii căzuţi pe front, cât, mai ales, de civili. Membrii aceloraşi generaţii au mai avut de-a face şi cu epoca lungă şi terorizantă a Războiului rece, care putea oricând să se finalizeze apocaliptic, printr-un devastator război nuclear.

Generaţiile amintite au putut merge mai departe doar prin disciplină, răbdare şi strategii adecvate vindecării rănilor şi daunelor provocate de către evenimentele menţionate. Absolut admirabil este exemplul oferit de către populaţia din Marea Britanie pe parcursul celui de al doilea Război mondial,. Elogii merită şi germanii şi japonezii, care, după aceeaşi conflagraţiE, cu ţările şi economiile aflate la pământ şi îndatoraţi pe o lungă perioadă de timp, pentru plata unor despăgubiri de răboi, nu au avut şi moralul la pământ, ci au procedat la reconstrucţie, ajungând, astăzi, printre statele cele mai dezvoltate.

Victime au făcut, de-a lungul timpului, şi războaie şi arme invizibile. Pandemiile de variolă, de exemplu, au ucis, pe parcursul mai multor pandemii, aproximativ 300 milioane de oameni Ar fi, apoi, de pomenit, pandemiile gripale; cea de gripă spaniolă, din 1918, cea denumită „asiatică”, făcând aproape două milioane de morţi; şi, în fine, gripa aviară.

Nici generaţiile trăitoare începând cu perioada ultimelor două decenii din secolul trecut, scăpate, din fericire, de conflicte globale armate, nu au fost scutite de fenomene cu impact asupra vieţilor; să ne amintim doar că, din 1981 până în prezent, virusurile HIV au făcut peste 25 milioane de victime. În acelaşi timp, până şi „banala” gripă sezonieră generează, în fiecare an, în toată lumea, între 300.000 şi 650.000 de decese! Iar acum, ne confruntăm cu coronavirusul, care, în doar cinci luni, a infectat circa 5 milioane de oameni şi a ucis peste 300.000.

În mod evident, împotriva noastră se poartă un război (nu cred că de către cineva, ci de către natură, căreia i-am făcut destul rău), cu atât mai primejdios cu cât „soldaţii” inamici sunt invizibili şi au tactici perfide de atac. În afară de, desigur, alocarea de către toate ţările a cât mai mulţi bani spre domeniul sănătăţii, evoluţia evenimentelor depinde, în foarte mare măsură, de disciplina şi răbdarea noastră!

Îmi pare rău să spun, dar eu mă situez pe o poziţie pesimistă. Şi asta după vizionarea pozei cu premierul şi câţiva miniştri care încălcau mai multe legi, dar şi după ce, acum câteva zile, a trebuit la intru la un hipermarket din Iaşi. Stupoare: încă de la intrare, măsurile stabilite nu erau respectate: nimeni care să facă triajul epidemiologic, care să oprească persoanele cu temperatură şi nedotate cu mască. În atari condiţii, deloc de mirare că numeroşi cumpărători profitau, reprezentând un potenţial pericol pentru ceilalţi. Eu, unul, am tăiat stabilimentul de pe lista locurilor frecventabile, dar mă întreb ce fac organele de control?


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Petru cel Mare și Putin cel mic
18/03/2024 12:50

Dorian OBREJA Acum trei zile, adică vineri, tocmai ce incepusem să mă documentez pentru subiectul randurilor de astăzi – alegerile din Federatia Rusă, despre care stiam că sunt programate timp de t ...

Robinette sau Trompete?
11/03/2024 22:32

 Dorian OBREJA Desi discursul lui Joe Biden despre Starea Natiunii era programat in zorii zilei de 8 martie, la 4, am renuntat la somn si n-am avut de ce să regret. Au fost ceva griji vizavi de intarzier ...

Un congres pentru Ursula
10/03/2024 22:27

 Dorian OBREJA Considerand că, cel putin pană la alegerile europarlamentare programate pentru luna iunie, PPE reprezintă principala fortă din UE, Congresul acestei formatiuni, desfăsurat săptămana ...

Urâm trădarea, dar iubim trădătorii
04/03/2024 23:03

 Dorian OBREJA Dincolo de, asa cum era de asteptat, incercarea de motivare cat mai convingătoare a comasării unor alegeri (cele europarlamentare cu cele locale, pe 9 iunie), ordonanta de urgentă referi ...

Cea mai caldă iarnă dă fiori
03/03/2024 21:04

 Dorian OBREJA Consemnez din comunicatele specialistilor in meteorologie. Decembrie 2023 a fost a doua cea mai caldă lună decembrie in Romania, depăsindu-se recorduri mai vechi de 60 de ani. 2024 a a ...

Foamea de audiență naște hidre vii
26/02/2024 21:39

Dorian OBREJA Pentru cei care citesc ziarele de mai putin timp, e necesară o rememorare, care să explice titlul si să facă introducerea la subiect. În urmă cu 31 de ani, apărea, intr-un cotidian ...

Ca musca-n laptele...NATO
26/02/2024 13:32

 Dorian OBREJA Trăim intr-o tară condusă de un personaj care, in cei aprope zece ani de domnie, nu s-a remarcat, printre altele, prin manifestări de generozitate. Iată de ce, miercurea trecută, cand ...

Viitorul european -  războinic și sărac
19/02/2024 22:31

  Dorian OBREJA Trebuie să multumesc cerului pentru că apartin unei natii si unei generatii ferite de grozăviile războiului. Asta desi după cea de a doua conflagratie mondială s-au mai inregistrat ...

Alegeri responsabilizate
18/02/2024 22:07

  Dorian OBREJA Nu stiu cum se vede situatia de sus, de la nivelul liderilor celor două partide ale coalitiei de guvernare (bănuiala e că deformat de raportările celor de mai jos, conform traditiei), ...

10.000 nu-i decât cifra promisiunii de a continua
07/02/2024 17:36

„Cand cărtile se vand greu, oamenii se vand usor, iar tara se dă degeaba”, spunea dramaturgul Tudor Musatescu. Limpede, butada aceasta n-a fost nicicand mai nimerită ca astăzi, măcar in ceea ce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei