Cum a ajuns Gâgă corigent la japoneză

Facem noi ce facem şi ne dăm mereu cu stângul în dreptul. Asta ca să nu zic că avem un talent de osebit în a ajunge de râsul lumii. Scandalurile nu se petrec doar prin mahalale, staţii de tramvai ori pieţe, ci şi în instituţii care, măcar teoretic, ar trebui să aibă o imagine impecabilă, integră, la care doar dacă ai privi te-ai molipsi de demnitate. Ei bine, pare-se că vremurile domnilor rafinaţi şi ale doamnelor educate au trecut. Nu pentru că nu mai sunt pensioane franţuzeşti, care ar putea fi suplinite cu succes de unele şcoli de elită şi de instituţii private ce au adus modele educaţionale impecabile în România, ci pentru că mojicia a devenit obligatorie dacă vrei să accezi la o funcţie în stat. Dacă nu ştii să ţii scobitoarea între dinţi, nu ai dosar penal şi nu te ştii să-ţi umpli buzunarele cu banii poporului nu ai ce căuta acolo. Asta explică şi de ce nu mai trăim bine demult, de ce schimbăm guvernele precum femeile de serviciu (a se putea citi şi servitoarele hoaţe) şi multe alte lucruri urâte.

A trecut un an de la alegerile parlamentare, răstimp în care am văzut numai scandaluri – se ceartă de la funcţiile în partid, de la legi proaste, de la interese meschine. Unii taie pensiile, alţii îşi măresc lefurile, şefii de pe la partide îşi plătesc poliţe, iar norodul se uită şi, uneori, mai iese în stradă. Asta ca un exerciţiu sportiv, ca o formă de socializare pentru că, în realitate, demersul, bun de altfel, nu are niciun rezultat. Nimănui nu-i mai pasă de Vox populi, ci doar de gaşca lui. Nu se gândesc că fac de râs o ţară întreagă, că lumea civilizată nu doar că ne va ignora total, ci ne va şterge de pe hartă şi din memorie. Eu pot pricepe că nu au ştiinţă şi nici maniere politice, dar mi-e greu să înţeleg de ce nu vor să le înveţe, măcar ca un exerciţiu de dezvoltare personală.

Anul a început cum nu se putea mai bine, cu petarde aruncate din nou în Guvern, care a ales să-şi ridice poalele-n cap exact în momentul în care premierul Japoniei a venit în România. Vizita a fost una istorică pentru că niciun reprezentant al ţării nipone nu ne-a mai onorat cu prezenţa vreme de vreo sută de ani. Diplomaţii veniseră cu gânduri de afaceri, cu dorinţa de a lucra împreună, de a derula proiecte şi nu cu oricine, ci cu una dintre marile puteri ale lumii. Şi când colo, ce-au găsit? Rufele murdare, spălate şi puse la uscat pe mizerabila frânghie publică. Dacă tot voiau să curgă sânge, nu au mai putut aştepta o zi-două? S-ar certat între ei ca Gâgă, vorba unui mare academician român, s-au pălmuit, fără să le pese nicio secundă de ţară, nu mai zic de oameni şi de oaspeţii de la care oricine are de învăţat. Oameni educaţi, rafinaţi, care ştiu exact ce vor şi au şi priceperea de a pune totul pe roate până la mai mult decât perfecţiune, oficialii japonezi au venit cu proiecte extraordinare, dar cine să priceapă?

Fără cultură, educaţie, echilibru şi diplomaţie nu poţi fi om politic, oricât te-ai pretinde. La noi, din păcate, nu se înţelege acest lucru şi orice necunoscut care ştie să tragă sfori ajunge şef de partid, apoi guvernant cu ochii după caşcavalul cel mare şi aprig vărsător de sânge politic dacă nu i se perie galoanele aşa cum i-ar plăcea. N-or fi toate bune nici în Ţara Soarelui Răsare, dar acolo oamenii ştiu că doar în ei stă puterea de a-şi face viaţa mai bună, iar în structurile superioare nu ajunge orice Gâgă, aşa cum se întâmplă în Ţara speranţelor deşarte. Păcat şi sunt sigură că toţi cei care au făcut România Mare se răsucesc acum în mormânt nu de ruşine, ci de furie că nu pot ieşi să aplice legile lui Ţepeş. 

 Maura ANGHEL