Frumoasă ţară avem, păcat că trăim aşa!

În România, a te încăpăţâna să vezi lucruri frumoase în jurul tău a devenit un handicap. Starea de enervare a naţiunii a atins, parcă, apogeul, zilele trecute, când deputatul Victor Cristea a contestat nici mai mult nici mai puţin decât Trofeul „Ursul de Aur” acordat de germani (sic!) peliculei româneşti „Poziţia copilului”. De la extrema în care nu ai o opinie personală despre ceea ce se întâmplă, până la cea în care ai cel puţin o părere despre tot şi despre toate, nu este decât un pas. Şi cum să te faci remarcat, altfel, într-o perioadă în care idei majore de protest precum (ne)exploatarea Roşiei Montane sau eutanasierea ori adoptarea câinilor maidanezi au fost deja adjudecate? „Cianurile” fiind împărţite, aşadar, trebuie să găseşti, nu-i aşa, ceva mai bun de contestat!
În tot acest acest timp, nişte „nebuni” sunt preocupaţi să le facă altora viaţa mai... frumoasă! Unii organizează festivaluri de artă (pftiu, drace!, artă la vremea asta?, n-ai auzit că se scumpeşte gazul, că vine cea mai grea iarnă din ultimii 30 de ani, că...?), alţii studiază serios roluri şi partituri, lucrează la detaliul detaliului, pentru ca totul să iasă perfect! Distanţa de la „realitatea enervată” până la lumea aceasta „paralelă” în care trăiesc artiştii e ca de la o discuţie în tramvai, la o conferinţă la Academie...
În fiecare toamnă pe vremea asta, trecând pe lângă Teatru, Operă sau Filarmonică şi auzindu-i sau pur şi simplu ştiindu-i acolo pe artişti repetând, îmi schimb gândurile de emigrare cu unele de evadare. Zic, poate totuşi, dacă fiecare dintre noi şi-ar face treaba precum instrumentistul din ultimul rând al orchestrei sau precum sufleorul sau sunetistul rămas anonim din cabina tehnică, traiul ar fi mai suportabil în ţara asta...
Regretatului violonist Adrian Berescu, de la Filarmonica ieşeană, fost membru al cvartetului „Ad Libitum”, de la a cărui dispariţie s-au împlinit nu demult doi ani, îi este atribuită, printre pasionaţii de motoare pe două roţi, o zicere memorabilă: „E frumos cum trăim, dar e păcat că murim aşa”. Mi-am permis să-l parafrazez în acest titlu, pentru că tot se apropie începutul de stagiune, iar România are artişti cât să putem evada din când în când, din realitate. Că ne vom întoarce la ea, asta e altă poveste, pe care, rămânând aici în ţara asta, altfel frumoasă, ne-am asumat-o. Cred.