Fotbalul nostru cel de toate zilele

Pentru amatorii sportului cu balonul rotund, ca să folosesc un stereotip al comentatorilor din fotbal, România se împarte în stelişti şi dinamovişti. Personal, pot mărturisi că afinitatea pentru acest sport, dar şi pentru echipa roş-albaştrilor, a apărut prin 1986, când Steaua Bucureşti îşi adjudeca la Sevilia Cupa Campionilor Europeni, în faţa galonatei de atunci, şi de acum, FC Barcelona. E drept, la iniţierea fotbalistică a subsemnatului au contribuit, tot în acelaşi an, meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic, urmărite pe canalul principal al vecinilor ruşi, cu ajutorul nu mai puţin celebrei antene cu lighean achiziţionate din talcioc. Erau însă alte vremuri, era alt fotbal. Iar cine are curiozitatea să facă o comparaţie între ce vedem astăzi pe micile ecrane şi ce se juca atunci va vedea diferenţa ca de la cer la pământ. Şi atunci, lumea fotbalului era împărţită între săraci şi bogaţi. Erau echipele din estul continental, vorba vine, de amatori, şi ligile profesioniste ale vestului capitalist, unde se învârteau banii cu lopata. Odată cu trecerea României la capitalismul de cumetrie şi mai încoace, spre anii 2000, ceva parcă din plăcerea de a urmări acest sport a dispărut. Cel puţin pentru subsemnatul, percepţia este că, parcă prea mult, emisiunile şi comentariile despre fotbal se învârt în jurul unor oameni care, poate, n-au dat în viţa lor cu piciorul într-o minge. Fotbalul de astăzi e cuantificat doar în cifre, în milioane, în maşini scumpe şi iahturi de lux. Ştirile sportive nu mai conţin în corpul principal, fotbalişti – ca o paranteză, rareori mai găseşti şi referiri la alte sporturi – sau performanţe notabile de-ale acestora, ci de-ale nevestelor. Din nou, cancanuri, silicoane, maşini şi vacanţe scumpe. Şi mai sunt şi patronii din fotbal. Acei oameni despre care spuneam mai devreme că nu-mi aduc aminte să aibă vreo tangenţă cu acest sport. Foşti securişti, foşti miliţieni, alţii doar samsari de bunuri, de terenuri şi, mai nou, de fotbalişti. Sunt îmbogăţiţii tranziţiei, atoateştiutori, care transformă fiecare meci de fotbal într-o tragedie, pentru care orice decizie dictată împotriva propriei echipe reprezintă cel puţin un act de trădare naţională. Aceasta e lumea din care e compusă fotbalul românesc. Ar mai fi, în plan secund, jucătorii şi nevestele lor, primii plătiţi în acte cu salariul minim pe economie, dar care fac obiectul ştirilor doar atunci când sunt surprinşi de paparazzi prin cluburile de noapte, vomitând din bolizii luxoşi sau, aşa cum s-a întâmplat chiar la Iaşi, când dau cu ei în stâlpi, morţi de beţi la volan. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care, subsemnatul, rareori mai urmăreşte emisiunile cu caracter sportiv, în care neaveniţii din fotbal dar, din păcate, şi cei care îl conduc, intră în direct bălăcărind pe oricine îndrăzneşte să le spună adevărul în faţă.
Începutul acestei săptămâni s-ar putea să mai schimbe încă câte ceva din acest peisaj. Lumea fotbalistică va fi mai săracă, măcar şi pentru trei ani, cu personajul Gigi Becali. Pitorescul fost oier a fost închis de Justiţie într-un dosar de corupţie, unul din multele care-i atârnă de coadă latifundiarului din Pipera. În aceeaşi zi, toată crema cea vestită a fotbalului a stat cu sufletul la gură pentru alţi patroni de cluburi, cu probleme cel puţin la fel de mari cu ale condamnatului Becali. Din fericire pentru ei şi din nefericire pentru fotbal, ca sport, aceştia pot răsufla uşuraţi o perioadă, întrucât instanţa a decis reluarea de la zero a procesului în care acuzele îi puteau trimite mulţi ani la mititica. Să nu înţelegeţi cumva că aş dori răul patronilor din fotbal. Din păcate însă, mizeria din acest sport şi care în mare parte li se datorează, este unanim acceptată de români, inclusiv de organele de anchetă, care până acum s-au sfiit să pună degetul pe rană din cauza fenomenului de masă pe care personaje de genul Becali le reprezintă. Din acest motiv cred că o oarecare salubrizare în acest sport este binevenită şi, din câte se vede, ea nu poate veni decât pe calea Justiţiei. Iar când acest lucru se va întâmpla, poate atunci voi începe să iubesc din nou fotbalul. Iar ca mine cred că se mai găsesc mulţi alţii.

Dan Haţegan

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK