Emigrarea românilor – repetabilă şi profitabilă...
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Este binecunoscut adevărul conform căruia „cine nu învaţă din greşelile istoriei le va repeta”. Cu toate acestea, acest adevăr este şi neglijat, cu consecinţe nocive absolut previzibile...
Nu altfel stau lucrurile în cazul subiectului migrării românilor spre alte zări, chiar dacă cel cu coarne nu e atât de negru precum ar vrea să-şi înfăţişeze o anume parte a presei din România. Potrivit acesteia, emigraţia ţării noastre era, în urmă cu trei ani, a doua la nivel mondial (după Siria, unde e război de ceva vreme!). Numai că, din dorinţa realizării unor „informaţii” cât mai de impact, se manipulează cumva datele, plasarea respectivă datorându-se unui indicator ce se referă la rata anuală medie de creştere a populaţiei care reprezintă dispora. Dacă scoatem din ecuaţie acest indicator, numărul românilor emigraţi până la data de referinţă ar fi fost de aproape 3,5 milioane de cetăţeni, ceea ce ducea la clasarea ţării noastre pe poziţia a 17-a la nivel mondial. Şi locul 17 e mult, iar 3,5 milioane de români plecaţi (de regulă, dintre cei mai activi şi mai capabili), la o populaţie de circa 6 ori mai mare este foarte mult şi cu urmări negative incomensurabile asupra ţării şi societăţii.
Fenomenul plecării românilor de acasă – nu de prea mult bine! – este unul vechi. În perioada 1899-1928, se afirma că ar fi imigrat în SUA aproape 150.000 de români, exodul continuând, chiar dacă nu la aceleaşi dimensiuni, în mai toată perioada interbelică; cât priveşte spaţiul din America Centrală şi de Sud, se atimează că ar fi acolo circa un sfert de milion de conaţionali.
Aspectele importante ale fenomenului sunt două. Pe de o parte, se ajunge la depopulare şi îmbătrânire demografică.. România avea, în 1930 (când cuprindea şi Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul), 18 milioane de locuitori; în 2018, populaţia rezidentă în România număra cu puţin peste 19.500.000 locuitori! Neoficial, situaţia ar fi şi mai rea, aproximativ 5 milioane de români fiind plecaţi în străinătate, de tot, pe perioade mai lungi sau mai scurte, muncind cu acte în regulă sau „la negru”.
Pe de altă parte, foarte mulţi dintre cei plecaţi s-au plasat şi, ceea ce este mai grav acum, la începutul secolului XXI, se plasează, fără a exagera lucrurile, într-un soi de robie.
În perioada interbelică, un cunoscut scriitor român făcea trimitere la „scandalul abia potolit al paşapoartelor care expediaseră peste ocean, în Antile şi în statele Americii de Sud, mii de ţărani proletarizaţi ca mână ieftină de lucru, în locul sclavilor negri de odinioară”.
Astăzi, citim că, în Marea Britanie, „poliţia a arestat trei bărbaţi suspectaţi că ţineau în sclavie în jur de 200 de imigranţi, în majoritate din Lituania şi România”, sau că, în Italia, a fost descoperită „ o reţea de exploatare a forţei de muncă, reţea ce obliga peste 400 de imigranţi români şi africani să lucreze ca nişte sclavi în ferme agricole”. Nici viitorul nu sună mai bine, de vreme ce se estimează că imigranţii (inclusiv români) care lucrează ca necalificaţi în UK riscă să ajungă în sclavie după Brexit”.
Ca şi altădată, meditez că ar fi cu totul preferabil să „exportăm” politicieni (dar fără conturile umflate din furăciuni); în fond, din vina lor au ajuns atâţia români să plece, aşa încât, după faptă, şi răsplată!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau