Jos cenzura comunisto-capitalistă !

 

Dorian OBREJA

E posibil ca mare parte a rândurilor ce urmează să fie considerate aride, insipide – dar au o importanţă de care vă veţi da seama.

În Constituţia României socialiste, adoptate în 1965, se făcea vorbire despre subiectul de astăzi în două articole, 28, respectiv 29. Iată textele: «Cetăţenilor RSR li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor» ; «Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi a intereselor celor care muncesc». Teoria era una, practica – diferită cu totul. Aşa se face că, între 1949 şi 1977 (când, oficial, a fost abolită) a existat şi s-a manifestat instituţia cenzurii. După 1977, a sporit «vigilenţa» celor care răspundeau de artă şi cultură, plus că s-a instaurat şi o atmosferă de autocenzură. Când am intrat în presă, pe la jumătatea penultimului deceniu al secolului trecut, primul «lucru» care mi s-a pus în braţe a fost o broşură, de câteva zeci de pagini, ce cuprindea lista temelor prohibite. Dacă, totuşi, se mai «călca strâmb», erai chemat la şefi de partid, care puneau lucrurile la punct, dictând şi sancţiuni, când era cazul. Aşa am păţit eu, în vreo trei rânduri, când am încercat să scriu despre oseminte ale eroilor din primul război mondial deshumate şi aruncate prin tufişurile Cimitirului Eternitatea, despre creşterea apetenţei tinerei generaţii pentru religie, şi, în fine, despre o familie care dorea obţinerea vizei pentru SUA, invocând libertăţile din Constituţie; mi s-a răspuns că legea supremă e statutul de partid şi am rămas, jumătate de an, fără drept de semnătură.

În noiembrie 1989, aerul devenind tot mai irespirabil, am decis să plec din presă, concurând pentru un post la Muzeul «Eminescu» ; am fost admis, începând cu 1 ianuarie 1990. Numai că a venit «loviluţia» din decembrie şi mi-am făcut speranţe şi iluzii că gata, se va putea face presă cu adevărat.

Să trecem la Constituţia azi în vigoare. În articolul 30, se scriu mult mai multe despre subiect: «1.Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.2. Cenzura de orice fel este interzisă ». Dar iarăşi ajungem la diferenţa, uneori uriaşă, între teorie şi practică.

Încă din toamnă, un proiect de lege aflat pe agenda Parlamentului contura posibilitatea ca instituţia C.N.A., să aibă control asupra a ceea ce se postează pe internet şi dreptul de a restricţiona un serviciu media dacă acesta reprezenta un risc pentru sănătatea publică (legat de manipulările privind pandemia). Recent, a început războiul în Ucraina. Prilej pentru un alt proiect, acela de «a face o platformă, care va scana dezinformările în online, prevăzându-se că, atenţie, cine asociază executivul, preşedintele şi premierul cu corupţia ori incompetenţa ar putea fi suspect de propagandă rusă» - cu consecinţe pe măsură, nu ? Proiectul, discutabil, a fost bine definit de către un politician, care declara că se «poate derapa dintr-un instrument de liptă cu dezinformarea într-unul de cenzură fără criterii clare ».

Nu mă consolează cu nimic constatarea specialiştilor conform căreia «cenzura există atât în ţările totalitare, cât şi în cele democratice », de aceea îmi exprim protestul prin lozinca/sloganul din titlu !