Leul & românii, victimele politicianismului

 

Dorian OBREJA

Pagini de istorie. Mai îndepăratată, de peste un secol. În 1914, leul românesc era echivalent cu francul francez şi cel elveţian, un dolar „făcea” circa 5 lei, iar o liră sterlină – peste 25 lei (ce vremuri, pentru britanici...).

Pagini de istorie. Mai apropiată, de acum 8 ani. Un franc elveţian „costă” peste, 3,7 lei, lira sterlină – peste 5,5 lei, un dolar – circa 3,4 lei.

La zi. Când politicienii, cu haosul provocat în ultimele patru luni, au reuşit să stabilească un nou record istoric la principala monedă actuală de referinţă pentru România – euro, trecându-se de pragul de 4,8 lei (în 2012, era de 4,46 lei). Dolarul a ajuns la 4,4 lei, iar francul elveţian, la 4,52.

Făcând comparaţia, chiar dacă nu doar vremurile, ci şi sistemele de evaluare a diferitelor monede s-au mai schimbat, nu putem trage decât concluzia că forţa economico-financiară a României e tot mai slabă (încerc să evit cuvântul proastă...). Iar lucrurile nu se opresc aici: potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în decembrie 2019, preţurile de consum crescuseră cu 4 la sută faţă de aceeaşi lună a anului anterior, iar în ianuarie 2020 – cu 3,6 la sută. faţă de ianuarie 2019! Mai aflăm că Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere estimările referitoare la preţurile de consum din ţara noastră în 2020, pomenindu-se o creştere medie anuală de 4,2 la sută, faţă de 3,3 la sută, cât se estima primăvara trecută. În 2020 au început şi vor continua (în unele cazuri, „datorită” accizelor) sporirile de preţuri la carburanţi, energie electrică, bere, carne, şi alte alimente/produse. Asta în condiţiile în care nu se întrevăd creşteri salariale, iar creşterea pensiilor, promisă pentru septembrie, rămâne sub semnul întrebării, principala problemă fiind găsirea banilor cu care să se materializeze promisiunea.

Tabloul, să recunoaştem, nu e deloc vesel. Ba chiar dimpotrivă. Ca el să fie mai elocvent, îl sintetizez în felul următor: un român din trei este expus riscului de sărăcie şi excluziune socială, iar România are, între ţările UE, cea mai mare rată de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă, peste 17 la sută.

Estimp, aş spune că politicienii, iertată fie-mi expresia, se bat precum chiorii, dacă, în realitate, nu ar fi vorba de un fel de wrestling, adică mai mult simulare. Dar, „pe bune” sau mimată, lupta nu e pentru combaterea fenomenelor mai sus amintite, ci pentru ajungerea/rămânerea la putere.

Luni, 24 februarie, urma să aibă loc votarea unui guvern făcut după metoda copy/paste din cel anterior. Funcţie de rezultat, pot fi mai multe variante.

Strategia PSD era aceea de a boicota votul de învestire a executivului; dacă exemplul ar fi fost urmat şi de alte partide, s-ar fi ajuns la neîndeplinirea cvorumului.

Strategia PNL & KWI era mai complicată, în cazul unui boicot urmând ca locatarul principal de la Cotroceni să sesizeze CCR, vizavi de legalitatea tergiversării votului. Îndeplinirea cvorumului simplifica situaţia, netezind drumul spre desfăşurarea scenariului iniţial, care să ducă la alegeri anticipate.

Principala problemă este că vremea trece, iar problemele semnalate în prima parte a acestor rânduri se acutizează şi cronicizează. Pierderea vremii a devenit o ocupaţie preferată: timp de trei zile, au avut loc audieri ale candidaţilor pentru ministere; dincolo de faptul că doar 3 au trecut testul, audierile sunt consultative!

P.S. - Luni, 24 februarie. După ce, la prânz, CCR transmitea că există conflict juridic privind desemnarea lui Orban ca premier a doua oară, s-a pus în aplicare şi strategia PSD (la care s-a lipit şi UDMR); ca urmare, şedinţa Parlamentului a fost suspendată din lipsă de cvorum. Următoarea mişcare aparţine PNL plus KWI...