Dacă 1 mai – da; atunci 23 august - de ce nu?

 Dorian OBREJA

Ştiu prea bine, prin rândurile ce urmează am să-mi ridic în cap o mulţime de oameni, poate chiar prieteni (în carne & oase sau virtuali), am să stârnesc o mulţime de reacţii – cele mai multe, din fericire pentru mine, ne-exprimate, dat fiind mini-vacanţa, perioadă preferată pentru cu totul alte preocupări decât lecturi din ziare sau pe internet...

Dacă ar fi după mine – noroc mare că nu e, veţi zice -, nu aş declara 1 mai nici sărbătoare, nici zi liberă! De ce? Simplu! Având în vedere sorgintea şi istoricul ei. . Pentru cine nu ştie, decizia ca 1 mai să fie „zi internaţională a muncitorilor” a fost luată la Paris, în 1889, de către aşa-numita „internaţională” a II a social-democraţilor. Ulterior, s-a schimbat denumirea, în cea de Zi internaţională a muncii, sărbătorită în multe ţări, dar NU în unele importante, precum SUA, Elveţia şi Australia! După cel de al doilea război mondial, în URSS şi ţările satelite, ziua a fost prefăcută într-o sărbătoare de stat, marcată îndeosebi de manifestări propagandistice, precum defilările. România pare a fi rămas ancorată în acele vremuri. De ce să nu fie şi o zi-sărbătoare a intelectualilor, şi ea liberă?

Dacă păstrăm sărbătorile din vremea de dinainte de 1989, de ce să nu fie printre acestea şi 23 august? Numită, pe rând, a „loviturii de stat” (deşi, mai degrabă, de palat & agenţi sovietici, regele de atunci fiind răsplătit cu decoraţia „Pobeda” de către Stalin...), a „declanşării insurecţiei armate”, „actul de la 23 august”, a începutului „revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”. Dincolo de nuanţele şi interpetările ideologice, în acea zi s-a dispus încetarea colaborării ţării noastre cu Puterile Axei şi trecerea, cu arme şi bagaje, de partea Puterilor Aliate (inclusiv URSS, desigur, care deja ne ocupase vreo treime din ţară), ceea ce a constituit un moment memorabil, ba chiar demn a fi sărbătorit, nu?

Dar mai sunt şi alte zile, declarate sărbători, ce pot fi considerate cel puţin controversate, dacă nu chiar contestabile.

8 martie, de exemplu, cunoscută şi serbată ca Zi internaţioanlă a femeii, este considerată a fi de inspiraţie comunistă şi iudaică. Dincolo de asta, femeia trebuie respectată şi celebrată în toate zilele anului, nu doar când au decis Luise Zietz & Clara Zetkin!

Pe 9 mai, se celebrează nu doar Ziua Europei (asta în ţările UE, pentru că în cele ale CSI avem de a face cu Ziua Victoriei). Tot în statele UE, 9 mai este considerată (copy-paste de la CSI) Ziua Victoriei coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de al doilea război mondial. Asta, deşi adevărul istoric e cu totul altul: pe 8 mai 1945, premierul britanic Churchill anunţa că Germania capitulase cu o zi înainte, la ora 2,41”. Deci ziua victoriei ar trebui sărbătorită pe 7 mai! Numai că Stalin şi-a impus voinţa, stabilind ziua după data în care germanii au semnat capitularea (şi) în faţa sovieticilor...

Neclarităţi sunt nu doar în calendarul laic, ci şi în cel religios. Anul acesta, de exemplu, sărbătoarea de Sf. Gheorghe a fosr mutată (!) de pe 23 pe 29 aprilie, căci cădea în Săptămâna Patimilor. Dar problema cea mare pe care o au creştinii rămâne stabilirea unei singure şi fixe date pentru Paşte, căci e absurd ca în fiece an să se schimbe, funcţie de calcule alambicate şi raportări la calendarul etniei din care provenea „regele iudeilor”.