Ei ne duc cu mâia, dar din ianuarie poate fi bâia!

Scriam, în urmă cu aproape o lună, că se face „tot mai târziu pentru stoparea trecerii contribuţiilor pe angajat”. Aminteam, cu acel prilej, că, în opinia mea, respectiva acţiune va însemna, pe de o parte, că statul îşi ia mâna de pe salariaţii-bugetari, iar pe de altă parte, pentru că tot are două mâini, şi-o eliberează şi pe cea de a doua, spălându-se pe ea şi lăsând salariaţii la firmele private la cheremul (mila, bunul plac sau cum vreţi să spuneţi...) patronilor.
La momentul scrierii acelor rânduri, specialiştii în domeniu considerau ca posibile a fi materializate, de la 1 ianuarie 2018, şase scenarii, dintre care doar două conţineau speranţe în ceea ce priveşte creşterea reală şi cât de cât consistentă a salariilor nete.
Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, pe ici-pe colo, dar nu în părţile esenţiale. Conform unei analize efectuate de către o firmă specializată pentru una dintre organizaţiile sindicale, în momentul de faţă ar mai fi rămas probabile doar patru asemene scenarii. În sinteză ele arată după cum urmează: 1) angajatorii vor face modificările necesare pentru a menţine salariul net al angajaţilor; 2) angajatorii vor face modificările necesare pentru a menţine stabile cheltuielile totale cu salariaţii; 3) salariul brut al angajaţilor din sectorul public, conform promisiunilor şi angajamentelor (ba chiar şi programului de guvernare, dacă mai ţine cineva cont de el...) va fi sporit cu 25 la sută: 4) angajatorii nu vor face modificări şi, pe cale de consecinţă, vor păstra salariile angajaţilor neschimbate.
Ca şi acum o lună, vă pun o întrebare cu răspuns destul de uşor de previzionat: pentru care scenariu credeţi că se va opta (şi aici mă refer şi la stat, în ceea ce priveşte bugetarii, şi la patronat)?
Opiniile, ca de obicei, sunt împărţite cât se poate de tranşant. Specialişrii care au efectuat analiza mai sus amintită susţin că „transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajaţilor pare să fie un exerciţiu menit să ascundă incapacitatea Guvernului de a asigura în mod real creşterile salariale anunţate în sectorul bugetar”.
Dinspre cealaltă tabără, a celor aflaţi la guvernare, aflăm, iniţial, veşti de natură să ne insufle optimism. Astfel, ministrul Muncii susţine că: „oamenii nu au de ce să fie îngrijoraţi – ne-am asigurat că salariile nete nu au cum să scadă”. Numai că, stupoare, în fraza imediat următoare a aceluiaşi ministru, ne trezim cu un duş rece: „dacă vor scădea, e fix vina angajatorului, care vrea să ia din banii angajatului”. Halucinant, nu?
Zilele care mai sunt până la detonarea a ceea ce se va întâmpla începând cu 1 ianuarie se scurg tot mai rapid. Şi, pe de o parte, consemnăm aceeaşi pasivitate. Pe de alta, nu se poate să nu ne îndreptăm atenţia şi spre ştiri de natură să constituie circumstanţe agravante, precum: „ preţurile au continuat să crească în octombrie: rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6 la sută”!!!