De ce e bolnavă sănătatea românească

 

Dorian OBREJA

Îmi revine în minte, în această perioadă, legat de cel de al treilea incendiu la un spital într-un interval scurt de timp, confesiunea pe care mi-a făcut-o cândva un medic de excepţie, şef al unei clinici de la un important spital ieşean.

Pavilionul în care se afla secţia cu pricina ajunsese, din cauza vechimii şi neefecturării unor reparaţii capitale, de neutilizat. A solicitat în sus, în stânga şi în dreapta – spaţiu. N-a primit, căci nu era de unde. A meditat profund şi a ales o altă soluţie. A devenit – repede, cu prestigiul său – membru important al unui partid (chiar nu are importanţă care...), şi, tot la fel de repede, ales local. Cele două ipostaze, cumulate, l-au ajutat să acceseze, legal, dar mai ales rapid, fonduri cu care, într-un timp record, a fost construit şi dotat un nou pavilion pentru clinica în discuţie (reabilitarea celui vechi, dacă nu mă înşel, a mai durat vreo două decenii).

Să condamn omul pentru că a optat să fie şi politician, având o asemenea motivaţie, precum cea amintită ? Nici gând ! Desigur, în normalitatea lucrurilor ar fi fost ca vechiul pavilion să fie renovat la vremea cuvenită. Dar cum putem vorbi, în ţara noastră, despre normalitate ?

La antipodul exemplului de mai sus, alte două din lumea politicienilor «pur sânge». În urmă cu ceva vreme, imediat după instalarea în funcţie a noului şef al unei importante instituţii a administraţiei locale, printre primele achiziţii făcute s-a numărat un autoturism. De lux, căci un asemenea şef nu se putea deplasa cu orice maşină, şi cu un preţ pe măsură (circa 100.000 mărci la acea vreme). Cel care i-a urmat în funcţie a cumpărat, mai târziu, nu una, ci patru maşini noi, cu condiţia ca firma furnizoare să i-o livreze, gratis, şi pe-a cincea, ce urma să fie făcută cadou amantei. Preţul afacerii, considerat prejudiciu – circa 500.000 lei.

Mă întreb câte spaţii s-ar fi putut construi şi dota prin unităţile sanitare cu cele două sume cumulate (plus multe altele, de care ştim sau nu vom afla niciodată) ? Cât despre edificarea unui întreg spital, ar fi absurd să mă gândesc la aşa ceva, de vreme ce prestigioasa agenţie de ştiri Reuters subliniază că România «are una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri de sănătate. Statul a construit un spital în ultimele trei decenii, cheltuie cel mai puţin pe sănătate dintre ţările din Uniunea Europeană şi zeci de mii de doctori şi asistente medicale au emigrat». Mai elocvent ca o asemenea sinteză a unei situaţii în egală măsură triste şi condamnabile este greu de realizat.

Într-un singur fel putem spune că a «performat» sănătatea în ţara noastră, probabil stabilind şi un record mondial, greu de egalat : la cârma ministerului de profil s-au perindat, în trei decenii, cu tot cu interimari, 30 de miniştri, cei mai mulţi dintre ei fără nicio legătură cu medicina, în schimb, politicieni bazaţi, de la «nutriţionistul» regimului de dinainte de 90, până la nepotul unui mare mafiot al medicamentelor.

Aşa încât, la întrebarea «de ce e bolnavă sănătatea românească ?» răspunsul nu poate fi decât unul şi acelaşi – de politică!