Da’ vaccin contra prostiei nu se face? Pacienţi ar fi gârlă!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 08-02-2021 21:24

 

Dorian OBREJA

Conform instrumentelor de specialitate, prostia este acea „însuşire” a unei persoane de a fi lipsită de inteligenţă, de a fi ignorantă sau incultă.

Nu ştiu dacă deţineaţi sau nu informaţia, dar această „însuşire” este atât de însemnată/prezentă, încât s-a scris despre ea, acum trei decenii, chiar o enciclopedie (de către olandezul Mattjis van Boxsel), lucrare în cuprinsul căreia se susţine, cu argumente, că „prostia e fundamentul civilizaţiei noastre”, şi există convingerea că „nimeni nu e atât de inteligent, încât să-şi dea seama cât de prost este”. În această enciclopedie, subiectul este altfel definit decât am amintit în cel dintâi paragraf, şi anume „auto-distrugere inconştientă, capacitatea de a acţiona împotriva lucrurilor ce îţi aduc fericirea”. În discuţiile despre acelaşi subiect, se face apel la un citat ce îi este atribuit lui Albert Einstein şi care afirmă că „doar două lucruri sunt infinite, Universul şi prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul”.

Ca să ajungem la zi şi să conexăm subiectul cu situaţia actuală, cea mai adecvată şi sintetică exprimare mi se pare aceea care zice că „prostia e cel mai periculos virus”...

Îl lăudam, săptămâna trecută, pe cel aflat pe locul III al bogaţilor lumii, Bill Gates, pentru că s-a vaccinat, face campanie pro-vaccinare şi a şi investit o sumă substanţială în cercetările pentru găsirea unui ser anti-covid cât mai eficace. Din păcate, nu pot face acelaşi lucru când este vorba despre cel ajuns, foarte recent, în vârful piramidei mondiale a celor mai avuţi oameni. Acesta afirma – e drept, în primăvara trecută – că „isteria coronavirus este doar o prostie”; postarea, făcută pe o reţea de socializare devenind rapid virală, cu peste un milion de aprecieri şi mai mult de 40.000 de redistribuiri. Nu ştiu dacă personajul şi-a schimbat sau nu percepţia, dar ştiu că a ajuns, recent, să facă patru teste într-o zi, dintre care două au confirmat, iar două nu, că ar fi contaminat...

Prostia a generat, cu siguranţă, şi avalanşa de ştiri false şi teorii conspiraţioniste privind vaccinarea contra Covid-19. Se spune, printre altele: că vaccinarea va fi obligatorie; că ea se va face pe pile, că va genera, pentru unii, averi imense, că românii vor fi ultimii vaccinaţi, că în ţara noastră se va folosi un vaccin ce nu este autorizat; în fine, că vacinarea ar putea să ne modifice ADN-ul sau chiar să ne introducă în corp cip-uri de monitorizare şi manipulare.

Când vine vorba de prostie, nu e riscantă afirmaţia că ea seamănă cu covidul, neţinând cont de graniţe şi cunoscând perioade de pandemie. Amintesc, de exemplu, că au fost interzise personaje de desene animate – Donald Duck în Finlanda, pentru că avea pantaloni scurţi, şi Mickey Mouse în România (în 1935) pentru că speria copiii, sau filmele cu artele marţiale, în Irak, pe vremea lui Saddam. Au existat şi există tot soiul de legi şi reguli care trimit la stupiditate şi absurd: în Elveţia, nu ai voie să trânteşti portiera maşinii, dar în Danemarca, poţi trânti după tine uşa celulei, atâta vreme cât este permisă evadarea din puşcării. În Marea Britanie, o femeie însărcinată poate face treaba mică oriunde doreşte, inclusiv casca unui poliţist! În Florida, este interzis contactul intim cu porcii spinoşi, şi, tot aici, femeile necăsătorite care sar cu parşuta sîmbăta ajung nu la sol, ci în închisoare; în Carolina nu ai voie să înjuri în prezenţa...morţilor, în Ohio poţi fi pedepsit dacă încerci să îmbeţi un peşte  - iar lista e infinită, ca şi prostia – de unde şi necesitatea unui vaccin contra celei din urmă...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Moldova, departe și pe calea ferată
16/04/2024 17:48

 Dorian OBREJA De acord, incet-incet, Moldova, in general, si Iasul, in mod particular (specific acest oras , deoarece a fost si incă mai este, chiar dacă nu in toate si mereu, capitala acestei provinci ...

Somnul națiunii naște...sondaje
14/04/2024 21:22

 Dorian OBREJA Absenteismul la ultimele randuri de alegeri a atins, in tara noastră, niveluri record. În acelasi timp, procentul celor prezenti ar putea da impresia – nu cred că foarte cores ...

Cornel Nistorescu: Toni Greblă nu greblează nimic
14/04/2024 00:26

Coplesiti de năzdrăvăniile tembele ale lui Piedone si de zimbetele fortate si disperate ale doctorului Cirstoiu, n-am mai realizat că ne scapă multe aspecte ale anului electoral. Si unul dintre ele arată ...

Cornel Nistorescu:Du-te-n NATO!
12/04/2024 17:48

Presedintele nu putea să treacă peste aniversarea NATO, institutia de care isi leagă atitea sperante ca să mai părăsească măcar o vreme Romania. Fac parte dintre aceia care sunt convinsi că presedintel ...

Un cotidian elvețian important afirmă că România ar putea fi printre primele țări din NATO care ar trimite trupe în Ucraina, alături de Franța
11/04/2024 00:15

Cotidianul Neue Zürcher Zeitung sustine că Romania si Polonia s-ar implica printre primele in războiul din Ucraina, in cazul in care Franta ar decide să trimită trupe in această tară Intr-un articol des ...

Autostrăzile Moldovei se strecoară greu
09/04/2024 07:26

 Dorian OBREJA Pentru a evita confuzii sau interpretări, precizez, de la bun inceput, că  verbul a (se) strecura, in cazul de fată, nu trebuie receptat ca insemnand a trece printr-o strecurătoare ...

Muntele și șoriceii
07/04/2024 21:16

Dorian OBREJA Nu incetez să mă mir, dar, mai ales, să regret imensele energii consumate in politică – imense in raport cu rezultatele. Drept care consider cu totul adecvat taxarea acestui raport ca a ...

Urmările războiului – în farfuriile noastre
01/04/2024 20:57

Dorian OBREJA Iar dacă ar fi doar in farfurii, ar mai merge, dar e vorba, in cele din urmă, de sănătatea trupului si a mintii, ce poate fi (si, in multe situatii, chiar este) afectată de ceea ce consumăm ...

Să nu ne aruncăm în brațele oricui!
01/04/2024 07:07

Dorian OBREJA În limba romană, verbul tranzitiv a dezamăgi inseamnă a deziluziona, a deceptiona. Dar există si o formă intranzitivă, a cărei actiune, prin urmare, nu trece direct asupra unui obiec ...

Mare e grădina...alegerilor
26/03/2024 18:43

Dorian OBREJA Dacă nu in seama lăudătorilor plătiti, atunci am să las pentru altă dată enumerarea efectelor pozitive ale unei aliante, in general, dar mai ales in perioada pre-electorală. Pentru astăz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei