Învăţăminte din istoria rusofobiei

Apariţia rusofobiei coincide, mai mult ca sigur, cu începerea transformării Rusiei dintr-un simplu stat, într-o ţară pusă pe cucerit şi, apoi, într-un imperiu. Conform dicţionarelor, rusofobia „se referă la un spectru divers de prejudecăţi negative, părtinitoare şi ostile faţă de Rusia, ruşi şi cultura rusă”, dar ea se mai poate „traduce”, simplu şi adevărat, prin frică faţă de cele numite...

Oficial, ca datare istorică a teoretizării fenomenului, poate fi citată perioada în care s-a aflat la putere, în Franţa, Napoleon Bonaparte, care nu doar a ordonat publicarea unei cărţi pe această temă – „Progresul puterii ruse” -, scrisă de Charles Louis-Lesur, dar a şi afirmat, categoric, că „Europa este inevitabil în procesul de a deveni pradă pentru Rusia”.

Ca în cazul tuturor subiectelor, există opinii pro şi contra. Dat fiind că Rusia e cam la 22 de secunde de România (pentru a înţelege, trebuie citit editorialul precedent). am ales calea de a expune argumente care să arate că dracul nu-i chiar aşa negru cum se spune. Pentru asta, mă voi referi, punctual, la două situaţii, ambele din secolul trecut.

Cea dintâi s-a înregistrat în septembrie 1939. Privind o hartă a Poloniei, datată 28 septembrie, vedem această ţară împărţită în două: circa 50 la sută, în vest, se afla sub ocupaţie germană, iar aproximativ 5+ la sută, în est, sub ocupaţie sovietică (câteva fărâme din teritoriul polonez erau şi ele luate de statul-marionetă slovac). Ceea ce, cu certitudine, nu ştia toată lumea, dar era cunoscut de către serviciile secrete şi cancelariile vestice consta în faptul că, în conformitate cu Pactul  Molotov-Ribbentrop, din 23 august 1939, Germania şi URSS divizaseră şi anexaseră, teoretic, teritoriile Poloniei, României, Finlandei, Estoniei, Letoniei şi Lituaniei.

Conform obligaţiilor anunţate şi asumate, Aliaţii au reacţionat la invadarea, pe 1 septembrie, Poloniei de către Germania, declanşându-se cel de al doilea război mondial. dar nici invadarea sovietică (pe 17 septembrie), nici rusofobia nu au declanşat o acţiune similară. Să nu spună cineva că Aliaţii au luat de bună declaraţia URSS, care anunţase că „intervenise pentru a-i apăra pe ucraineni şi pe belaruşi care locuiau în părţile estice ale Poloniei, deoarece statul polonez se prăbuşise în faţa atacului Germaniei şi nu mai putea oferi siguranţă cetăţenilor săi”!!! Oricum, Uniunea Sovietică a fost lăsată în pace de Aliaţi, dar nu şi de...aliatul Germania, care a invadat-o, pe 22 iunie 1941. Abia în ianuarie 1942 s-a semnat tratatul tripartit de alianţă (U.K., URSS şi...Iran), datorită căruia sovieticii puteau spera să fie ajutaţi în lupta cu „prietenul” neamţ. Cred că, în prima parte a acestei poveşti, frica de a lupta, simultan, cu Germania şi Rusia, a fost mai mare ca rusofobia...

Facem un salt în istorie. Nu ştiu dacă rusofobia în înţelesul amintit iniţial, dar teama faţă de URSS a crescut tot mai mult în vremea Războiului rece, atingând paroxismul în octombrie 1962, când a izbucnit aşa-numita „criză a rachetelor (sovietice) din Cuba”, ajungându-se la un ps de un război nuclear devastator. Numai că asupra acestui moment s-au operat două mistificări: deja începând din 1961, americanii instalaseră în Turcia (ce avea graniţă cu URSS) rachete „Jupiter”, care puteau atinge oricând ţinte sovietice; retragerea acestor rachete (condiţie pusă de Hruşciuov pentru a le retrage pe cele din Cuba, ceea ce, în paranteză fie spus, nu s-aîntâmplat în totalitate...) a fost anunţată mai târziu decât a fost efectuată, pentru a preîntâmpina protestele Turciei, dar şi pentru a demonstra lumii că americanii nu fac ceva anume când şi cum vor ruşii...Ca o ironie a sorţii, în 2019, Turcia, aliat al SUA, nu acceptă criteriile de cumpărare ale unor rachete americane Patriot şi alege rachete ruseşti S-400!

Opinia mea este că, în loc să manifestăm o rusofobie încăpăţânată şi, în multe situaţii, fără temei,, mai bine am încerca să îmblânzim „ursul”...

 Dorian OBREJA