Mărirea şi decăderea unui personaj controversat
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Iniţial, plănuiesm să dau, măcar parţial, un titlu intelectual” acestor rânduri, cum ar fi, de exemplu, „incrementa atque decrementa...” (vezi opera cu acest nume aparţinând lui Dimitrie Cantemir), apoi, mi-am luat seama: subiectul era, totuşi, o fostă jucătoare de baschet – greu de crezut că şi cunoscătoare a limbii latine...
Nu de mult, un institut specializat a dat publicităţii rezultatele unui sondaj vizând (şi) persoanele publice care se bucură de cea mai mare încredere în ţara noastră (voi comenta în curând aceste rezultate). Pe primele trei locuri se clasează Raed Arafat, Gabriela Firea şi Klaus Iohannis, iar pe poziţiile 5 şi 6 – preşedinţii Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor. Surpriza se înregistrează pe locul 4, atît prin înălţimea acestuia, cât şi prin persoana ocupantului – la data respectivă, şefa DNA.
Personajul amintit la urmă, care, în iunie, avea o cotă de 19 la sută (ar fi interesant de aflat cât mai are acum...), a reuşit o contraperformanţă în cei 11 ani de aflare la vârful unor parchete: de la cel mai tânăr procuror general (33 de ani, caz în care întrebarea e: or fi recomandat-o experienţa «îndelungată» şi rezultatele de excepţie, posibilitatea de a fi mai uşor manevrată, sau faptul că era fata lui tata, în fruntea unui parchet, din 1980 până în 2010?), până la cel mai contestat şef al DNA. Drept inatacabil argument pentru cea din urmă ipostază, poate fi citat chiar cel care a impus-o şi susţinut-o, penultimul locatar de la Cotroceni, care îşi afirma credinţa „că şefa DNA nu mai este capabilă să gestioneze obiectiv lucrurile”, adăugând, agravant, a fi „convins că înregistrarea cu LCK, în care aceasta cerea decapitări instituţionale este reală”.
Unele lucruri şi fapte legate de acest personaj e posibil să rămână învăluite în mister (cel puţin pentru opinia publică) pentru totdeauna. Cert este că, pe parcursul activităţii la vârf în diferite instituţii extrem de importante în zona justiţiei, a avut acces la o mulţime de informaţii. Ori informaţia înseamnă putere, nu? Iar puterea îţi dă dreptul la un soi de imunitate (de aceea. o perioadă, LCK a fost protejată pein detaşarea la Bruxelles), dar te şi ajută ca, atunci când cazi, să nu cazi foarte jos: de exemplu acum, ulterior revocării, în locul trimiterii la origine, adică la un parchet din Sibiu, personajul a fost delegat la Parchetul General, din dispoziţia şefului acestuia, urmând să aibă atribuţii privind implementarea strategiei naţionale anticorupţie!
Că politica de resurse umane şi promovări este total haotică sau bazată pe alte interese decât cele profesionale o dovedeşte şi desemnarea interimarei de la DNA, persoană care nu a mai făcut o anchetă penală de 10 ani, dar „este foarte bine cunoscută”!!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau