Grupul „Turbo”: atac la colecţii
Dimensiune font:
Ne-am întâlnit fără să ştim exact de ce. Poate pentru că am ajuns cu toţii la o intersecţie imposibilă, poate că ne-am „scârbit” în masă de cotidian, de realitate, poate ne-am însingurat. Cert e că ne-a luat valul Facebook. A creat cineva un grup, a postat o fotografie, două, trei, din clasa I, în curtea şcolii. Vreo 50 de persoane ne-am recunoscut în imaginile alb-negru. Am aderat, cum altfel? Vai, uite-o pe tocilara clasei - acum o tipă beton! Glumeţul cu nota mereu „scăzută” la purtare arată ca Robert de Niro... X e în Atlanta, Y trăieşte la Paris. Asta nu te miră. Rămâi uimit doar când afli că locuieşti încă în acelaşi oraş cu oameni pe care nu i-ai mai zărit vreo 20 de ani. Deodată, îţi dai seama că încă mai ştii aniversarea colegei de bancă dintr-a V-a, deşi multă vreme ai uitat că mai există în calendar ziua de... 21 octombrie, de exemplu. Apoi: hei, mi-o amintesc pe fata asta! Nu mai ştiu cum o cheamă, dar purta mereu un pulover de PNA cu dungi...
După vreo lună în care am făcut schimb de like-uri, jumătate de grup am hotărât mutarea din spaţiul virtual, într-o cafenea. Cei care organizau în anii '90 cele mai „tari” bairamuri au făcut însă rezervare pentru o masă festivă, la restaurant. Unii s-au arătat bucuroşi, alţii au protestat: tatuajele pe care şi le-au făcut între timp nu mergeau decât la blugi, iar cu ăştia nu prea te simţi confortabil la o masă convenţională, care aduce a „praznic”. În semn de protest, mesaje private pe FB au început să circule, subversiv, precum altădată bileţele prin bănci (bănci de şcoală, nu... de rate, da?!).
În fine, ziua şi ora stabilite! Din uşa restaurantului, văd câteva feţe cunoscute, parcă. Îndrăznesc, intru. Pe ici, pe colo ne mai prezentăm, ca să cerem în schimb acelaşi lucru, pentru că nu găsim în cutiuţa cu memorie niciun indiciu. Unii ne ştiam doar de pe holurile şcolii, alţii ne-am despărţit într-a V-a, alţii ne ştiam din cartier. Pe vremuri, toţi mergeam la şcoala din propriul cartier!
După câteva ore şi niscaiva carafe cu vin, eram nişte oameni simpatici, veseli chiar: Mai ştii când ai copiat de la mine şi ne-a pus 4 la amândoi? Lasă, că 4 era notă mare, dacă mai luai un 5 îţi ieşea media! Mai ceri cartofi pai cu ochiuri dimineaţa, la amiaza şi seara? Mai ştii excursia aia de trei zile la mare, pe vremea lui Ceauşescu? Aşa, când am băut pepsi! Şi am golit magazinele din Saturn de şampon-pernuţe! Dar tabăra la munte? Urzicile în care m-ai împins? Foişorul? Frate-tău mai mic, pe care l-am îmbrăcat în pastă de dinţi, ce mai face?
Cu prezentul, în schimb, a fost o problemă. S-a trecut la recensământ: câţi sunteţi căsătoriţi? câţi aveţi copii? câţi copii? unde munceşti? ce număr de telefon ai? Păi, mai bine completăm un oracol, vine o idee salvatoare. Da, că doar alea nu erau făcute ca să scrii poezii, ci să ajungă, la un moment dat, la cine trebuie! Renunţăm la oracol, suntem oameni serioşi acum. Oricum, avem toţi cont pe FB şi e tot aia!
A trecut mult timp şi totuşi (ne plăcea să credem sau nu) suntem neschimbaţi. X zice franc, de parcă l-a scos cineva la tablă cu lecţia neînvăţată: „Am fost şi mai gras, dar după două divorţuri am început să arăt chiar bine!”.Y a ajuns ofiţer, deşi disciplina nu era punctul lui forte, din câte ne amintim câţiva. „Ăsta de când îl ştiu a fost al dracului! Avea dubluri la surprizele de la gumă Turbo, dar nu le dădea, ca să nu ai cumva colecţie mai mare ca el!”. „Stai liniştit, nici acum nu dau nimic!”, ne asigură împricinatul.
Printre vorbe, am tot încercat să găsim o explicaţie plauzibilă pentru întâlnirea aceasta. Ne-a lămurit, abia spre final, un olimpic la mate: cică a fost întâlnirea de 30 de ani de la intrarea în clasa I! Aha! Am spus asta acasă (în familia mea deja se făceau pariuri despre data la care ar urma să particip şi la întâlnirea de „n” ani cu foştii colegi de creşă!) şi absenţa mea de sâmbătă a căpătat sens.
A fost o întâlnire despre cum am devenit adulţi, despre cum ne-am schimbat, transformat, despre cum am uitat (sau nu) de noi înşine şi de ceilalţi, despre mentosane şi gumă „Turbo” ca răsfăţ, despre cravata roşie şi matricolă ca obligaţie, despre prima dragoste ca încercarea dintâi a vieţii, despre pasiuni şi visuri ca obiecte ale resuscitării, despre nostalgie ca un bulgăre de zăpadă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau