Limba şi literatura română, braţ la braţ, spre final?
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Într-o reccntă luare de poziţie pe o reţea de socializare, scriitorul Nichita Danilov deplângea declinul literaturii, sub titlul „Amurgul cărţilor”, afirmând că asistăm la finalul epocii Guttenberg şi subliniind că „interesul pentru lectură este înghiţit de noile mijloace media, de relaţionarea rapidă, de dialogul din spaţiul virtual, de reclamă, de evenimentele mondene, de dezbaterile politice tot mai aberante şi mai inutile”.
Fiind întru totul de acord cu cele mai multe dintre cele semnalate, la acel moment, mi-am zis (şi am şi scris într-un comentariu la postarea amintită) că nu se poate ca „dracul” literaturii noastre să fie aşa negru, exprimând speranţa că poate nu vom asista la finalul literaturii (o voce launtrică, puţin cinică, vine şi completează: cei din generaţia de care aparţii, nu, dar următoarea, următoarele?).
Parţial, şi acum rămân pe aceeaşi poziţie. În primul rînd, deoarece, aparent paradoxal, chiar dacă se citeşte mai puţin, se scrie mai mult!
În circumstanţele în care numărul şi tirajele revistelor literare sunt aşa cum sunt - dar măcar publicaţiile respective încă sunt realizate, în cele mai multe cazuri, de profesionişti, care nu lasă în libertate inepţii, texte fără nici o legătură cu literatura sau agramatisme -, locul lor este luat (mai adecvat ar fi termenul uzurpat) de „pagini” sau „grupuri” dedicate genului, în spaţiul virtual. Acolo, zisa lui Alecsandri, anume că „românul s-a născut poet”, se materializează pe zi ce trece mai mult (ba se extinde şi la proză). Desigur, trebuie făcute următoarele precizări:1. e vorba de românii care bântuie pe net; 2. ca de obicei, nu tot ce e mult înseamnă şi bun.
Tot ca de obicei, „peştele de la cap se împute”. Indivizi de toată mâna, personulităţi, îşi fac diferite pagini tematice „literare”, cu care reuşesc să atragă numeroşi amatori/aspiratori de glorie, cărora le dau sfaturi docte, ei înşişi fiind, când e să treacă la practică, sfertodocţi! Cei cu pricina par a se face ecoul unui îndemn din urmă cu peste un secol şi jumătate: „scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Doar că apelul lui Ion Eliade Rădulescu, la acea vreme, era justificat. A îndemna sau permite acum să se scrie orice şi oricum constituie, indubitabil, instigare la atacuri care fac, separat sau laolaltă, două victime: limba şi literatura română.
Drama începe din copilărie, când lipsa de timp a părinţilor duce la anihilarea conceptului „cei şapte ani de acasă”, cu tot ce semnifica el, inclusiv, în cazul de faţă, exprimarea corectă în limba maternă. Această dramă continuă pe parcusul şcolii (exemple se întâlnesc la tot pasul), şi, apoi, într-o societate în care vectorii/formatorii de opinie/modelele violează şi violentează limba română într-o veselie.
Dar am găsit exemple şi în textele unui scriitor de talie grea (în doar câteva rânduri, de două ori virgulă între subiect şi predicat), ori chiar într-un soi de carte ce îşi propune să semnaleze & combată agramatismele de pe reţelele de socializare, dar este ea însăşi plină de greşeli gramaticale!
Literatura, după cum sesiza şi cel amintit în primele rânduri, s-ar putea transforma în altceva, cine va trăi, va vedea. Însă nu putem asista nepăsători la stricarea tot mai accentuată a limbii române!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau