Diluarea - o maladie contemporană, cu multiple şi grave repercusiuni

Referindu-se, iniţial şi punctual, la o soluţie, acţiunea de diluare era definită drept micşorarea concentraţiei acesteia. Ulterior, termenul s-a extins, fiind aplicat, în nenumărate situaţii, şi la procese, acţiuni etc., caz în care accepţia este de micşorare, slăbire, atenuare, estompare a intensităţii.
Spre a mă face mai bine înţeles în intenţia mea de a atrage atenţia asupra acestui fenomen, pe care consider că am motive întemeiate în a-l considera drept o maladie care nu este doar gravă (caracteristică ce sporeşte, concomitent cu augmentarea manifestării în sine), am să dau un exemplu, sper, convingător.
Să presupunem că mîine ar fi ziua de naştere a persoanei X. Numai că aceasta alege să prelungească termenul de celebrare al evenimentului, începând festivităţile cu două-trei săptămâni înainte şi, eventual, continuând o vreme oarecare şi după ziua cu pricina. Cu certitudine, bucuria resimţită vizavi de eveniment va sporită artificial, prin însumarea a mai mult timp dedicat celebrării, dar, pe de altă parte, la fel de sigur, ea se va dilua, până aproape de pierderea semnificaţiei şi însemnătăţii.
Ceva de acest fel se poate consemna, în perioada actuală, cel puţin în două zone ale vieţii noastre.
Avem, mai întâi, sărbătoarea Crăciunului. Deşi ne mai despart de ea aproape două săptămâni, în multe dintre casele românilor (ca să mă refer doar la noi, deşi nu e lipsit de importanţă să subliniez că avem de a face cu importarea mecanică a unor obiceiuri şi manifestări) deja sunt instalaţi brazi, mai mari sau mai mici, naturali ori artificiali, mai mult sau mai puţin împodobiţi, mai mult sau mai puţin în ton cu moda (într-un an este trendy combinaţia roşu-auriu, în altul – albul pur, iar în altul, aşa-numitele culori „îngheţate”). Mă întreb, însă, ce se alege din emoţia aceea intensă, dublată de o bucurie pe măsură, urmând unei îndelungate aşteptări, oferită de respectarea tradiţiei, care făcea ca instalarea şi împodobirea bradului să aibă loc în seara de Ajun, urmată, negreşit, de un alt moment inegalabil, acela al împărţirii/primirii darurilor către/de către cei dragi? Răspunsul este asociat, inevitabil, de diluare...
Avem, apoi, ieşirile în stradă în semn de reacţie/protest faţă de varii intenţii ori acţiuni ale celor aflaţi la guvernare. Aproape în fiecare weekend, dar cu deosebire duminica, câteva mii (la Bucureşti) sau sute (în celelalte oraşe) de oameni îşi manifestă dezacordul şi revolta. Cvasi-permanenţa acestor ieşiri în stradă nu are însă, cum compensa slăbiciunea reprezentată de numărul scăzut al participanţilor. Se instalează un soi de obişnuinţă, atât la protestatari, cât şi la „ţintele” lor, se înregistrează, în sinteză, diluarea. Cu totul alt efect ar avea o singură, dar masivă ieşire în stradă a sute de mii de oameni (sau poate chiar mai mult, gândesc, uitându-mă la exemplul unor manifestaţii din alte ţări), o grevă generală sau alte acţiuni de natură a convinge în legătură cu reprezentativitatea, determinarea şi forţa protestatarilor...