Epidemii virtuale de „imposturită”, „postatită” şi „prostatită” (I)

  Dorian OBREJA

 

Nu peste multă vreme, se vor împlini trei ani de când mi-am făcut cont pe o reţea de socializare. Data respectivă, cândva prin aprilie, ar putea fi, nu chiar în egală măsură, aniversată şi comemorată.

Prima acţiune în special datorită unor motivaţii subiective şi sentimentale, dar şi unora obiective, constând în descoperirea unor oameni de calitate, cu care m-am împrietenit, însă şi că am reuşit să aflu lucruri importante şi, mai ales, să comunic – acestea părându-mi-se a fi atu-urile majore ale reţelelor cu pricina. Toate aceste motive mă determină, ca, dacă cineva m-ar întreba „e bine să te înscrii pe o asemenea reţea?”, răspunsul meu să fie, tranşant, afirmativ. Părţile pozitive ale domeniului sunt, cel puţin din punct de vedere cantitativ, superioare celor opuse.

Răspunsul meu ar fi afirmativ, cu condiţia, pe care o subliniez ferm, să ştii a evita primejdiile, capcanele şi disconfortul, uneori chiar nervii care pot apărea ca urmare a interacţionării în spaţiul virtual. Aici vine partea aceea mai tristă, cu comemorarea...

Cred că trei sunt maladiile epidemice pe reţelele de socializare.

Cea mea periculoasă mi se pare a fi „imposturita” (intenţionat şi ludic inventez nişte termeni). Din orgoliu, din plictiseală, din dorinţa de epata ş.a.m.d., numeroşi indivizi se prezintă drept altfel şi altceva decât sunt în realitate, începând de la aspectul fizic, şi sfârşind cu datele biografice, îndeosebi cele privind studiile, experienţa, expertiza. Scurt şi cuprinzător, a face aşa ceva, înseamnă, simbolic, a umbla cu cioara vopsită. Dacă facem un pas mai departe, şi sesizăm că, în destule cazuri, lipsa ori trucarea datelor au un anume scop, şi anume obţinerea de „foloase necuvenite” (de la cereri de prietenie sau chiar în căsătorie, până la avantaje de notorietate, dar şi materiale), mai-mai că am putea discuta în sfera infracţională, vorbind despre fals intelectual şi despre consecinţe, noul Cod penal precizând că „folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată”.

Dacă lucrurile s-ar limita la ce zice un psiholog – „aceşti oameni sunt nemulţumiţi de viaţa lor şi încearcă, măcar în lumea virtuală, să fie ceea ce au visat” – pericolul nu ar fi aşa mare. Dar respectivii dau nume conturilor lor care îi transformă – pentru neiniţiaţi – în specialişti calificaţi în a da sfaturi, în „guru”. Şi aşa putem citi o mulţime de „indicaţii preţioase” în ceea ce priveşte dietele, sănătatea şi în mai toate domeniile, influenţând sau chiar riscând vieţile ori destinele celor suficienţi de naivi de a avea încredere în asemenea surse. Un exemplu în plan literar, unde un gen poetic extrem de dificil (şi, de altfel, cu neputinţă de realizat decât în limba de origine) este „păstorit” de către un profesor de sport...Toată stima (şi) pentru această categorie de cadre didactice, cu condiţia să citească şi aplice sentinţa lui Pliniu cel Bătrân: „cizmarule, nu mai sus de sandală!”