Jocuri olimpice și batjocuri minoritare

Dorian OBREJA

Voiam să scriu despre Jocurile Olimpice după ceremonia lor de închidere, spre a și face un bilanț. Dar m-a deturnat festivitatea de deschidere.

Apoi, plecând de la ea, am făcut cel puțin două conexiuni. Prima, cu un moment de acum fix 20 de ani, când reprezentanții statelor membre (25 atunci) ale UE au semnat, la Roma, proiectul Constituției Uniunii Europene, iar reprezentanții țărilor candidate au semnat actul final al acestui document. Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale Constituției UE este nemenționarea rădăcinilor  și valorilor creștine ale Europei. Din câte țin minte, Franța a fost cea care s-a  opus cel mai vehement și, din păcate, a avut câștig de cauză.

Cine seamănă vânt, culege...reproșuri. Două decenii mai târziu, tot Franța ține capul de afiș al evenimentelor controversate. Foarte multe voci din întrega lume (de la Vatican și Donald Trump până la oameni simpli) au deplâns ofensa cauzată creștinilor de ceremonia de deschidere, care a conținut momente ce pot fi considerate blasfemii; cea mai bună dovadă că ofensa era reală constă în scuzele prezentate de Comitetul Olimpic Internațional.

Și cu acest prilej, rețelele de socializare s-au încins, cu tot soiul de păreri și acuze, îndeosebi că unele scene ar încerca să „normalizeze” sexul în grup, satanismul și pedofilia, creionându-se convingerea că asaltul unor minorități a atins cote de neimaginat. Referiri mai apăsate au fost făcute la două personaje importante în festivitatea deschiderii, și anume directorul spectacolului („ceremonia de deschidere, planificată și orchestrată de un evreu gay, a fost dezgustătoare”) și participanta supraponderală cu „aură„ la scena considerată a parodia/blasfemia „Cina cea de Taină” - „o icoană (sic!) în comunitatea LGBTQ franceză și care a crescut la Paris într-o familie de evrei”). Bun, aș fi putut pune punct aici. Numai  că am constatat, din nou, adevărul conținut în proverbul „obraznicul mănâncă praznicul”. 2,4 miliarde de creștini jigniți nu au depus plângere penală la adresa celor doi; în schimb, cei doi au făcut-o, considerându-se hărțuiți și amenințați ca urmare a reacțiilor la festivitate. Ancheta se face de către, țineți-vă bine, Oficiul central de combatere a infracțiunilor împotriva umanității și a infracțiunilor motivate de ură. Oare există și un oficiu de combatere a infracțiunilor contra credinței și a moralei? N-aș crede...

A doua conexiune; mi-am adus aminte că, în urmă cu vreo două decenii, scrisesem un editorial, intitulat „Dați un ateu pentru Ateneu”, în care ceream demiterea subiectului. Mi-am dat seama că se putea stabili o relație între așezările străbătute de Sena și Bahlui. Adică și la Iași avuseseră loc oarece evenimente – lovituri grosolane aplicate creștinismului și moralei de către un personaj dubios, parașutat, nu se știe cum, în fruntea unei insituții de cultură nou create. Ipochimenul, care mărturisea că e făcut „homosexual, pedofil, jidan și alcoolic”, fără studii de specialitate, a „montat” o primă piesă doar pentru că aparținea unui co-etnic. Dar „marea” lovitură a dat-o cu o alta, ce a fost catalogată drept „un atentat la morala publică și la credința în Dumnezeu”, provocând reacții puternice din partea bisericii, a oficialităților și a simplilor credincioși. Ocupat cu „punerile în scenă” – de care nu avea habar - și-a neglijat obligațiile de manager cultural, drept care a fost ejectat. Morala: pe Bahlui nu-i ca pe Sena, cu impostori de toată jena!