Gheşeftul de a vinde apă praf

Dan M.BREZULEANU

 Tabloul e sumbru. Istoria se repetă, istoricii dorm. Poporul fierbe, politicienii modifică statute, aburcând acolo bruma de creștere economică pe care nimeni n-a reușit s-o explice cu puterea argumentelor. Nu vi se pare că Puterea chiar a obosit să tot dea de pământ cu statul de drept? Evident şi cu Justiţia... Opoziția e năucită, s-a refugiat în moțiuni, deși pare cuprinsă de depresie ca de opium, iar poporul e sătul. De tot și de toate acestea. 
Cu mijloacele mediocre ale unui colectiv secătuit de idealuri, marii învingători ai alegerilor din ultimul deceniu nu reușesc nicicum să oxigeneze năzuințele neamului, să astâmpere setea de modernitate a norodului.
Faptul că social-democrații au acaparat scena politică, scormonind prin toate cotloanele statului de drept, se datorează, în parte, inexistenței unei consonanțe la nivelul societății civile, dar mai cu seamă lipsei de reacție a Opoziției care, atunci când nu doarme satisfăcută şi cu gura larg deschisă, lasă impresia că nu face nimic, din frica de a nu se înșela. De fapt, Opoziția se reduce la doar câteva doamne vopsite în culorile panicii și la vreo doi băiețoi repeziți, liberi să măsluiască doctrina după cum li se potrivește socoteala din registrele contabile. 
Astăzi, într-o lume politică dominată de un stat paralel doar cu râvna unor muritori de rând, disprețuiți instituțional, nimic nu iese mai mult în evidență decât asemănarea izbitoare dintre un liberal și un social-democrat. Viclenia este cea care îi apropie, amestecându-i definitiv și convertindu-i în manipulatori ai năzuințelor de bază ale rândașilor neamului.
Social-democratul este, mai nou, un anarho-capitalist prins sub carapacea Puterii. Nu se pricepe să iasă de acolo. Nici nu vrea, de fapt, de vreme ce liderul suprem a dovedit că individualitatea te face rudă primară cu Dumnezeu.
Cât despre liberal... Cu aerul trândav al unui aristocrat plictisit de a mai aduna avere, însă ahtiat după imaginea de salvator al speciei, liberalul contemporan dă semne de oboseală ideologică. Iar asta se remarcă nu doar la liderii acestui partid istoric, definitiv căzut pradă nălucirilor, baricadat în sensuri irosite, ci și la întreținătorii săi, la fel de atacați de panică şi de perspective. 
Despre alții, ce sens mai are să vorbim? E pierdere de timp și molipsire de griji. Prăbușirea marxismului i-a deprimat într-atât încât nu au înțeles că revoluțiile nu se fac, ci ne ajung din urmă. Dacă ne mai ajung... 
Făuritori de insomnii financiare, încăpățânați nu în obediența față de norod, ci față de ei înșiși, politicienii nu mai țin pasul cu vremurile. 
Nici ideea de justiție socială nu pare să fi prins aripi în subconștientul aleșilor de mântuială, ci mai degrabă în conștiința majorității cetățenilor, care au ajuns trista soartă de a vedea în păstrarea unor inegalităţi istorice unica șansă de supraviețuire. 
Într-o vreme în care statul se îndestulează cu mai bine de jumătate din venitul provenit din munca semenilor, din carburantul pe care aceștia se văd obligați a-l consuma pentru a ține pasul cu secolul, din tutunul și alcoolul cu care dau de lucru felcerilor, din investițiile pe care le fac, liberalii visează doar la acoperirea necesităților metafizice ale unor aliați fantomatici. Și ne tratează nici măcar cu idei, ci cu moțiuni. Abuzează de ele ca de conștiința alegătorilor. Au găsit ei în mecanismul acesta al moțiunii de cenzură o soluție la toate. E un model de insurecție a cătanelor liberale cu mintea tăbăcită de nenoroc. Dacă e sau nu e salvatoare soluția aceasta, judecați și dumneavoastră. Deci, mai ţineţi minte când a fost ultima dată când chiar v-a preocupat o moţiune de cenzură? Mă aşteptam...
Într-o lume în care politicienii din Opoziție au ajuns a se desfata cu gheșeftul de a le vinde cetățenilor apă praf, fără să ştie ei înşişi cum se prepară, nu mai avem nicio șansă. Nici măcar șansa de a ne putea debarasa de ei, de liberali, de social-democrați, de conservatori, ecologiști sau puritani, de regaliști sau de scelerați fără loc în istorie, pentru a putea începe să trăim. 

Dan M.BREZULEANU