Efectul Fenechiu
Dimensiune font:
Ce se mai poate spune, oare, după condamnarea liberalului ieşean Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare? Nu mare lucru. Au întors pe toate feţele subiectul atât presa bucureşteană, cât şi cea locală. Întrebarea cea mare care macină minţile jurnaliştilor şi politicienilor este, la ora la care butonez aceste rânduri, cine va fi înlocuitorul lui Fenechiu. Că va fi acesta un fost ministru - Ovidiu Silaghi sau va fi ales dintre alţi ieşeni (Cristian Ghibu sau Mugur Cozmanciuc), mai puţin contează. Este un act strict birocratic, asupra căruia u fost chemate să decidă forurile de partid şi de stat, în speţă, PNL, Guvernul şi, nu în ultimul rând, Preşedinţia. Această schimbare de cadre la începutul perioadei de concediu a aparatului bugetar ar putea avea însă şi o altă miză, una cu bătaie mai lungă decât pe cine punem în locul lui X sau Y, ori pe cine mai remaniem în august. Demisia sau revocarea din funcţie a lui Relu Fenechiu – poate ne lămureşte, în cele din urmă, premierul Ponta - poate constitui, ea însăşi, un prim moment de reflecţie pentru clasa politică şi în special pentru cei cu ambiţii spre vârful acesteia. Căci Relu Fenechiu asta şi-a dorit: să ajungă în vârf. A vrut şefia ministerului Transporturilor nu de ieri, de azi, nici măcar de când se prefigura o victorie detaşată în alegeri a mastodontului USL. A spus-o în repetate rânduri cu cel puţin doi ani înainte, pe vremea când proiectele mari de infrastructură ale Iaşului erau ocolite cu obstinaţie, prin grija Guvernului Boc-Boagiu. Unde mai pui că, la un moment dat, era vehiculat chiar posibil înlocuitor al lui Crin Antonescu la şefia PNL, în cazul în care acesta ajungea preşedinte. Văzută la acea vreme doar ca o ambiţie personală, dorinţa liberalului ieşean s-a văzut împlinită în primul ceas după alegeri, când liderii USL au început să-şi răsplătească supuşii pentru sprijinul acordat în alegeri. „Ne-am asumat cu toţii acest risc” – ne spune astăzi premierul Victor Ponta, explicând că atât el, cât şi Crin Antonescu, au ştiut de la bun început despre problema în justiţie a liderului PNL Iaşi, dar că, vezi Doamne, „nu e greu să ai dosar în România”. Aici ar fi singurul punct în care, personal, aş avea unele obiecţii. Este adevărat că în România ultimilor ani dosarul la DNA a devenit deja obişnuinţă. Am văzut ţărani anchetaţi pentru că au mers cu microbuzul la vot, dar şi primari de mari oraşe, înalţi judecători şi potenţi oameni de afaceri ridicaţi şi duşi la cercetări. Acest exces de zel nu mai are ca efect nicidecum o responsabilizare a aleşilor ori a celor certaţi cu legea, ci dimpotrivă. Orice simplă întrebare jurnalistică ori chiar anchetă a procurorilor este aruncată undeva în derizoriu, fiind catalogate, imediat, drept „dosare politice”. Ce înseamnă asta însă? Că dosarul penal ar trebui acceptat, inclusiv în CV, atunci când vrei să accezi într-o funcţie publică? Sau că trimiterea în judecată pentru fapte de corupţie este vreun merit în lupta cu sistemul ticăloşit şi trebuie numaidecât recompensată? Nu mă număr printre fani, dar nici printre cei care văd în Relu Fenechiu doar un etalon al corupţiei. Sincer, chiar îi urez succes la recursul înaintat la pedeapsa de închisoare cu suspendare. Mă întristează însă că, din nou, Iaşul este arătat cu degetul pentru ambiţiile unor oameni care încă nu au probat îndeajuns până la a ocupa funcţii de înaltă demnitate şi vizibilitate publică.
Premierul Ponta a declarat chiar că exemplul urmat în cazul Fenechiu, de revocare din funcţie la prima decizie în instanţă, ar putea face obiectul unei legi. Până la lege însă, poate că un apel la minima morală l-ar fi obligat să refuze o astfel de nominalizare, chiar fără un verdict din partea instanţei. Iar dacă despre morală nu se prea mai vorbeşte în politică, poate că simpla lege a autoprotecţiei ar putea genera un alt sistem de alegere a cadrelor în politica românească. Întrucât, eu unul, refuz să cred că Relu Fenechiu reprezintă pragul ultim al competenţei administrative şi nici că absolut toţi românii sunt certaţi cu legea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau