De ce am ajuns aici şi ce va fi după (I)

 

Dorian OBREJA

 

Aici s-ar putea traduce, pentru unii, în apocalipsă, sau, cel puţin, începutul ei. Cum am mai afirmat, însă, şi încă în mai multe rânduri, nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de panică şi să încercăm raţiunea şi pragmatismul să-şi spună cuvântul.

Duminică spre prânz, când scriam aceste rânduri, situaţia, sintetic, se prezenta după cum urmează.

În România – numărul deceselor era de 37, cel al îmbolnăvirilor, de 1452, iar cel al cazurilor vindecate, de 139. Dincolo de durerea provocată de pierderea cuiva drag, rata mortalităţii este mică. Şi, realitatea mă obligă să subliniez imediat, ar fi putut fi chiar foarte mică, dacă sistemul sanitar nu ar fi la pământ, şi dacă toţi oamenii ar înţelege că, în această perioadă, respectarea unor reguli îi fereşte şi pe ei, şi pe alţii de boala care circulă, respectiv, de un final letal al acesteia. Ministerul Sănătăţii prognozează că, în ţara noastră, „vârful epidemiei ar putea fi în aprilie, cu circa 10.000 cazuri” (ceea ce, adaug eu, ar putea face aproximativ 1.000 de victime). Este posibil, însă, ca previziunile M.S. să fie prea optimiste, ţinând cont că, în ultima perioadă, peste 200.000 de români s-au întors în ţară, şi cam tot atâţia urmează să revină în următoarele 2 săptămâni. Cum cei mai mulţi provin din Italia şi Spania, s-ar putea afirma că va trebui făcut faţă unui val de aproape jumătate de milion de posibili purtători, dacă nu deja infectaţi cu Covid 19. Şi absurd este că această întoarcere în ţară, în cele mai multe cazuri pentru sărbătorile pascale, nu va fi pentru rugăciuni, stat în biserici şi alte forme de reculegere spirituală, ci pentru umplerea meselor până la refuz cu mâncăruri şi băuturi. Dacă tot e să moară, românul vrea să o facă sătul...

În plan mondial, lucrurile stau ceva mai rău. Numărul celor infectaţi se apropia de 700.000 (dintre care doar în SUA, devenite centrul pandemiei, peste 125.000), al celor decedaţi – circa 30.000, situaţii mai grave înregistrându-se în Italia, cu peste 92.000 de infectaţi şi peste 10.000 decedaţi, şi în Franţa (cu peste 2.000 morţi).

În schimb, în Wuhan, oraşul din China de unde se susţine că ar fi pornit epidemia, după două luni de carantină extrem de severă, oamenii încep să meargă iar la muncă, şi transportul public a fost reluat!

O prognoză pesimistă spune că vor fi aproape 70 milioane de victime. Pantru comparaţie, variola a ucis peste 300 milioane de oameni, gripa spaniolă, peste 50 de milioane, iar HIV – peste 32 milioane...

Să revin, însă, la miezul problemei: de ce am ajuns aici. Nu dau prea mare crezare scenariilor conspiraţioniste care afirmă că există planuri pentru reducerea populaţiei Terrei până la 50 la sută sau chiar spre doar câteva sute de milioane, dintre care o mică parte ar reprezenta elita, iar restul – producătorii şi servitorii celor necesare acestora, dar există unele informaţii care pun pe gânduri.

Eu cred, mai degrabă, că e vorba de inconştienţa şi corupţia politicienilor şi guvernanţilor din cele mai multe state, care au lăsat sistemul de sănătate în părăsire, preferând să se înarmeze, să finanţeze voiaje spre Lună sau alte aberaţii, ori să-şi umple conturile, în loc să aloce cât mai mulţi bani către medicină. În acelaşi timp, virusul a venit exact la timp pentru a deturna iminenta criză economico-financiară (care, acum, nu-i aşaŢ, va fi motivată...).